Filmul „Apostolul Bologa” va fi difuzat în premieră la TVR pe 30 noiembrie

de Cinemagia în 28 Nov 2018
Filmul este adaptarea după celebrul roman al literaturii româneşti „Pădurea Spânzuraților”, de Liviu Rebreanu

Apostolul Bologa”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Dominic Dembinski, va avea premiera pe TVR 1 vineri, 30 noiembrie, la ora 18.10, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Următoarele difuzări sunt programate pe TVR Moldova pe 15 decembrie, ora 22.00 şi TVR Internaţional pe 16 decembrie, începând cu ora 23.00.

Producţia va fi difuzata cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

„Apostolul Bologa” face parte din proiectele Televiziunii Române dedicate Centenarului Marii Uniri şi a putut fi văzut pe marele ecran, la Bucureşti, cu ocazia proiecţiilor speciale de la Hollywood Multiplex şi Cinema Muzeul Ţăranului (în cadrul Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film) şi a proiecţiei de gală de la începutul acestei săptămâni, găzduită de Banca Naţională a României.

„Succesiunea întâlnirilor tripartite, spectatori – producţie – echipă, s-a încheiat în impozanta sală a Băncii Naţionale a României. Fiecare dintre acestea a avut specificităţile sale, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din perspectiva diversităţii publicului spectator şi, nu în ultimul rând, în privinţa prezenţei echipei de producţie, a creatorilor şi interpreţilor”, declară Demeter Andras, director Casa de Producţie TVR. „Opiniile primite la cald, reacţia spectatorilor, dialogurile generate de aceste vizionari ne îndreptăţesc să credem că şi recepţia, de asta data în intimitatea căminului, va trezi şi va menţine interesul telespectatorilor, cu atât mai mult cu cât difuzarea în premieră are loc într-o zi de sărbătoare cu o însemnătate aparte”, mai spune Demeter Andras.

Filmul a fost de curând prezentat şi la Londra, în cadrul Romanian History Film Days in Belgravia, în prezenţa regizorului Dominic Dembinski şi a producătorului Claudia Nedelcu Duca, care, imediat după proiecţie, declara: „Sala ICR din Belgrave Square nr. 1 a fost plină. La final s-a vorbit cu entuziasm despre emoţia creată de film, despre misticism, filosofie şi ştiinţă. Despre Freud şi filmul de artă. Despre minimalism şi picturalitate. Aşteptăm următoarea întâlnire cu publicul londonez!”

Adaptare după celebrul roman al literaturii româneşti „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu, filmul este un poem cinematografic spus de importanţi actori ai cinematografiei româneşti, precum: Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Demeter Andras, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaş, Mircea Postelnicu, George Constantinescu şi Albert Demeter.

Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireş japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povesteşte drumul său de la beznă la lumina Învierii.

Amintirile lui devin filmul „Apostolul Bologa”. Un sfânt care (ne) povesteşte, dincolo de moarte – sfinţii şi eroii, nu mor niciodată, nu-i aşa? –, o aventură în care  cei de azi ne putem recunoaşte, ne putem vedea spaimele şi urma de curaj, depăşindu-ne zona de confort istoric actual.

Imaginea filmului este semnată de Daniel Şerbănică, montajul de Dragoş Smărăndescu, scenografie costume: Bristena de Satmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihăescu semnează muzica, iar Mihaela Constantinescu ilustraţia muzicală. „Apostolul Bologa” este o producție a Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producător delegat: Demeter Andras.

Exploreaza subiecte similare:

Apostolul Bologa

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells