Filmele Marvel până în 2019

de Ştefan Dobroiu în 29 Oct 2014
Noi titluri, date de lansare, actori principali, detalii despre intrigă

În cadrul unui eveniment organizat la Hollywood, compania Marvel a anunţat titlurile şi datele de lansare ale următoarelor filme. Surprize plăcute sunt destule, precum şi indicii cu privire la următoarele aventuri ale supereroilor.

După ce The Avengers: Age of Ultron se lansează în mai 2015, iar Ant-Man îi urmează în iulie 2015, ne pregătim pentru încă două filme cu populara echipă de supereroi. Avengers: Infinity War I va avea premiera în mai 2018, iar Avengers: Infinity War II va putea fi văzut cu începere din mai 2019.

Doctor Strange a fost confirmat pentru 4 noiembrie 2016, dar Kevin Feige, liderul Marvel, a confirmat doar numele lui Scott Derrickson ca regizorul şi nu şi pe cel al lui Benedict Cumberbatch ca protagonist. Despre provocarea ridicată de film, Feige a spus: "Ideea este să descoperim un alt teritoriu al Universului Cinematografic Marvel". Filmul va prezente şi dimensiunile paralele din benzile desenate Marvel, iar Derrickson "va crea elemente vizuale cum nu am mai văzut niciodată într-un film Marvel". Cât despre numele lui Cumberbatch, Feige a spus: "Dacă ar fi fost confirmat, l-am fi prezentat acum". Probabil negocierile continuă şi anunţul oficial va fi făcut în curând.

Din 6 mai 2016 vom putea vedea al treilea film cu Chris Evans în rolul Căpitanului America. Sequelul are titlul oficial: Captain America: Civil War. Se confirmă că intriga producţiei porneşte de la Superhero Registration Act, care cere tuturor supereroilor să se înregistreze în faţa autorităţilor Statele Unite şi să colaboreze cu guvernul SUA. Dacă Tony Stark acceptă Actul, Căpitanul America îl respinge, comentând că restrânge libertăţile individuale. Conflictul celor doi se va transforma într-un război civil, în care restul supereroilor se vor alia unuia dintre cele două puncte de vedere.

Al treilea film cu Thor se va lansa pe 28 iulie 2017 şi a primit titlul Thor: Ragnarok. Una dintre cele mai plăcute surprize este faptul că Tom Hiddleston se va întoarce în rolul lui Loki. Cât despre subiect, noile aventuri ale zeului nordic vor începe din momentul când se termină Avengers: Age of Ultron, explorând efectul luptei cu Ultron asupra lui Thor. În mitologia nordică Ragnarok este apocalipsa, iar comentariul lui Kevin Feige, că Thor 3 va fi la un cu totul alt nivel în franciză, poate fi comentat dintr-o nouă lumină. Sunt toate şansele să ne luăm la revedere de la câteva personaje importante ale francizei.

Gardienii galaxiei 2 va fi lansat pe 5 mai 2017, cu zece săptămâni mai devreme decât data anunţată la Comic-Con. James Gunn va regiza, iar Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Vin Diesel şi Bradley Cooper au toate şansele să se întoarcă în rolurile trăsniţilor eroi puşi din nou pe salvarea galaxiei. Deşi în cursul evenimentului de ieri nu au fost oferite noi informaţii despre aventurile Gardienilor, se crede că Peter Quill (Chris Pratt) va desluşi mistere din trecutul fantastic al familiei sale.

Black Panther se lansează pe 3 noiembrie 2017. Deşi zvonurile au comentat de ani de zile aducerea pe ecran a Panterei negre, iată că acum informaţia devine oficială. Actorul Chadwick Boseman a fost distribuit în rolul principal şi, înainte de noiembrie 2017, îl vom vedea în Captain America: Civil War, de intriga acestui film depinzând şi aventurile personale ale supereroului de origine africană. Citat de slashfilm, Deadline anunţă că Boseman a semnat un contract pe cinci filme, începând cu Civil War.

Captain Marvel, debutul unei posibile noi francize, va fi lansat pe 6 iulie 2018. Anunţul reprezintă o surpriză de proporţii, pentru că avem de-a face cu primul film Marvel cu un personaj feminin în centrul atenţiei. Este vorba de Carol Danvers, "unul dintre cele mai puternice personaje din Universul Cinematografic Marvel", după cum a prezentat-o Kevin Feige. Încă nu a fost aleasă o actriţă pentru rolul principal şi Feige nu a oferit nici detalii despre aventurile eroinei. A spus doar: "Aventurile ei au loc pe Pământ, dar puterile ei îşi au originea în cosmos".

Pe 2 noiembrie 2018 vom vedea Inhumans. Este al 20-lea film din Universul Cinematografic Marvel, plin de noi personaje, cu puteri noi şi deci noi efecte speciale. Va "rafina şi extinde tot ceea ce înseamnă Universul Cinematografic Marvel", a spus Feige. Informaţii despre intrigă vor fi anunţate în curând.

Exploreaza subiecte similare:

Chris Evans, Benedict Cumberbatch, Chris Pratt, Tom Hiddleston, Chadwick Boseman, The Avengers: Age of Ultron, Ant-Man, Thor: Ragnarok, Black Panther, Captain America: Civil War, Guardians of the Galaxy 2

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 29 octombrie 2014 09:58
super...foarte bine ca se fac.......
Bayard pe 29 octombrie 2014 10:51
Hehe, bineinteles Civil War si Avengers 3&4 o sa fie excelente, insa dintre filmele noi, cel mai curios ma face Captain Marvel.... oare cum o s-o introduca?? Inhumans sunt clar un inlocuitor pt mutanti, pe care nu-i mai recupereaza niciodata de la Fox.
VIBERS pe 29 octombrie 2014 11:17
Si de x-men nimic?
Han_Solo pe 30 octombrie 2014 09:24
Drepturile asupra X-Men apartin celor de la FOX.
tuiila pe 29 octombrie 2014 11:22
X-Men-Apocalypse se lanseaza pe data de 27.05.2016
raulpop pe 29 octombrie 2014 14:02
Colecția Marvel continuă! Aștept mai toate filmele. Sunt curios de efectele speciale (nu de alta dar în ziua de azi se compară filmele mai mult după efecte nu după poveste)
saysmile pe 29 octombrie 2014 22:16
Abia le astept pe toate! Sunt sigur ca vor impresiona, plus ca sunt un fan convins al universului Marvel!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells