Filmele lunii august 2017

de Ştefan Dobroiu în 1 Aug 2017
Află ce-i de văzut luna aceasta la cinema

Dacă iulie a fost luna cu cel mai mic număr de premiere, dar şi cu trei weekend-uri dominate de câte un blockbuster important, lucrurile par a se schimba în august: filmele "mari" lipsesc cu desăvârşire, dar luna compensează cu un număr mai mare de premiere, 12, şi cu diversitatea acestora. Iată mai jos recomandările noastre.

4 august
Primul weekend al lunii stă sub semnul unei întrebări foarte bune: cine este mai bun la lichidat inamici, Charlize Theron sau Idris Elba? După ce am văzut-o dezlănţuită în Mad Max: Fury Road, Atomic Blonde: Agenta sub acoperire ne-o arată pe Theron omorându-şi din nou oponenţii, într-o versiune feminină a agentului 007 sau, dacă preferi, a lui John Wick. Doar că niciunul dintre aceştia nu-şi ucide atacatorul cu un ireproşabil şi extrem de costisitor pantof Louboutin, prin urmare cu siguranţă premiera de vineri are cu ce să ne surprindă. Povestea începe când agenţii secreţi ai serviciilor britanice încep să moară ca muştele, iar eficienta Lorraine Broughton este trimisă să descopere cine-i ucide. Noi aşteptăm statisticile cu numărul celor ce-şi află sfârşitul în mâinile (sau tocul cui al) agentei.

Weekend-ul ne mai oferă The Dark Tower/Turnul Întunecat, ecranizare după saga lui Stephen King, cu Idris Elba în rolul Pistolarului, un neîntrecut justiţiar dintr-o lume paralelă pornit să-l ucidă pe Bărbatul în Negru (Matthew McConaughey). Ştim de la început că lumea lor şi lumea noastră se află în strânsă legătură, destinul luptei ameninţând ambele tărâmuri. Oferta este completată de The Salesman/Clientul, laureatul cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 2017 şi cu trofeele pentru Cel mai bun scenariu şi Cel mai bun actor anul trecut la festivalul de la Cannes.

11 august
Este un weekend în care mulţi spectatori se vor întreba dacă merită să meargă la cinema. Da, The Lego Movie a dovedit că poţi porni de la orice premisă pentru a face o animaţie bună, dar nu suntem deloc siguri că The Emoji Movie/Emoji Filmul. Aventura zâmbăreţilor reuşeşte şi el acest lucru, mai ales după ce a devenit, o dată cu lansarea americană, filmul cu cele mai proaste cronici din 2017. În acelaşi timp ne întrebăm câţi români vor să vadă o comedie fraţuzească. Oricât de actuală şi ireverenţioasă, comedia regizată de inegalabilul Dany Boon, Raid dingue/O poliţistă irezistibilă - Fugi, dacă poţi!, are toate şansele să nu se bucure în România de acelaşi succes ca în Franţa, unde a fost văzută de 1,5 milioane de spectatori. Tot pe 11 august vedem Safari, crâncenul documentar al lui Ulrich Seidl, care explorează cum este posibil ca uciderea unui animal în Africa să echivaleze cu o vacanţă de vis pentru nemţi şi austrieci.

18 august
Fun Mom Dinner/O noapte de pomină
Un film făcut de femei, cu femei şi pentru un public feminin este o rara avis în cinematografe şi sperăm din tot sufletul ca Fun Mom Dinner să se ridice măcar la înălţimea lui Bad Moms (sequelul A Bad Mom's Christmas se lansează în noiembrie), fără să-l copieze aproape întocmai, aşa cum pare din trailer. Premisa este evidentă încă din titlul original, iar deznodământul din cel românesc. Un plus de atracţie se datorează distribuţiei dominate de Toni Collette, iar publicul feminin ar putea fi interesat şi de prezenţa într-un rol consistent a lui Adam Levine, vocalistul formaţiei Maroon 5.

Pe 18 vedem şi horror-ul Annabelle: Creation/Annabelle 2, întâmpinat cu cronici entuziaste în SUA. Un prequel al horror-ului original din 2014 şi parte a francizei The Conjuring, filmul descrie consecinţele unui pact făcut de un creator de păpuşi cu spiritul fiicei sale ucise într-un accident. Acum găzduit de trupul unei păpuşi, spiritul va trece la treabă când păpuşarul şi soţia lui primesc în casă un grup de orfane după ce orfelinatul lor a fost închis. Cronicile laudă eficienţa sperieturilor şi modul cum filmul evită capcanele previzibile.

25 august
American Made/Barry Seal: Trafic în stil American
Regizat de Doug Liman (The Bourne Identity) şi avându-l ca star pe Tom Cruise, acest film pare a avea o premisă asemănătoare cu War Dogs şi Charlie Wilson's War, ambele despre activităţi guvernamentale americane complet scăpate de sub control. Eroul este Barry Seal, un pilot care, la invitaţia CIA, se implică într-o operaţiune sub acoperire ce investighează traficul de droguri organizat de cartelul columbian Medellin, care la un moment dat controla 80% din traficul global de cocaină. Cu un apetit pentru aventură, Seal se împrieteneşte mai mult decât ar fi fost necesar cu cei mai periculoşi traficanţi, ajungând să joace jocul după propriile sale reguli. Dacă deznodământul este deja în cărţile de istorie, aventura şi suspansul par să fie la ele acasă în ecranizarea cu premiera în ultimul weekend al lunii.

Terminăm august cu The Nut Job 2: Nutty by Nature/Goana după alune 2, o animaţie destinată celor mai mici spectatori, dar şi cu lăudatul film biografic Neruda. Cinema-ul românesc ne oferă Ţara moartă, un documentar-eseu regizat de Radu Jude pornind de la fotografiile realizate de fotograful Costică Axinte în anii '30 şi '40 într-un orăşel din România.

Ce filme vei vedea luna aceasta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Atomic Blonde, The Dark Tower, The Salesman, The Emoji Movie, Raid dingue , Safari, American Made, Annabelle: Creation, Fun Mom Dinner , The Nut Job 2: Nutty by Nature, Neruda, Țara moartă

Alte știri din cinema

Cristian Mungiu, distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler

Este cea mai mare distincţie oferită de statul francez şi vine că o recunoaştere pentru activitatea sa cinematografică

Unele dintre cele mai premiate documentare VR din lume pot fi văzute gratuit în Bucureşti

Până duminică, între orele 14:00 – 22:00, publicul poate experimenta gratuit în Veranda Mall poveștile care au schimbat modul în care privim lumea

Thor: Ragnarok, o fundație construită pe mitologia scandinavă

Filmul „Thor: Ragnarok” este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil în avanpremieră începând din 26 octombrie 2017, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos

Regizorul italian Antonio Piazza, la închiderea Les Films de Cannes à Bucarest

250 de actori participă la a doua ediție a workshopului Managing Talents

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 1 august 2017 22:35
Mi-as dori in primul rand sa vad comediile.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback