Filme bazate pe întâmplărI reale și regizorii lor, la București, în cadrul Les Films de Cannes

de Cinemagia în 9 Oct 2018
Marta Bergman și Guillaume Nicloux – printre invitații Les Films de Cannes à Bucarest

Les Films de Cannes à Bucarest anunță încă patru realizatori care vor veni la ediția a 9-a a festivalului. Regizorul și scriitorul francez Guillaume Nicloux vine la Les Films de Cannes à Bucarest și va sta de vorbă cu publicul după proiecția Les Confins du monde. Regizoarea debutantă Zsófia Szilágyi va prezenta lungmetrajul premiat One Day. Directorul de imagine devenit regizor Jean-Bernard Marlin va discuta despre lungmetrajul de debut Shéhérazade. Iar regizoarea belgiană de origine română Marta Bergman, va reveni pentru proiecția Seule a mon mariage, lungmetraj filmat parțiat în România, se vede într-un comunincat remis Cinemagia

Filmul „Singură la nunta mea”/„Seule a mon mariage” va fi proiectat sâmbătă, 27 octombrie, la sala Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:30, în prezența Martei Bergman și a Alinei Șerban, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest. Este o coproducţie Belgia-România regizată de Marta Bergman, care a avut premiera în programul ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion) al Festivalului de Film de la Cannes 2018 și va fi lansat în cinematografele românești pe 2 noiembrie, de microFILM.  

Marta Bergman s-a născut în București, mutându-se în copilărie în Belgia. După încheierea studiilor (Institut Supérieur des Arts din Bruxelles) a revenit în România împreună cu un prieten – Stephane Karo – care a devenit manager al tarafului din Clejani – pe care l-a însoțit într-o documentare despre muzica țigănească, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Călătoria a generat primul ei documentar - Clejani (2005), după care au urmat încă două, centrate tot pe personaje din cultura romă. Ultimul, Un jour mon prince viendra, povestea a trei fete în căutarea unor soți occidentali, este cel care a lansat ideea scenariului pentru primul lungmetraj de ficțiune al regizoarei. Seule à mon mariage este „povestea emancipării unei tinere femei rome, o femeie care caută libertatea”, povestea regizoarea într-un interviu pentru Cineuropa. Protagonista este Alina Șerban, tânăra actriță româncă de etnie romă, pe care regizoarea a văzut-o într-o piesă de teatru și i-a oferit rolul pe loc. Clejaniul a rămas prezent în film, muzica este semnată de Vlaicu Golcea iar vioara care se aude e mânuită de Caliu, unul dintre membrii marcanți ai tarafului.

Seule à mon mariage va fi proiectat sâmbătă, 27 octombrie, la sala Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:30, în prezența Martei Bergman și a Alinei Șerban. Singură la nunta mea / Seule à mon mariage este cea de-a treia colaborare dintre Frakas Productions şi Hi Film Productions (Ada Solomon) și va intra în cinematografe pe 2 noiembrie, distribuit de microFILM.

Născut în Marsilia, Jean-Bernard Marlin a studiat imaginea de film la ENS Louis Lumière, din Paris. Shéhérazade, filmul său de debut, este născut dintr-un fapt divers citit într-un ziar: iubirea dintre un proxenet și o tânără prostituată, într-un cartier sărac al orașului său natal. Regizorul și-a dorit de la bun început să filmeze în locații reale, cu interpreți neprofesioniști care să fie cât mai apropiați de personajele care au inspirat povestea. După o perioadă de documentare pe străzile Marsiliei, au urmat scrierea scenariului și opt luni intense de casting în școli și centre sociale. „Am văzut aproape toți tinerii din Marsilia, din toate cartierele”, povestea regizorul într-un interviu la Cannes. Pe Dylan Robert, protagonistul, regizorul l-a găsit printre tinerii proaspăt ieșiți din închisoare, iar Kenza Fortas, actrița principală, a fost descoperită într-o tabără de romi. Regizorul a rescris dialogurile împreună cu ei înainte de filmare, iar ce a ieșit este „o mostră impecabilă de cinema-verité”, conform Cineuropa, o poveste dinamică și emoționantă. La Cannes, înconjurați de presă și public, protagoniștii au trăit intens cea mai surprinzătoare experiență a vieții lor, în condițiile în care Dylan a primit o învoire de la centrul social unde era consemnat pentru a participa la festival iar Kenza și-a adus întreaga familie și prietenii să o vadă pășind pe covorul roșu. Pentru cei doi, filmarea și participarea la festival au fost, fără îndoială, o experiență cu potențialul de a le schimba destinele – un deziderat pe care și filmul pare că și-l propune.

Shéhérazade va fi proiectat la Cinema Elvire Popesco, vineri 19 octombrie, la ora 17:30, în prezența regizorului, care va rămâne la final pentru o discuție cu publicul.

În urmă cu un an, lumea festivalieră a fost luată prin surprindere de apariția unei regizoare maghiare puțin cunoscute, Ildikó Enyedi, recompensată la Berlin cu Ursul de Aur pentru On Body and Soul. Zsófia Szilágyi a preluat stindardul și a țintit la fel de sus. Asistenta lui Enyedi la On Body and Soul, Szilágyi și-a încheiat la timp primul film - One Day - pentru a fi selectată la Cannes, în secțiunea Semaine de la Critique.

One Day a pornit de la scrisorile unei prietene, în care aceasta detalia experiența ei de a fi mamă de copii mici. „Un thriller matrimonial”, așa își numește regizoarea filmul în care povestește o zi din viața unei femei care jonglează, într-o cursă parcă contra-cronometru, cu atribuțiile ei de mamă, femeie, femeie de carieră și soție. Filmul a câștigat premiul criticii FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea sa.   

One Day va fi proiectat sâmbătă, 20 octombrie, la cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30, în prezența regizoarei, care va rămâne la final pentru o discuție cu publicul.

Al patrulea film bazat pe o întâmplăre reală la care regizorul va fi prezent este Les Confins du monde, de Guillaume Nicloux, proiectat miercuri, 24 octombrie de la ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco.

Regizorul și scriitorul francez Guillaume Nicloux a intrat în lumea filmului la 22 de ani, cu scurtmetrajul La Piste aux étoiles, filmat pe 16mm, în alb negru, de Raoul Coutard, directorul de imagine al lui Jean-Luc Godard. Colaborarea a continuat pentru primele trei filme ale regizorului, care apoi și-a clădit o operă densă și unică, explorând toate genurile, de la filme experimentale, până la o trilogie noir, comedii, film politic sau dramă. Al 16-lea film al său, Les Confins du monde, a avut premiera la Cannes în Quinzaine des Réalisateurs și s-a născut din colaborarea și prietenia regizorului cu operatorul Raoul Coutard care, după ce a petrecut 11 ani ca fotograf de război în Vietnam, a dezvoltat o adevărată pasiune pentru cultura și oamenii locului și i-a împărtășit regizorului din experiențele sale. Filmat chiar în nordul Vietnamului, în condiții dificile de temperatură și umezeală, timp de șapte săptămâni, Les Confins du monde spune povestea unui tânăr soldat francez însetat de răzbunare după ce și-a pierdut fratele.

Toate filmele sunt proiectate în versiune originală, cu subtitrare în limba română. Filmele subtitrate suplimentar și în alte limbi vor fi indicate ca atare pe site și în catalogul festivalului.

Exploreaza subiecte similare:

Seule à mon mariage, Marta Bergman, Alina Serban, Jean-Bernard Marlin, Shéhérazade, Egy nap, Zsófia Szilágyi, Guillaume Nicloux, Les confins du monde 

Alte știri din cinema

Viitorul film Pixar se numeşte Onward. Vor face parte din distribuţie Tom Holland şi Chris Pratt

Regizorul Dan Scanlon explică, pe scurt, care este povestea animaţiei aflate în pregătire

A doua şansă: Jennifer Lopez şi linguriţa de sirop

Revenirea divei la cinema reuşeşte să ofere ceea ce promite

Rami Malek este dorit ca antagonist în Bond 25

Filmările la serialul Mr. Robot l-ar putea împiedica însă pe actor să accepte partitura

Doctor Strange 2 a fost confirmat oficial. La cârmă va sta tot regizorul primei părţi

Sequel-ul ar putea ajunge pe marile ecrane în mai 2021

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 10 octombrie 2018 07:35
Ceea ce iese in evidenta, pe langa multe altele, este faptul ca, romani talentati in domeniul cinematografiei, precum Martei Bergman, plecati de mult timp si care traiesc in strainatate, se intorc in patrie cu proiecte interesante.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells