Film biografic, animație și acțiune la scară mare, joi, pe micul ecran

de Cinemagia în 26 Mar 2020
Puteți consulta programul complet al micului ecran accesând rubrica dedicată de pe cinemagia.ro

Dacă ați citit și iubit trilogia „Stăpânul inelelor”, aveți ocazia joi seară să cunoașteți viața romancierului englez J. R. R. Tolkien urmărind pe micul ecran filmul lansat în 2019 Tolkien: Dincolo de poveste. Tot joi seară e programat un film de animație, Brave, un punct de plecare în discuția cu copiii din familia dvs despre o serie de valori esențiale. Seara aduce și acțiune la scară mare, odată cu filmul Transformers.

Iată, așadar, cele mai interesante titluri care se difuzează pe micul ecran diseară. Puteți consulta programul complet al micului ecran accesând rubrica dedicată de pe cinemagia.ro. Filmele și serialele difuzare la TV au rubrici de sine stătătoare, pentru o consultare mai rapidă a ofertei posturilor de la noi.

Neînfricată/Brave (2012) e difuzat pe Antena 1 - joi, 26 martie, de la ora 20:00

Brave este o plăcere de vizionat împreună cu cei mici. Una din marile teme ale lui Brave este responsabilitatea: ai obligaţia să recunoşti când ai greşit. Iată un subiect de discutat cu cei mici, iar statul acasă, în familie, e o bună ocazie pentru asta. În Scoţia Evului Mediu, Merida este fericita fiică a regelui Fergus. Este plină de viaţă, iar castelul familiei răsună de râsetele şi giumbuşlucurile ei. Când primeşte un arc, Merida arată clar că e mai interesată de tir decât de interminabilele lecţii de bună purtare pe care mama ei, regina Elinor (Emma Thompson), insistă să i le dea. Lucrurile se strică în familie când Merida află că în curând ar trebui să se mărite, iar mama ei invită tinerii de viţă nobilă din regat la un concurs pentru mâna fiicei ei. Voluntara Merida ajunge să se răzvrătească, iar reacţiile ei îi vor pune întreaga familie în pericol.

Transformers - Războiul lor în lumea noastră este difuzat de Paramount Channel - joi, 26 martie, de la ora 20:30

Este blockbusterul care a reprezentat debutul uneia dintre cele mai populare trilogii din toate timpurile. Dezlănţuirea luptei dintre cele două rase de roboţi extraterestre, Autoboţii şi Decepticonii, a reprezentat un nemaipomenit succes de casă şi l-a transformat într-un star pe Shia LaBeouf, actorul ce interpretează un licean implicat fără să vrea în conflagraţia ce va afecta întregul Pământ.

Tolkien: Dincolo de poveste se difuzează joi, 26 martie, de la ora 22:55, pe HBO 3. Și postul HBO 2 difuzează filmul sâmbătă, 28 martie, de la ora 16:30 și duminică, 29 martie, de la ora 10:05.

Filmul Tolkien explorează anii de tinerețe ai autorului rămas orfan, în timp ce își găsește prietenii, dragostea și inspirația artistică în rândul unui grup de colegi marginalizați, la fel ca el. Aceste experiențe îl aduc în pragul Primului Război Mondial, care amenință să distrugă „frăția”. Toate aceste experiențe îl vor inspira pe Tolkien să-și scrie celebrele romane cu mituri din Pământul de Mijloc.

Exploreaza subiecte similare:

Recomandări TV, Brave, Tolkien, Transformers

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells