Fetele bune şi rele din Skyfall

de Gloria Sauciuc în 11 Oct 2012
Fetele bune şi rele din Skyfall

Fetele Bond sunt, de obicei, de două categorii: fetele bune - aliate ale lui Bond, adesea prea ca la carte pentru ca să se lase cucerite de manierele neortodoxe ale eroului, şi fetele rele - cele care (de obicei) se lasă cucerite de şarmul agentului 007. "Skyfall" pare să aibă din amândouă.

Naomie Harris (36 de ani) joacă rolul lui Eve, o agentă britanică: ea ştie să conducă repede şi să scoată arma şi mai repede. Harris, născută la Londra, din părinţi jamaicani, o descrie pe Eve drept "cea care se vede un egal al lui Bond. Nu este chiar aşa de fapt, însă aşa se vede pe sine".

Eve participă împreună cu 007 la o misiune care nu iese bine, pentru că atunci când M. (Judi Dench) îi dă ordinul să tragă asupra unei ţinte, James Bond însuşi este rănit în schimbul de focuri. Harris a participat timp de două luni la antrenamente cu arme de foc, inclusiv arme automate, însă abilităţile ei nu se opresc la capitolul acţiune.

"De prima dată când o vezi, se observă latura ei întunecată", spune Bérénice Marlohe despre personajul ei - Sévérine.

În noul trailer al filmului, Eve apare alături de un Bond în smoking, în timpul unei misiuni sub acoperire. Desigur, nu e singurul moment de apropiere: mai târziu, Eve găseşte ocazia să lipească o lamă ascuţită de ras de faţa lui Bond...

Alături de Harris, mai joacă Bérénice Marlohe, de 33 de ani, născută în Paris, în rolul atrăgătoarei Sévérine. O frumuseţe exotică, din mamă franţuzoaică şi tată cambodgian, Marlohe joacă în primul ei film de limbă engleză.

Sévérine lucrează în serviciul eroului negativ, Raoul Silva, jucat de actorul cu Oscar Javier Bardem. Marlohe spune despre Sévérine: "De prima dată când o vezi, se observă latura ei întunecată".

Ea îl va avertiza pe 007 despre pericolul pe care îl reprezintă Silva, ceea ce cu siguranţă nu îl va deconcerta pe Bond. Se pare chiar că va fi o scenă în care Bond şi Sévérine se vor îmbrăţişa sub duş. Pare clar că Bond reuşeşte de fiecare dată să capete ajutor feminin la capitolul igienă şi îngrijire personală...

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Nimicdinceparafi pe 11 octombrie 2012 10:18
Fetele rele sunt tot "bune".
Bayard pe 11 octombrie 2012 12:05
totusi nu ca in alte filme
Nimicdinceparafi pe 11 octombrie 2012 19:48
naomie harris nu e chiar urata dar o dezavantajeaza serios coafura aia afro ciudata,
FoxHound pe 11 octombrie 2012 14:36
Nu sunt bune deloc, ce-l putin fata de celelalte filme,dupa parerea mea sunt cele mai urate femei dintr-un film cu James Bond.
cosmin742000 pe 11 octombrie 2012 14:41
Stand si uitandu-ma la aceste " femei" observ ca s-a dus dracului si ultimul motiv pentru care cineva intreg la minte s-ar uita la filmele cu James Bond .
Razvan600 pe 11 octombrie 2012 15:05
Berenice Marlohe e cea mai frumoasa din film.
wildinthecountry pe 11 octombrie 2012 17:27
urate cu spume
piccolodaimao22 pe 11 octombrie 2012 17:38
Prima(din filmele cu Craig)a fost senzuala Eva Green,apoi a fost Olga Kurylenco(wordless!!!)si acum sunt naspetele astea ce dracu au vazut la ele nu stiu....
Chelbos pe 11 octombrie 2012 19:08
cea din quantum of solace mi s-a parut "buna" :))
Tobi pe 11 octombrie 2012 19:58
Berenice Marlohe arata mai bine in reclamele la Dacia Duster
alex_il_fenomeno pe 11 noiembrie 2012 11:04
chiar sunt curios de rezultat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells