Ajuns la a 13-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CINEMAIUBIT are loc în perioada 14 – 17 decembrie 2009 la Cinema Studio din Bucureşti. Festivalul se va deschide pe data de 14 decembrie, ora 17:30, cu vernisajul expoziţiei foto şi de afiş, urmată, la ora 18:30, în Sala Mare de Festivitatea Deschiderii, plus un program competitiv.
Timp de 4 zile, publicul se va putea delecta cu filme studenţeşti de ficţiune (peliculă şi digital), documentar şi animaţie/experiment, atât româneşti, cât şi străine. Ţările participante, pe lângă România, sunt: Australia, Bulgaria, Cehia, Columbia, Franţa, Germania, Norvegia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Statele Unite ale Americii.
Filmele studenţilor vor fi apreciate în acest an de importante nume din lumea cinematografiei şi nu numai, printre membrii juriului numărându-se: Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu, Magda Mihăilescu, Vivi Drăgan Vasile, Cristian Tudor Popescu, Anuşavan Salamanian, Dragoş Bucur, Maria Ploae, Laura Baron, Mihai Orăşanu, precum şi personalităţi din străinătate: Manuel Costa e Silva din Portugalia, Stephanie Boy şi Joel Soler din Franţa.
Nu doar filmele concurează: ca în fiecare an, CINEMAIUBIT măsoară talentul studenţilor şi în ceea ce priveşte scenaristica şi fotografia, având astfel şi urmatoarele secţiuni competitive: Concurs de scenarii de scurtmetraj, Expoziţie/concurs foto şi Expoziţie/concurs de afiş.
În afara competiţiei, festivalul se mândreşte cu o retrospectivă cinematografică de 4 ore, în care spectatorii vor putea viziona cele mai bune filme aparţinând Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti.
Ediţia 2009 a festivalului se anunţă a fi una marcată de Noroc! Ajuns la a 13-a ediţie CINEMAIUBIT este singurul festival internaţional de film studenţesc din România, iar drept dovadă că tinerii cineaşti nu se tem de superstiţii, mascota acestui an este o pisică neagră.
Iată programul complet:
Luni, 14 decembrie
Ora 18:30
Bába
Cehia
Zuzana Kirchnerova
Mama nu m-a întrebat nimic şi l-a adus pe Bába aici.
Tears of the Firefly
Franţa
Antoine Mocquet
Lei nu mai ştie de ce pictează. O pierdere de sine, prin propria artă.
Piscine, Germania
România
Emi Vasiliu
O echipă internatională de organizatori de evenimente, încearcă să convingă un public modest că piscinele germane merită cumpărate.
Cocos Nucifera
România
Rodi Cotenescu
Nuca de cocos se consumă rece, tăiată feliuţe subţiri, amestecată cu multă frişcă şi sirop de rom.
Gap
Bulgaria
Kristina Grozeva
Sfârşitul unei bătăi determină începutul unei prietenii.
Rewind
România
Costel Zaharia
"If you could rewind your time / Would you change your life?” Stereophonics
Dawn's Arrival
Columbia
Jaime Lara Díaz
Carlos este un băiat care munceşte toată ziua, pentru ca seara să-şi poată îndeplini visul...
Outrageously Disco
România
Nicolae Constantin Tănase
În strălucirea şi ritmul unei nopţi de Disco se aprinde o dragoste care nu e menită să se întâmple...
Amoklove
Germania
Julia C.Kaiser
O poveste de dragoste rostită într-o bătaie de inimă.
Cealaltă fiică
România
Ştefan Munteanu
Sora cea mare se întoarce acasă;"acasă" însă nu mai este ceea ce ţine ea minte.
Dă pagina ca să vezi programul zilei de marţi
Părerea ta
Spune-ţi părereaContinuă să se simtă o lipsă marcată de coerenţă conceptuală în ansamblul filmelor de la U.N.A.T.C. Am văzut azi câteva "exerciţii de imagine" cu tendinţe mai marcate spre regie (şi, uneori, chiar cu lacune serioase în domeniul fotografic), precum şi vreo două pelicule de tip eseu, în care continua să primeze calitatea de exerciţiu imagistic, deşi esenţial ar fi fost conţinutul. Din prima categorie se distinge "Luminiţa", (scenariul şi regia: Millo Simulov; imaginea: Anastasija Atanasoska şi Gabriela Hiriţ), o spumoasă satiră a "unatecismelor" de platou, de un comic irezistibil (chiar şi pentru spectatorii fără cunoştinţe de referinţă), ale cărui operatoare, în pofida unor mişcări de cameră foarte îndrăzneţe şi compoziţii destul de expresive, rămân totuşi în mare parte descoperite la capitolul expunere şi echilibru de culoare (mai ales că au filmat în alb-negru). "Aievea" (scenariul şi regia Ana Florea; imaginea: Adi Tudose) foloseşte o motivaţie dramaturgică incertă (era mai indicat să fie sau mai onest în simplitatea lui, sau dus până la capăt), pentru a compune o imagine destul de banală în fond (cu atât mai mult cu cât şi titlul e de un snobism descoperit: ceea ce trebuia să se întâmple "aievea" arată siderant de fals), câtă vreme "Today" (scenariul, regia şi imaginea: Simona Şuşnea), deşi mult mai bine aşezat în pretextul său faptic, nu se ilustrează nici el prin cine ştie ce virtuţi operatoriceşti speciale. Desigur, înţelegem nevoia ca studenţii să exerseze, inclusiv nespectaculos şi fie şi doar pentru a învăţa din propriile greşeli ori măcar limite, dar de aici şi pân la selecţia într-un festival mai este, totuşi, ceva cale de parcurs.
Echilibrate în substanţa lor de exerciţii fotografice care nici nu se rezumă la gratuitate, nici nu tind spre veleitarism, s-au impus "Un pahar de vin în plus" (regia şi imaginea: Ronelia Popescu; scenariul, Andrei Dobrescu), sensibil şi matur, deşi tarat de inadecvarea derutantă a titlului (care singur striga că ar fi trebuit să fie "Daria" - şi nu altul!), şi "Vera vs usul de bibliotecă" (imaginea: Andrei Goagă; regia: Luiza Pârvu; scenariul: Luiza Pârvu şi Raluca Mănescu), de un umor ludic pe cât de original, pe atât de bine controlat. Amorf şi tulbure, nu mi-a spus nimic, de nici o culoare (nici măcar de... albul sau negrul oricum imprecis stăpânite) "Fuga" (imaginea: Radu Tancău; regia: Tudor Petremarin; scenariul: Radu Tancău şi Tudor Petremarin), iar "După ore" (imaginea: Oana Bălţatu; regia: Teodora Lascu; scenariul: Elena Enea), deşi nul ca fotografie şi irelevant ca evoluţie scenaristică şi regisorală, se reţine totuşi prin simplitatea inspirată a premisei dramaturgice - care, deşi nu văd cu ce l-ar fi ajutat pe un student la operatorie, putea fi dezvoltată într-un film de scurt-metraj interesant.
Indiscutabil, cel mai reuşit din tot grupajul este "Close Encounter of the Third Reich" (imaginea: Marius Apopei, scenariul şi regia: Victor Dragomir): consistent, coerent, matur. Singurul lucru care i se poate reproşa este secvenţa complet redundantă a morţilor din autobuz (întâmplător, un model de prin 1980 - greu era să ferească detaliile de construcţie!), al cărei rol de twist dramaturgic putea fi îndeplinit mult mai elegant de cele trei pete de sânge de pe perete (sugerând clar doi adulţi şi un copil), dezvăluite încă din setup. Oricum, trecând pe lângă aceste stângăcii, producţia are substanţă şi stil, dovedind şi stăpânirea cu măiestrie a fotografiei filmice.
La fel de inegale (ca printr-un fel de compensaţie nefericită) se relevă şi exerciţiile de regie din seria imediat următoare. Din fericire, tonul îl dă un film rotund şi împlinit, "Traseu", de Anrei Gruzsniczki (scenariu scris în colaborare cu Cristina Apostol), despre destrămarea unei relaţii pe parcursul unui traseu montan dificil: incompatibilitate, suficienţă, lipsă de comunicare, într-o metaforă simplă şi elegantă, la fel de eficient filmată, a unuia dintre nenumăratele "trasee ale vieţii".
Surprinzător, îi urmează două alcătuiri de par mai degrabă numere de gimnastică operatoricească: "Cromoterapia", de Raluca Răcean (imaginea: Radu Gorgos) un foarte frumos exerciţiu de imagine şi culoare (şi nimic mai mult!), şi "Şi dacă...", de Millo Simulov (imaginea: Dan Pădure; scenariu scris de cei doi împreună), un foarte abulic exerciţiu de imagine şi tonuri alb-negru pe super 16.mm (şi ceva mai mult: câteva versuri de Eminescu trântite în final fără nici un rost - poate ca să exemplifice preceptul: "more is less"). Acelaşi Millo Simulov, şi tot pe super 16 în alb-negru, lungeşte inutil şi ostentati o glumiţă altfel drăguţă, despre un microbist gras care şi vede nurii super-hot ai nevestei până când respectiva nu i se înfăţoşează în echipament de fotbaliator: "Penalty".
Mai adunate, mai profesioniste, dar nici ele desăvârşite (fie şi la nivel de festival studenţesc încropit la repezeală), se disting "Eu şi sora mea", de Ozana Nicolau (filmat cam nesigur tot de Dan Pădure, când era mai mic - aici apare "Dănuţ" pe generic), o poveste de viaţă simplă şi compactă, cu premise eficiente şi o dezvoltare dramaturgică acceptabilă, în parametrii unei unităţi de timp şi spaţiu foarte restrânse - inclusiv o bună folosire a actorilor, în frunte cu Iulia Verdeş, pe care ne-am dori s-o vedem distribuită mai des. Sigur ar fi fost loc de mai mult, atât la structurarea povestirii, cât şi la paginarea ei regisorală - dar poate că Ozana a preferat să se concentreze asupra unui exerciţiu delimitat mai precis. În sfârşit, Cristi Iftime, cu concursul talentatului operator Marius Apopei, optează şi el pentru o formulă îngrădită, dar lăudabil finalizată în context, cu "Timi" - experiment din categoria "one fixed shot" cu câteva personaje într-o cameră de hotel. Cea mai importantă izbândă e, şi aici, colaborarea cu actorii (în frunte cu Adrian Titieni), iar principalul rateu, decapitarea acestora prin încadratură (motivată, dar împinsă prea departe, în zona iritării inestetice a spectatorului). Altfel, scenariul lui Iftime, deşi musteşte de premise bune, se autolimitează şi el la parceluţa "feliei de viaţă" - trebuia neapărat, fie şi în acel format simplu, să-si contureze un story, şi chiar ar fi avut de unde şi cum.
În fine, grupajul s-a încheiat cu un foarte frumos exerciţiu de virtuozitate din familia "one moving shot" (fortuit-complementar cu cel anterior), de la Sapienţia: "Lullaby", de Patrubány Csilla, - un film sobru şi dens, filmat cu stil şi subtilitate de Székely Róbert. ...Şi, în sfârşit, columbianul "Hero" (regia: Camilo Esteban Lopez Moreno, scenariul: Daniela Melo Ramiro Munera; imaginea: Felipe Ramirez), din nou un fragment de viaţă nu tocmai împlinit, filmat cu o corectitudine cam şovăielnică şi ratând câteva premise extrem de ofertante - inclusiv aceea de a specula cu ajutorul camerei expresivitatea unui copil.
În aceeaşi seară, de la orele 20:00, am avut şansa să mai prindem două unatecisme, dintre care primul, "Ploaie în deşert", de Ilinca Neagu, este deconstruit (involuntar) în jurul unui business-man negru care se rătăceşte prin Bărăgan. Începe greoi, sclipeşte o clipă, în secvenţa comică de la bufetul satului, apoi se împotmoleşte definitiv, precum maşina bietului Aloysius Itoka pe drumuri de ţară.
"Cumpărături de ultim moment", al lui Victor Dragomir, îmbină foarte interesant calităţile şi defectele - cel mai adesea, pe muchia precară a relaţiei "prea perfect ca să fie adevărat": toate replicile au umor, permanent personajele sunt spontane, fiecare moment îl duce înainte pe celălalt - în raport alternativ cu diverse hibe involuntare, ca falsitatea intermitentă a actorilor (altminteri, deloc slabi!), sau soluţia cam discutabilă de final, unde lucrurile prea se potrivesc la modul "happily lived ever after"...
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
16 decembrie, 2009
Bucureşti, România
Grupajul peliculelor din cea de-a treia seară a început cu o serie de mostre parcă anume alese spre a fi cât mai abulice, dar lungi. Nu m-a convins deloc exerciţiul vizual "Charmers", al lui Gasper Sunderi (regia şi imaginea), de la F.A.M.U. un periplu psihedelic abulic şi staţionar prin centrul unui mare oraş, noaptea... I-a urmat un exemplu clar de ratare cu brio a unei premise cât se poate de ofertante: "Vacanţă cu iubire", de Daniel J. Nouri, U.N.A.T.C. Eternul motiv, încă neepuizat, al băiatului care, în vacanţă la bunici, descoperă dragostea, e reiterat aici împrăştiat şi ilogic, demonstrativ şi superficial (nu-l salvează decât, atât cât se poate, imaginea stăpânită cu siguranţă a lui Alex Stoica). "Bear", de Emily Keslar (regie, scenariu şi imagine), de la Tisch School of the Arts din New York, e atât de haotic încât nu se poate nici măcar urmări, necum discuta, iar "Endgame", al lui Mihai Tomescu de la U.N.A.T.C., deşi foarte bine filmat la rândul lui, de către Geo Niţă, rămâne mult prea lung pentru puţinul pe care şi-l propune.
Lucrurile s-au mai înviorat puţin cu "My Dead Brother", al australianului Samuel Sheffield (scenariu, regie, montaj şi sunet - plus imaginea cam şovăielnică a lui Sam Kristofski) - o poveste stranie despre nebunie, moarte şi ataşamentul fratern, conţinând măcar câteva ciudăţenii incitante. După care, un salt calitativ indiscutabil s-a înregistrat cu "O zi obişnuită de sâmbătă", de la U.N.A.T.C. (scenariul: Rodica Dumitru; regia: Radu Iulian Baba; imagine: Vladimir Iancu), scurt şi dens, lucrat meticulos şi bine organizat, matur şi sigur pe sine - doar cu două neajunsuri: portretul în tuşe prea brutale al ginerelui, şi două grosplanuri ostetative şi incoerent integrate la montaj ale Ilenei Stana Ionescu, spre sfârşit. Nu m-a dezamăgit nici "As Dry As Dust", de Kai Schonrath (Filakademie, Germania), cel puţin pentru umorul macabru de bună calitate, deşi povestea e nesigură pe sine, iar sensurile finale de cam pierd prin bălării.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
17 decembrie, 2009
Bucureşti, România