Familia Addams se întoarce într-un film de animație, cu Charlize Theron în distribuție

de Cristina Grigore în 6 Iun 2018
Producția, ce va spune povestea familiei de la întâlnirea lui Gomez cu Morticia, va ajunge pe marele ecran în octombrie 2019

A trecut ceva vreme de la cea mai de succes ecranizare a aventurilor familiei Addams, din anii ’90, însă serialul ce i-a adus actriței Anjelica Huston două nominalizări la Globurile de Aur și-a păstrat locul în inimile fanilor. Familiarizat sau nu cu povestea excentricului, bogatului și macabrului clan, publicul de azi va putea urmări aventurile de început ale lui Gomez și ale Morticiei într-un film de animație produs de MGM.

Potrivit Variety.com, Charlize Theron a fost aleasă pentru rolul de voce al Morticiei, în vreme ce Oscar Isaac îi va da glas lui Gomez. Alte voci cunoscute din film vor fi Chloë Grace Moretz (Wednesday), Bette Midler (Grandmama) și Allison Janney (Margaux Needler). Greg Tiernan și Conrad Vernon vor regiza, după un scenariu de Matt Lieberman. Data de lansare a fost stabilită pentru 11 octombrie 2019 (Statele Unite).

După cum a declarat unul dintre regizori – Conrad Vernon – conceptul grafic (prezentat în prima imagine lansată) a fost inspirat din banda desenată originală a creatorului personajelor, Charles Addams, publicată în The New Yorker între 1938 și 1988.

Conform sinopsis-ului, animaţia va fi „o comedie de acţiune ce va spune povestea membrilor familiei Addams, ale căror vieţi încep să fie serios afectate odată ce sunt puşi faţă în faţă cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune de familie, pentru a sărbători un eveniment major, în stilul caracteristic clanului Addams”.

Exploreaza subiecte similare:

Anjelica Huston, Charlize Theron, Oscar Isaac, Chloë Grace Moretz, Bette Midler, Allison Janney, The Addams Family

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells