Extratereștrii în preistorie - Jungla veselă - Aventuri în era dinozaurilor

de Oana Balaci în 6 Nov 2025
Munki și Trunk sunt captivi în ere diferite și trebuie să învețe să comunice prin timp pentru a salva jungla lor mult iubită și toate animăluțele din ea de o invazie extraterestră.

După ce a lucrat la serialul animat Jungla veselă (2003) și la multe producții spin-off apărute de-a lungul celor două decenii trecute de atunci, printre care și lungmetrajul omonim lansat în 2020, Sam Wilson se reîntoarce la îndrăgita franciză în calitate de regizor pentru Jungla veselă - Aventuri în era dinozaurilor, o comedie de aventură pentru întreaga familie. Filmul reprezintă o continuare directă a celui din pandemie, însă poate fi vizionat și ca o poveste de sine stătătoare, pentru că menționează prin dialoguri toate aspectele importante.

Jungla veselă - Aventuri în era dinozaurilor îi găsește pe extratereștrii prietenoși din primul film în încercarea de a repara greșeala pe care au făcut-o în trecut: faptul că au încercat să se folosească de extraordinarul lor avans tehnologic pentru a cuceri celelalte planete. Astfel le vine ideea de a merge înapoi în timp și a-și împiedica strămoșii din a avea idei imperialiste. Dar în loc să îndrepte situația, tatăl lui Fneep face opusul, pentru că prin sfătuirea lor împotriva acestei abordări, devine chiar cel care plantează sămânța care încolțește în mintea lor.

În tot acest proces, gaura neagră utilizată pentru călătoria în timp scapă de sub control și ajunge pe Pământ, de unde o trimite pe elefănțica Trunk cu milioane de ani în urmă, pe vremea dinozaurilor. Despărțită de prietenul ei cel mai bun, maimuțoiul Munk, ea se vede nevoită să se împrietenească cu ciudatele creaturi din preistorie pentru a face față invaziei extratereștrilor cu bâte și limbaj de om al peșterii. Printre ele se numără fricoasa Tip Toes, prea speriată de mediul înconjurător pentru a face ceva pe cont propriu, și T-Rexul Trey, regele vanitos al dinozaurilor, obsedat de brațele lui „puternice” până descoperă cât de mici sunt de fapt. Amândoi vor evolua ca personaje și își vor învinge temerile și complexele, punând în final accent pe punctele lor tari.

Ritmul fluid al animației, culorile vibrante și muzica veselă fac producția ușor de privit de către copii, care s-ar putea trezi fascinați mai ales de întâlnirea dintre istoria reală a planetei noastre, readusă la viață, prezentul animalelor din junglă și viitorul științifico-fantastic, cu multe concepte din seriale ca Star Trek, prezentate pe înțelesul tuturor. Această combinație a tuturor timpurilor care au fost și care posibil vor fi arată cât de complexă este de fapt lumea aceasta și cât de multe putem învăța dacă doar suntem curioși să descoperim.

Însă cea mai importantă lecție desprinsă din Jungla veselă - Aventuri în era dinozaurilor, dar și din predecesorul său, spune că indiferent cât de încăpățânat pare un inamic, cea mai eficientă armă împotriva lui este o îmbrățișare venită la pachet cu compasiunea. Da, chiar și pentru extratereștrii cu dorințe de cucerire a universului merge această tactică. Nimeni se naște agresiv, ci a devenit așa în urma unei vieți care l-a transformat. Doar prin prietenie și solidaritate poate o persoană să ajungă cea mai bună versiune a ei. Așa că, știi cum se zice, „ucide-i cu blândețe”.

Exploreaza subiecte similare:

Jungle Beat 2: The Past, Jungle Beat: The Movie

Alte știri din cinema

Kim Kardashian face furori în All’s Fair, acum pe Disney+

O echipă de avocate puternice se conturează atunci când ele decid să plece din mediul patriarhal în care lucrează pentru a-și înființa propria firmă. Din 4 noiembrie, exclusiv pe Disney+.

El este tânărul Rambo!

Studiourile Lionsgate pregătesc o avalanşă de filme şi seriale din universul Rambo

„De ce să fac filme în Los Angeles, când pot face în grădina mea?”: Hlynur Pálmason despre The Love That Remains

Invitat special la Les Films de Cannes à Bucarest şi Timişoara, regizorul islandez discută în exclusivitate despre procesul său de lucru și căutarea echilibrului în realizarea unui film

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells