Experții în asigurări au calculat la cât s-ar ridica daunele văzute în franciza Fast & Furious

de Cristina Grigore în 3 Apr 2017
Filmul se lansează în cinematografele noastre pe 21 aprilie

A opta parte a francizei Fast & Furious este gata să intre în cinematografele noastre cu o avalanşă de scene de acţiune. Încă din trailer devine clar că pelicula promite să fie cea mai distructivă din serie, iar cifrele furnizate de site-ul Insurethegap.com vin să întărească acest fapt.

Franciza a arătat de-a lungul timpului pe marile ecrane distrugeri de mașini și clădiri ce ar atinge suma de 514 milioane de dolari, dacă ar fi fost reale, notează site-ul. De-a lungul timpului, în filmele Fast & Furious au fost distruse (cu ajutorul efectelor speciale) 31 de clădiri, 142 mașini obișnuite, 32 de vehicule speciale și parțial lovite 169 de vehicule și 53 clădiri. În comparaţie, Spectre, lansat în 2015, a făcut „praf” maşini de 36 de milioane de dolari, un record pentru seria Bond, însă departe de „performanţele” altor producţii (intră aici şi FF8).

Fast & Furious 8, filmul în care Charlize Theron va fi un „terorist tehnologic”, iar Helen Mirren va fi mama lui Jason Statham, este regizat de F. Gary Gray.

Potrivit sinopsis-ului, Dom şi Letty pleacă în luna de miere în această ultimă parte a seriei, iar Brian şi Mia se despart de restul grupului şi încep să ducă o viaţă normală. Însă, atunci când Dom este sedus de o misterioasă femeie (Theron), care-l convinge să revină la viaţa în afara legii şi să îi trădeze pe toţi foştii săi parteneri, lucrurile se complică.

„De pe plajele din Cuba până pe străzile din New York şi zonele îngheţate ale mării Barents, forţa de elită va traversa lumea pentru a împiedica un anarhist să declanşeze haosul mondial… şi pentru a-l recupera pe omul care i-a adus împreună, ca familie”, mai menţionează sinopsis-ul.

Fast & Furious 8 se lansează în cinematografele noastre pe 21 aprilie. 

Exploreaza subiecte similare:

Fast & Furious 8, Charlize Theron, Jason Statham, Helen Mirren

Alte știri din cinema

Din Blade Runner 2049, în sequel-ul lui The Girl With the Dragon Tattoo

Actriţa Sylvia Hoeks va fi fi sora geamănă a lui Lisbeth Salander în The Girl in the Spider’s Web

Tom Hardy versus Scott Eastwood. Cine va fi noul Wolverine?

Hugh Jackman şi-a luat rămas bun de la celebrul personaj - se caută înlocuitorul potrivit

Recrearea lui Rachel din Blade Runner, ultima generaţie de efecte speciale de la Hollywood

Atenţie, articolul conţine un spoiler major

Kit Harington a plâns după ce a citit scenariul ultimului episod din Urzeala Tronurilor

Harington va filma ultimele scene în Belfast, Irland de Nord, cerându-i-se discreție din partea producătorilor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback