Serialul prezintă activitatea unei echipe de detectivi europeni de elită, mandatată de Curtea Penală Internațională, ce deţine autoritatea de a urmări criminalii peste graniţele din interiorul Uniunii Europene. Alături de scenele de acțiune care țin telespectatorii cu sufletul la gură, serialul se concentrează şi pe latura umană, pe dramele personajelor principale: printre ele - Carl Hickman (William Fichtner), un fost polițist din New York, retras din funcție în urma unei confruntări care îl lasă schingiuit. Fichtner a fost criminalist înainte de a deveni actor, şi este singurul american din echipa europeană a serialului.
Cinemagia a avut ocazia de a-l întâlni pe William Fichtner în persoană şi a-i adresa o serie de întrebări despre serial, în vara acestui an. Fichtner vizitase Bucureştiul cu câteva luni mai devreme, când l-a însoţit pe fiul său, care joacă baseball, la un campionat în capitala ţării noastre. A stat patru zile la Bucureşti, timp în care a vizitat Muzeul Satului şi Casa Poporului.
Există o contradicţie în personajul dumneavoastră. El este cel mai experimentat membru al echipei, dar - în acelaşi timp - este şi veriga slabă. Cum comentaţi această contradicţie?
William Fichtner: În primul sezon, al doilea episod, Hickman a făcut o greşeală. Aşa şi-a pierdut abilitatea de a mânui pistolul. Totuşi, nu îl văd ca pe o verigă slabă. Este cel mai capabil dintre toţi. Nu cred în personaje care, ca ofiţeri de poliţie, au însuşiri paranormale sau sunt vizionari. Sunt doar foarte buni în meseria lor, au multă experienţă, cunosc cum să pună anumite întrebări. Chiar şi aparent compromis, Hickman este omul care poate rezolva lucrurile.
Ţinând cont de experienţa dumneavoastră din viaţa reală în domeniul criminologiei, credeţi că activitatea de poliţist din Europa este diferită de cea din Statele Unite?
William Fichtner: Există oameni care pot vorbi despre asta mai bine decât mine. Ed Bernero a făcut serialul pe problematica faptului că - odată cu deschiderea circulaţiei în Uniunea Europeană - criminalitatea trece mai uşor graniţele, însă poliţiile europene nu au jurisdicţia să traverseze şi ele graniţele. Este foarte similar cu contextul din America anilor '30, al gangsterilor şi al lui Bonnie şi Clyde, în care s-a născut FBI-ul. Infractorii treceau graniţa statului şi poliţia nu avea jurisdicţie, şi aşa s-a format FBI-ul care putea urmări infractorii oriunde. Crossing Lines aduce ipoteza unei poliţii care nu se opreşte la graniţe, un FBI european.
Ce părere aveţi referitor la ţările proaspăt intrate în Uniunea Europeană, din punctul de vedere a acestei deschideri a graniţelor şi de extinderea la scara continentală a criminalităţii locale? România a intrat recent, în 2007.
William Fichtner: Nu aş vrea să comentez problema criminalităţii, nu am suficiente date despre asta, dar personal, cred că deschiderea graniţelor este un lucru bun, iar individualitatea culturală a ţărilor nu este ameninţată. În Statele Unite, Alabama este diferită de Maine, iar New York-ul este total opus Kansas-ului. Sigur, America este o ţară mare, dar are multă diversitate, şi nimeni nu va schimba asta. În Europa, Franţa este un caz aparte, mai multe momente din Crossing Lines au loc în Franţa. Trecând graniţele, oamenii percep libertatea de mişcare ca pe un lucru pozitiv, am apreciat şi eu la rândul meu acest lucru. Iar acum sper doar ca situaţia din Ucraina să se stabilizeze, să vină pacea.
Ce puteţi să ne spuneţi despre cel de-al doilea sezon din Crossing Lines şi cum aţi descrie evoluţia personajului dumneavoastră?
William Fichtner: În primul rând, la sfârşitul primului sezon, Carl va relua legătura cu fosta lui parteneră care locuieşte la New York. Ea va apărea de-a lungul câtorva episoade. Am reuşit să colaborez excelent cu ea, şi multe aspecte pozitive au ieşit la iveală. Şi nu e vorba în cel de-al doilea sezon numai de Hickman, ci fiecare personaj este explorat, şi asta e partea cea mai inteligentă a serialului.
Personajul dumneavoastră are o agendă ascunsă în cel de-al doilea sezon?
William Fichtner: Ne vom întoarce la agenda primului sezon, pe care o vom explora mai în detaliu. Povestea devine mult mai personală pentru Hickman, în special când fosta parteneră de echipă revine. Ce aţi avea de spus despre personajul dumneavoastră? Niciodată nu mă gândesc la părţile care nu îmi plac. Mai important este să încerc să îl înţeleg decât să îmi placă sau nu.
Crossing Lines este o producţie internaţională, cu mai mulţi actori din diferite ţări. Cum aţi colaborat, cum aţi lucrat cu ei în primul şi în cel de-al de-al doilea sezon?
William Fichtner: Sincer, nu e nimic dificil în a lucra cu oameni din ţări diferite, întâlneşti oameni noi, da, însă oamenii sunt oameni. Din punct de vedere cultural, oamenii sunt diferiţi, sigur, dar nu cred că acest element e diferit de lucrul zilnic, atunci când întâlneşti oameni noi şi începi cu ei un proiect. Lucrul cu oameni din culturi diferite este esenţa, ADN-ul filmului. Este o parte din experienţa. Faptul că un singur actor a trebuit să lucreze cu toţi ceilalţi - asta a fost diferit, şi interesant. Hickman, americanul, este omul ieşit din linie, paharul cu apă între paharele de băutură, şi asta este o parte ieşită din comun a serialului.
Însă ce anume v-a făcut pe dumneavoastră alegerea ideală pentru un serial european?
William Fichtner: Sunteţi singurul american într/o distribuţie de actori europeni. A fost ceva legat de look-ul dumneavoastră, sau din comportament, care v-a apropiat de actorii europeni? De fapt, producătorul serialului ar trebui să răspundă la întrebarea aceasta. Ed Bernero, omul care a creat serialul, a avut această idee ca personajul principal să fie un american care trăieşte în Europa, ale cărui trecut şi probleme să fie elucidate. Serialul a fost scris aşa. Deci, încă de la început, Ed s-a gândit la un actor american, chiar dacă ar fi putut să îl schimbe pe parcurs. Când ne-am întâlnit, mi-a spus: „Am scris serialul acesta şi m-am gândit la tine".
Şi ce anume v-a recomandat pe dumneavoastră?
William Fichtner: Aveam câteva puncte tari. Am citit primele două episoade din primul sezon, scenariul este bun, mi-au plăcut la nebunie. Am aflat atâtea lucruri despre Hickman, descoperind un personaj complex, cu multe aspecte, şi am dorit foarte mult să îl joc, indiferent de celelalte condiţii. Totuşi, îmi aduc aminte că vorbeam cu Ed, autorul serialului, şi le spuneam: „Uitaţi, îmi place personajul, serialul e grozav, dar nu pot să îi las pe soţia mea şi pe băieţelul meu şi să fac naveta între Los Angeles şi Praga, nu pot trăi fără ei şase sau şapte luni"... Pentru că dacă familia nu era de acord, nu aş fi acceptat rolul.
