Evoluția lui Paul Atreides din noul Dune, comparabilă cu cea a lui Corleone din Nașul

de Gloria Sauciuc în 17 Mai 2020
„Există o contradicție în personaj. Este cineva care are o soartă tragică și devine ceva care nu își dorea să devină”, spune regizorul filmului Dune

O nouă imagine din Dune a apărut săptămâna aceasta, în care aruncăm prima privire la una dintre principalele scene de acțiune cu protagonistul Paul Atreides, jucat de către Timothée Chalamet. Revista Empire a publicat în premieră imaginea actorului alăuri de câteva declarații din partea regizorului Denis Villeneuve, care dezvăluie câteva lucruri despre protagonist. Studiourile Warner Bros vor lansa filmul în sălile de cinema pe 18 decembrie.

Regizorul Denis Villeneuve compară arcul narativ din noul Dune cu cel din Nașul

„Paul a fost crescut într-un mediu foarte strict, cu un antrenament foarte riguros, pentru că este fiul unui Duce și se pregătește să devină duce”, susține Villeneuve. „Dar oricât ar fi de pregătit el pentru rol, este într-adevăr ceea ce visează să fie? Există o contradicție în personaj. Este ca Michael Corleone din Nașul - cineva care are o soartă tragică și devine ceva care nu își dorea să devină”...

Villeneuve vrea ca Dune să fie un film din două părți, relatând pentru Empire că Paul „va deveni bărbat” de-a lungul primului film din serie. Regizorul mai spune că „supraviețuirea lui depinde de capacitatea lui de a lua deciziile adecvate și de a se adapta unor situații periculoase. Este o poveste frumoasă despre cineva care își descoperă puterile...”

Timothée Chalamet calcă pe urmele lui Michael Corleone

„Ca orice tânăr își caută identitatea și încearcă să își găsească locul în lume, și va trebui să facă niște lucruri pe care nimeni din familia lui nu a fost nevoit să le facă pentru a supraviețui”, a continuat regizorul. „Are această calitate de a fi curios
în legătură cu alți oameni, de a avea empatie, ceva ce îl atrage către alte culturi, și asta îi va salva viața”.

Chalamet a declarat pentru Vanity Fair luna trecută că a fost atras de Dune datorită evoluției personajului său, Paul, numind evoluția personajului său din film într-un fel, călătoria unui antierou”.

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

The Godfather, Dune, Denis Villeneuve, Timothée Chalamet

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells