"Efectul Logan" în Star Wars? De ce ar trebui să aşteptăm filmul lui James Mangold

de Ştefan Dobroiu în 10 Ian 2025
Regizorul lui Ford v Ferrari ar putea revoluţiona prăfuitul univers cinematografic

James Mangold este unul dintre cei mai versatili regizori de la Hollywood, după ce a dovedit că poate trece cu uşurinţă de la drame despre maturizare (Girl, Interrupted) la western (3:10 to Yuma) şi de la biopic-uri muzicale (Walk the Line şi noul A Complete Unknown) la filme cu supereroi precum celebrul Logan, unul dintre cele mai apreciate filme cu supereroi din toate timpurile. Toate aceste titluri, dar şi alte detalii, sunt atuuri pentru a aştepta cu o oarecare nerăbdare un nou film Star Wars regizat de Mangold.

Deşi există un puternic curent de opinie conform căruia universul Star Wars şi-a epuizat complet potenţialul, iată că Mangold îşi încearcă şi el puterile cu această franciză. În primul rând, acţiunea din noul film este situată cu 25.000 de ani înaintea oricărei alte părţi a francizei, ceea îi permite regizorului să ignore mitologia seriei sau măcar să se îndepărteze drastic de ea. În al doilea rând, Mangold spune că nu are nici cea mai mică intenţie "să mulţumească pe toată lumea", o abordare care sabotează însăşi ideea de originalitate.

Mangold a spus în trecut că filmul său va explora apariţia unui element esenţial în universul creat de George Lucas, Forţa. Regizorul chiar şi-a comparat filmul cu Cele zece porunci, celebrul film biblic al lui Cecil B. DeMille lansat în 1956 şi ale cărui încasări ar echivala azi aproape trei miliarde de dolari dacă s-ar lua în considerare inflaţia. Filmul lui Mangold va fi despre cum a apărut Forţa şi cum a fost ea "înţeleasă, folosită şi controlată" în zorii istoriei sale, conform Variety.

Cel mai recent film al lui Mangold, A Complete Unknown, se lansează în România pe 7 februarie.

Exploreaza subiecte similare:

James Mangold, The Ten Commandments, A Complete Unknown

Alte știri din cinema

Back in Action: nu ar trebui să pretindem mai mult?

Actriţa Cameron Diaz revine pe ecran în cel mai inofensiv mod cu putinţă

Greta Gerwig şi Netflix deschid din nou uşa dulapului spre Narnia

După succesul lui Barbie, regizoarea are libertate totală pentru a ecraniza cărţile din seria Narnia

James Cameron promite surprize consistente şi "alegeri curajoase" în Avatar 3

Cu 11 luni înainte de premieră, încă se cunosc mult prea puţine detalii despre aşteptatul sequel

Mickey Mouse-ul ucigaş: iată cum arată personajul din horror-ul Screamboat

Personajul lui Walt Disney are parte de versiuni extreme după expirarea drepturilor de autor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells