Ediția Oscar 2021 va fi una încercată. Iată care sunt posibilii concurenți și ce obstacole au de trecut

de Gloria Sauciuc în 12 Apr 2020
Probabil că cel mai tare va supraviețui, și multe titluri vor fi relocate pentru 2021 și o viitoare ediție a Oscarurilor.

Toate studiourile de film se întreabă: când vom putea finaliza producțiile sistate din cauza pandemiei, și când se vor redeschide cinematografele? Dacă ar fi să credem spusele purtătorului de cuvânt al Asociației proprietarilor de cinematografe John Fithian, citat de publicația IndieWire, acest lucru se va întâmpla în iunie. Totuși, acest subiect nici măcar nu atinge problema complexă cu care se vor confrunta nominalizații la Oscar 2021: unde se vor lansa dacă festivalurile de film sunt sistate si unde vor avea premiera dacă - odată deschise - cinematografele vor fi supraaglomerate cu blockbustere?

În mod optimist, The Last Duel al lui Ridley Scott, cu Matt Damon și cu Ben Affleck, film ce și-a întrerupt orarul de producție, este programat pentru o premieră limitată pe 25 decembrie. Ceea ce sugerează că Twentieth Century își menține speranțele pentru Oscaruri.

Pe de altă parte, adaptarea semnată de Jon M.Chu a musical-ului In the Heights al lui Lin-Manuel Miranda rămâne deocamdată fără o dată de lansare. Regizorul promite o premieră în săli, dar studioul Warner Bros nu a făcut niciuun anunț în acest sens.

Musical-ul lui Steven Spielberg West Side Story ar trebui să finalizeze cu ușurința faza de post-producție la timp pentru data de 18 decembrie, în paralel cu Dune de la Warner Bros., în regia lui Denis Villeneuve, cu Rebecca Ferguson și Timothee Chalamet.

Biografia Arethei Franklin cu Jennifer Hudson, a studioului MGM, va avea o premieră restrânsă pe 25 decembrie. Toate patru filmele sunt concurente serioase la Oscar.

Studiourile Searchlight au relocat The French Dispatch al lui Wes Anderson de la un debut la Cannes urmat de o premieră în iulie, la o lansare în octombrie, în sezonul Oscarurilor. Cât privește filmul lui Armando Ianucci The Personal History of David Copperfield, după premiera de la Toronto de anul trecut si de la Festivalul de Film de la Londra din octombrie, Searchlight i-a amânat premiera pentru 2020, indicând o lipsă de încredere în perspectivele filmului. Așadar, neavând încă o dată de premieră, dar cu un respectabil rating de 75 pe Metacritic, filmul ar putea ajunge direct pe Hulu.

Asadar ce filme vor concura la Oscar 2021? La începutul anului, la Festivalul Sundance s-au lansat câteva documentare puternice (Crip Camp de la Netflix conduce, însă nu a ajuns în toate sălile în care și-a propus), ca și favoritul criticii First Cow de la studioul A24 și Never Rarely Sometimes Always de la studioul Focus Features, care ar fi avut șanse de reușită dacă ar fi concurat la Gotham sau Indie Spirit, comentează IndieWire.

Filmul Emma, inspirat de scrierile lui Jane Austen, de la studioul Focus, a început în forță la box office și ar putea deveni în cele din urmă un concurent la Oscar, în sectiunile tehnice - costume și scenografie - și cu posibile Oscaruri pentru Anya Taylor-Joy și pentru Johnny Flyn.

Netflix, pe de altă parte, poate închiria cinematograful Paris Theatre de la New York pentru a-și promova candidații precum producțiile lui David Fincher de două ore: Mank, cu Gary Oldman și Amanda Seyfried, o biografie a lui Herman J. Mankiewicz, scriitorul lui Citizen Kane. Filmul are toate referințele pentru a fi un punct obligatoriu în cursa pentru Oscar, ca și filmul Hillbilly Elegy, al lui Ron Howard, plasat în lumea clasei muncitoare din Munții Apalași, cu Amy Adams și Glenn Close (având, împreună, 13 nominalizări la Oscar), scrie IndieWire.

Dar ce să mai spunem despre filmul lui Ramin Bahrani The White Tiger, cu Priyanka Chopra, care merită la rândul lui atenția festivalurilor? Ce se va întâmpla cu filmele de succes de la Sundance precum drama cu imigranți Minari (A24) în care joacă Steven Yeun, sau Promising Young Woman de la Focus Features, un thriller de la Emerald Fennell, autorul lui Killing Eve? Ambele au nevoie de sustinere festivalieră, fiind filme bune dar care nu au fost incă suficient văzute, scrie IndieWire.

La fel și Nomadland de la Searchlight, al regizoarei Chloe Zhao (Eternals, al Marvel), cu o femeie regizor care străbate vestul Statelor Unite într-un microbuz, dar și The Eyes of Tammy Faye (regizor Michael Showalter, al The Big Sick), cu Andrew Garfield și Jessica Chastain în rolul predicatorilor Jim și Tammy Faye Baker. Probabil că cel mai tare va supraviețui, și multe titluri vor fi relocate pentru 2021 și o viitoare ediție a Oscarurilor.

Exploreaza subiecte similare:

ridley scott, Matt Damon, Ben Affleck, In the Heights, Lin-Manuel Miranda, West Side Story, Steven Spielberg, Dune, Denis Villeneuve, Jennifer Hudson, The French Dispatch, The Personal History of David Copperfield, Emma., Anya Taylor-Joy, Johnny Flynn, Chloé Zhao, Jessica Chastain, Andrew Garfield, Emerald Fennell, The White Tiger, Priyanka Chopra, Steven Yeun, Gary Oldman, Amanda Seyfried, Promising Young Woman

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 12 aprilie 2020 19:10
Nu cred că voi chiar ați scris un articol de acest gen:)) Suntem în aprilie.. E tipul de articol care nu mai are vreun sens peste câteva luni, un articol inutil. Voi chiar vă plictisiți..

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells