Dwayne Johnson cucereşte şi lumea aplicaţiilor mobile cu The Rock Clock

de Cristina Grigore în 4 Mai 2016
Starul a lansat o aplicaţie pe Android ce promite să „trezească” ambiţia în utilizatori

Nu doar pentru că va juca în noul Baywach, este Dwayne Johnson pe val. Cu o mulţime de pelicule de succes în palmares şi alte titluri cu potenţial în programul de lucru, fostul campion mondial WWE (Liga Luptătorilor Profesionişti) este la ora actuală unul dintre cei mai bine plătiţi actori din lume, iar prin reuşita sa, datorată şi unui program riguros de antrenamente şi programare a activităţilor, a devenit un exemplu pentru mulţi dintre fanii săi. Motiv pentru care „The Rock”, în pas cu tehologia, a găsit de cuviinţă să le dea acestora o mână de ajutor prin intermediul unei aplicaţii ce îi ridică dimineaţa din pat cu citate inspiraţionale şi melodii atent selectate.

Potrivit TheWrap.com, aplicaţia lasată zilele acestea, numită „The Rock Clock” permite chiar sincronizarea programului utilizatorului cu cel al starului – a cărui oră de trezire este 4 a.m., când se pregăteşte de mersul la sală. Ce nu permite însă, este să amâni ora de trezire (nu are buton de „snooze”). Dezvoltată de Johnson în colaborare cu The Garcia Companies, WME-IMG şi agenţia de publicitate Droga5, aplicaţia este parte a brandului lansat de acesta – Project Rock – ce mai cuprinde până acum două genţi (voiaj/antrenament), după un design la care a colaborat şi starul, epuizate în numai 10 zile de la deschiderea magazinului online.

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, actor

Alte știri din cinema

Hugh Jackman şi Patrick Stewart vor fi incluşi în Cartea Recordurilor

Cei doi deţin recordul pentru „cea mai lungă carieră drept supererou Marvel live-action”

Chris Hemsworth îl va interpreta pe Hulk Hogan într-un film biografic

Filmul va urmări transformarea lui Hogan în „cel mai cunoscut star al wrestling-ului mondial şi cel mai popular wrestler al anilor ‘80”

Hollywood-ul în criză: marea bătălie a serialelor

Studiourile şi platformele online se bat pe scenarişti şi showrunneri

Gwyneth Paltrow spune la revedere Universului Cinematografic Marvel

Avengers: Endgame e capăt de linie pentru Pepper Potts

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 5 mai 2016 15:51
Amuzanta imaginea!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells