Un lungmetraj și un documentar românesc își vor face apariția pe Croazetă!
Trei kilometri până la capătul lumii
Lungmetrajul Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu și produs de Miruna Berescu, va face parte din competiția oficială de anul acesta de la Cannes. Filmul cineastului și actorului român va avea premiera mondială pe covorul roșu la Cannes și se va lupta pentru prestigiosul Palme d'Or cu filme precum Megalopolis de Francis Ford Coppola, Kinds of Kindness de Yorgos Lanthimos și The Apprentice de Ali Abbasi, ce îl are ca protagonist pe actorul de origine română Sebastian Stan.
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea lui Adi, un tânăr homosexual de 17 ani, ce își petrece vara în satul lui natal din Delta Dunării și care se află în procesul de descoperire de sine, în timp ce se ciocnește de valorile conservatoare susținute de părinții și vecinii săi. Acesta este unul dintre puținele filme cu tematică LGBTQ din România, iar Emanuel Pârvu a declarat recent pentru Cinemagia că pelicula sa are două surse reale de inspirație, un băiat gay pe care l-a cunoscut în anii '90 și un caz foarte mediatizat de viol de la Vaslui din 2015, ce a determinat o condamnare cumulată de 54 de ani de închisoare pentru cei șapte vinovați.
Filmul a fost turnat în perioada septembrie-octombrie anul trecut în Delta Dunării, Sfântu Gheorghe și Dunavăț și îi are în distribuție pe actorii Ciprian Chiujdea (la debut), Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ingrid Micu-Berescu, Valeriu Andriuță și Adrian Titieni.
Mai multe despre Trei kilometri până la capătul lumii, puteți descoperi aici.
Nasty
Documentarul românesc despre Ilie Năstase, Nasty, a fost selectat în secțiunea Proiecții Speciale la Cannes. Acest film regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu și produs de Cosmin Hodor și Tudor Giurgiu tocmai a avut premiera națională pe 16 aprilie la Sala Palatului în București, reunind pe scenă echipa filmului, dar și sportivi celebri precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Boris Becker, Ion Țiriac și, desigur, Ilie Năstase.
„Este extraordinar că Nasty a fost selecţionat anul acesta la Cannes. În Franţa, Ilie Năstase este la fel de iubit ca în România. Includerea documentarului în selecţia festivalului este o recunoaştere a muncii noastre de echipă şi o dovadă că poţi fi selecţionat la Cannes şi cu un film care nu e neapărat în zona cinema-ului de autor. E un pas înainte şi spre distribuţia internaţională a filmului, sper să fie văzut în toată lumea. I-am dat vestea şi lui Ilie şi s-a bucurat foarte tare”, a declarat Tudor Giurgiu potrivit comunicatului de presă remis de Transilvania Film.
Nasty spune povestea sportivului român Ilie Năstase, o legendă a tenisului și primul tenisman din istorie care a deținut locul 1 în clasamentul ATP, dar arată și modul în care acesta a schimbat fața tenisului, creând numeroase momente cel puțin controversate ce i-au făcut pe mulți să-l considere un adevărat star. Documentarul are la bază clipuri din arhivă nemaivăzute până acum și interviuri exclusive cu mari sportivi precum Jimmy Connors, John McEnroe, Mats Wilander, Billy Jean King, Rafael Nadal, Björn Borg, dar și fondatorul Nike, Phil Knight.
Conform datelor Cinemagia, Nasty este lider la box office în România în săptămâna 15-21 aprilie, cu peste 13.000 de spectatori ce au văzut filmul.
Mai multe despre Nasty, puteți citi aici.
Alte titluri
Dintre celelalte nume care vor ajunge pe Croazetă se remarcă regizorul Oliver Stone, cu documentarul său Lula, despre președintele Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva. Filmul urmărește încarcerarea lui Lula din 2018 și 2019 și, apoi, întoarcerea sa la putere. Lula face parte din secțiunea Proiecții speciale.
Pe lângă filmul lui Emanuel Pârvu, două alte filme au fost adăugate în competiție. Cineastul francez Michel Hazanavicius va prezenta la Cannes primul său lungmetraj animat, La plus précieuse des marchandises / The Most Precious Of Cargoes, despre destinul unui nou-născut care este aruncat de către tatăl său evreu dintr-un tren cu destinația Auschwitz, ajungând să traverseze o pădure din Polonia și să fie găsit de soția pădurarului.
Celălalt film care se va afla în competiție pentru Palme d'Or este The Seed of the Sacred Fig, regizat de iranianul Mohammad Rasoulof. Acesta este familiar festivalului, având în vedere faptul că filmele sale Manuscripts Don't Burn și Lerd / Un om integru au avut premiera mondială pe Croazetă în secțiunea Un Certain Regard, câștigând premiul Fipresci și, respectiv, cel mai bun film.
Titlurile de mai jos se adaugă filmelor deja anunțate de festival în cadrul selecției oficiale de pe 11 aprilie. Le puteți găsi aici. Festivalul de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai.
Lista completă cu titluri noi la Cannes
În competiție
The Most Precious Of Cargoes Michel HAZANAVICIUS
Trei kilometri până la capătul lumii Emanuel PÂRVU
The Seed Of The Sacred Fig Mohammad RASOULOF
Un Certain Regard
When The Light Breaks Rúnar RÚNARSSON
Niki Céline SALLETTE (debut)
Flow Gints ZILBALODIS
Cannes Premiére
Vivre, Mourir, Renaitre Gaël MOREL
Maria Jessica PALUD
Proiecții speciale
Filmlovers! (Spectateurs) Arnaud DESPLECHIN
Nasty Tudor GIURGIU, Cristian PASCARIU, Tudor D. POPESCU
Lula Oliver STONE
An Unfinished Film Lou YE
În afara competiției
The Count of Monte Cristo Alexandre De La Patellière and Matthieu DELAPORTE