Studiourile Marvel câştigă încă un pariu, şi de această dată unul mare, cu provocarea de a aduce pe ecrane unul dintre cei mai iubiţi, dar şi mai puţin realişti supereroi din benzile desenate. Doctor Strange reuşeşte nu doar să ofere un nou erou ataşant - interpretat impecabil de Benedict Cumberbatch - ci şi să incite publicul, făcându-l şi mai curios cu privire la piesele de rezistenţă din viitorii ani, aşteptatele filme Infinity Wars. Iată mai jos de ce şi cum funcţionează Doctor Strange.
Zvonuri despre aducerea pe ecrane a greu încercatului mag au apărut încă de la primul succes Marvel, Iron Man. Aşteptarea s-a terminat, iar povestea lui Stephen Strange, arogantul neurochirurg nevoit să se reinventeze după ce un accident îi afectează iremediabil mâinile, nu doar că îi satisface până şi pe detractorii Marvel, dar reuşeşte şi să relanseze aventurile supereroice, explorând direcţii ofertante.
În ciuda faptului că povestea originilor lui Doctor Strange-supereroul nu revoluţionează deloc reţeta Marvel, ingredientele folosite sunt de cea mai bună calitate. Şi până la urmă de să schimbi reţeta unei omlete, de exemplu, atâta timp cât savoarea ei este garantată de cele mai proaspete ouă, o brânză bună, verdeţuri şi condimente? Doctor Strange foloseşte o reţetă similară cu ale altor filme Marvel, dar ouăle lui sunt mai... organice.
În seria de personaje Marvel cunoscute deja, Doctor Strange aduce un melanj interesant de dramă şi umor. Strange este dezarmant în disperarea sa de a-şi recupera unica trăsătură ce-l validează ca persoană, geniul chirurgical, şi ataşant în reticenţa cu care alege să facă paşi pe o nouă cale. În ciuda aroganţei sale, ne este aproape pentru că toţi am fost, într-o mai mică sau mai mare măsură, în locul său: când am fost siguri că avem dreptate ni s-a dovedit că ne înşelam şi când ne-am crezut într-o situaţie fără ieşire cineva sau ceva ne-a determinat să ne schimbăm perspectiva.
Poate că dialogurile despre magie, multivers (universul multidimensional), corpuri astrale şi aşa mai departe pot părea pe alocuri la fel de incomprehensibile şi exagerate ca discursul vreunui guru hotărât să-ţi dezvăluie secretele universului atâta vreme cât îi dai ceva, dar Doctor Strange clar nu a fost făcut pentru lecţii de fizică. Faptul că ai dat banii pe bilet înseamnă deja că accepţi convenţiile nerealiste ale poveştii şi te bucuri de spectacol, iar Doctor Strange chiar este un spectacol.
Ce a făcut Inception în 2010 a fost doar o flexare a muşchilor, Doctor Strange îi încordează de-a binelea. Deşi filmul lui Scott Derrickson se inspiră evident din efectele speciale ale hitului lui Christopher Nolan sau din trilogia Matrix, secvenţele de acţiune în care puterile eroilor recompun oraşe precum Londra, Hong Kong şi New York sunt la un cu totul alt nivel, făcând Doctor Strange unul dintre cele mai spectaculoase premiere ale anului.
Filmele Marvel suferă adesea din cauza antagoniştilor ori prea asemănători cu eroii, ori învinşi prin metode neconvingătoare. Cu un Mads Mikkelsen excelent în rolul lui Kaelicius, un fost ucenic al Celei Străvechi (Tilda Swinton) gata de orice pentru a obţine nemurirea, Doctor Strange are şi alţi aşi în mânecă. Nu vrem să dăm spoilere (sau acestea au fost date de nenumărate articole despre adevăratul villain al filmului), aşa că spunem doar că antagonistul nu doar că reprezintă un preludiu la confruntarea cu cele mai puternice fiinţe din univers din următoarele producţii Marvel, ci şi beneficiază de una dintre cele mai convingătoare, originale şi eficiente înfruntări între bine şi rău din Universul Cinematografic Marvel. Este o luptă care entuziasmează şi ne convinge pe noi, ăştia mici, că inteligenţa este mai importantă decât puterea.
Atenţie, genericul de final conţine două secvenţe şi ai face bine să nu părăseşti sala înainte de a le vedea: conţin informaţii despre două dintre următoarele filme Marvel.
