Animatorii Are Austnes și Yaprak Morali își fac debutul în lungmetraj cu Căpitanul Colți-de-sabie și Contesa de Gral, colaborând cu Rasmus A. Sivertsen, care a semnat regia animației precedente din serie, Căpitanul Colți-de-sabie și diamantul fermecat. Cei trei cineaști lucrează pe un scenariu scris de Are Austnes, Rune Spaans și Kasten Fullu – de asemenea parte din echipa filmului anterior.
Povestea stă în felul următor: temutul pirat Colți-de-Sabie, rege al Celor Șapte Mări, miroase aurul de la distanță și prădează bogătanii aflați cu barca pe mare. Însă cât de curând îi vine rândul lui să fie cel furat, atunci când Contesa de Gral își trimite soldații să intre în posesia emblematicului tigru de aur ce vestește mereu sosirea corabiei The Dark Lady. Odată cu el îl răpesc și pe Pinky, unul dintre cei doi copii din echipaj. Fata, Raven, promite să facă orice pentru a-l salva și, deși eșuase să intre în grațiile Căpitanului, îi vom vedea luptând cot la cot pentru a primi înapoi ce le aparține.
Firul narativ plin de clișee devine unul dintre cele mai mari minusuri ale producției. Începând de la antagonista malefică ce vrea să domine lumea și ale cărei discursuri sunt acompaniate de râsul diabolic specific și până la felul magic în care își controlează susținătorii: astfel de „vrăji” putem vedea și în alte animații recente precum Spărgătorul de nuci și flautul fermecat sau Leneși pe roți. De asemenea, există o răpire, ceva ce trebuie recuperat, la fel ca în exemplele de mai sus. Aici putem include și Micuțul ren Niko și sania lui Moș Crăciun.
Totuși, Căpitanul Colți-de-sabie și Contesa de Gral are și momente neașteptate, cele mai multe venite din partea lui Raven (care înseamnă corb în engleză). Cu aerul ei rebel, ea reușește să salveze maimuțica din lupta cu nobilii de la începutul filmului, ea îmblânzește dragonul atunci când este pe cale să fie omorât și ea rupe vraja lui Pinky atunci când îl sărută cu gura plină de supă de șobolan. De altfel, tind să cred că în ciuda titlului, ea reprezintă adevăratul personaj principal din acest film de aventură pentru toată familia. Ea este cea ale cărei valori ar trebui preluate de către copii în viața de zi cu zi: credința că fiecare ființă este egală și trebuie tratată cu aceeași iubire și demnitate.
În ciuda finalului ușor de anticipat, echipa creativă pregătește terenul pentru o viitoare producție. Contesa de Gral pare să evadeze din închisoarea în care a fost pusă, iar Căpitanul Colți-de-sabie ia în considerare propunerea lui Raven de a explora zona din care provine interesanta rocă vulcanică găsită de fată. Așa că priviți spre orizont, spre noi aventuri!
Chiar dacă nu aduce nimic spectaculos din punct de vedere narativ, nu putem spune același lucru în ce privește vizualul. Căpitanul Colți-de-sabie și Contesa de Gral prezintă o animație cu peisaje superbe și o atenție deosebită la detalii, o estetică ce fură priviri așa cum pirații fură aurul. Cu acest avantaj, cântece ale personajelor ce oferă un aer de musical fantasy și principii puternice inspirate de Raven, micii spectatori se pot distra și pot dobândi noi perspective asupra vieții în același timp.