Disney îşi retrage filmele de pe Netflix. Îşi va crea propria platformă de streaming online

de Cristina Grigore în 9 Aug 2017
Conglomeratul media va investi 1,5 miliarde de dolari pentru a obţine pachetul majoritar în compania ce deţine tehnologia de streaming

Compania Disney a reconsiderat parteneriatul cu Netflix încheiat în luna mai a anului trecut şi a anunţat încheierea acestuia şi retragerea producţiilor sale – abonaţii aveau acces la titluri recente, de succes, precum Moana, Captain America: Civil War sau Rogue One: A Star Wars Story. Decizia a fost anunţată de preşedinele companiei, Bob Iger, scrie TheHollywoodReporter.com, şi a fost prezentată drept „o schimbare strategică a modului în care este distribuit conţinutul”. Până acum, Netflix era singura companie prin care producţiile Disney erau disponibile în Statele Unite. 

Este o decizie la care s-a ajuns după ce conglomeratul media a apelat la compania BAMTech pentru a ridica gradul de rating si de profitabilitate al canalului său de sport, ESPN, ale cărui transmisiuni sunt acum disponibile prin live streaming.

Încurajaţi şi de datele financiare ale ultimului trimestru – ce au anunţat o cifră fabuloasă a profitului, de 14,2 miliarde de dolari, cei de la Disney au hotărât să investească mai mult în tehnologia BAMTech şi, dacă acum deţin 33% din companie, vor ajunge la pachetul majoritar, de 75%, după achiziţia unui nou pachet de acţiuni, pentru care urmează să plătească 1,48 miliarde de dolari. Astfel, un serviciu de streaming Disney va fi lansat în 2019.

Nu se ştie deocamdată dacă platforma va include si producţiile Marvel şi Star Wars, ori dacă vor fi incluse şi alte filme, în afară de cele ale companiei.

Anunţul nu a fost unul de bun augur pentru Netflix, ale cărui acţiuni la bursă au scăzut rapid cu 4%. 

Alte știri din cinema

„Dumnezeu să ne ierte”, despre doi polițiști în căutarea unui monstru, din 27 octombrie

Inspectorii Velarde și Alfaro se confruntă pe neașteptate cu o serie de crime oribile. Primesc ordinul de a rezolva cazul cât mai repede și cât mai discret, dar acțiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului

Michael Fassbender și Alicia Vikander s-au căsătorit

Interpretul lui David din Prometheus este acum soţul Avei din Ex Machina

Cum arată Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury

Bryan Singer, regizorul peliculei biografice, a postat o nouă imagine de la filmări

Serialul multi-premiat dr. Foster revine la Diva, cu al doilea sezon

Premiera sezonului 2 al serialului săptămânal Dr. Foster este joi, 2 noiembrie, la ora 21:00, pe canalul Diva. În fiecare joi la 21:00 va fi difuzat câte un episod

Părerea ta

Spune-ţi părerea
DarkRazor pe 9 august 2017 13:12
Soarecele corporatist e in mare foamete de bani.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback