Ursul de Aur, cel mai important trofeu care se poate oferi cineaştilor la început de an într-un festival de clasă A, a ajuns în România duminică, adus de echipa filmului Poziţia copilului. Este al patrulea urs "aclimatizat" în ţara noastră, după Ursul de Argint pentru lungmetrajul Eu când vreau să fluier, fluier, şi după cei de aur pentru scurtmetraj, reveniţi lui Cristi Puiu şi lui Bogdan Mustaţă; al cincilea, tot de argint, pentru lungmetrajul Katalin Varga, este rezultatul colaborării dintre România, Ungaria şi Marea Britanie, prin urmare probabil se odihneşte pe alte meleaguri.
Criticii de film Irina Margareta Nistor şi Iulia Blaga, alături de istoricul de film Marian Ţuţui analizează pentru cititorii Cinemagia motivele care au făcut din filmul Poziţia copilului marele câştigător de la Berlinale 2013, îşi exprimă opinia cu privire la viitorul filmului, dacă asistăm la un "Al Doilea Val" al filmului românesc şi în ce măsură subiectul Poziţiei copilului este pur românesc sau nu.
1. Aţi văzut aproape toate filmele din competiţie. Aţi avut un alt preferat? Acest premiu, în care nu se întrezăreşte Wong Kar Wai în felul în care Tim Burton se "vedea" în Palme d'or-ul dat Unchiului Boonmee, e rezultatul unui buzz puternic dat de campania cu olimpicii români medaliaţi internaţional, sau al unui posibil lobby pe lângă juriu sau pe lângă instanţele internaţionale din industria filmului (generat de situaţia purtătorilor culturii române în lume - ICR), sau e vorba strict de calitatea filmului?
Irina Margareta Nistor: Am văzut toate filmele din competiţie. Preferatul meu a fost Elle s'en va (cu Catherine Deneuve), urmat de Gloria. Actriţa preferată e, însă, indiscutabil Luminiţa Gheorghiu, iar actorul: puştiul din pelicula din Kasakhstan: Lecţii de armonie. Premiul este un amestec de factori de reuşită, scenariul, actorii impecabil conduşi, dar şi o colaborare cu Germania, cu Beta Film, care a lucat în România Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, şi care şi îl va şi distribui internaţional. Prezenţa lui Dieter Kosslick la TIFF, anul trecut când ne-a cunoscut mai bine, Peter (Netzer) cu care era la per tu şi cu care a vorbit nemţeşte... (Și Gloria s-a bucurat de sprijin german în realizare). Dar toate ar fi fost zadarnice dacă ei n-ar fi socotit că merită Ursul, că nu sunt genul care să se compromită. E un Festival prea prestigios.
Iulia Blaga: Mi-a plăcut foarte mult "Prince Avalanche", de David Gordon Green, care a luat Premiul de regie. Nu avea vreo şansa la Ursul de Aur - mai ales că era remake după un film din 2011, şi nici nu se compară în vreo privinţă cu "Poziţia copilului". Dar era deosebit de tot ce am văzut în competiţie.E ca atunci când te îndrăgosteşti: ce contează că X e mai înalt, mai deştept, mai frumos când ţie îţi place de Y aşa scund şi ciudăţel cum e? N-ai cum să explici.
Campania cu olimpicii români n-a ajuns până la Wong Kar-wai, asta e sigur, iar Wong Kar-wai nu a auzit de ICR. Mă îndoiesc sincer că se poate face vreun lobby atât de puternic pentru a determina juraţii să dea Ursul de Aur unui anume film. Cred că pur şi simplu în fiecare juriu sunt nişte oameni cu gusturile lor, iar ei - după ce văd filmele - încearcă să negocieze un palmares care să îi reprezinte pe toţi. Există cazuri când primul premiu care se alege e cel mai mare - în unanimitate deplină, după care se discută celelalte (cum s-a întâmplat cu "432" la Cannes în 2007), sau există cazuri când, de pildă, se supun la vot toate filmele şi rămân în discuţie cele care au cele mai multe voturi. Depinde. Nu ştiu cum a fost acum, dar Ada Solomon spunea că ar fi auzit că premiul pentru "Poziţia copilului" s-a decis în unanimitate. Eu cred că există o mare doză de şansă: trebuie ca filmul tău să placă juriului de preselecţie pentru ca pe urmă să ai marele noroc ca membrilor juriului, dintre toate cele 19 sau 20 de filme din competiţie, să le casuneze tocmai pe al tău. În primul rând trebuie să ai un film bun, dar trebuie să ai şi noroc. E ca-n viaţă...
3. În ce măsură premiul este al României şi în ce măsură al echipei? (Mă gândesc la o fotografie văzută ieri, în care echipa filmului se poza cu Ursul de Aur, în cadru apărând şi Eugen Șerbănescu, la gât cu... un papion, dar şi la formule de genul "România a luat Palme d'Or!" folosite în presă).
Iulia Blaga: Dar în ce măsură Nobelul primit de Herta Muller este al Germaniei sau al României? Eu cred că formula "România a luat Palme d'Or" sau "România a luat Ursul de Aur" trebuie luată ca o metonimie (sau o fi sinecdocă?). România nu face mai nimic pentru a-i ajuta pe aceşti cineaşti să lucreze, ba există chiar impresia printre cei care sunt la conducerea ţării că "băieţii ăştia iau premii oricum; la ce să-i mai ajutăm, că se descurcă şi singuri?". În condiţiile în care cineaştii români continuă să ia premii în străinătate, de ce să nu "tropăie" pe lângă ei şi alţii (vezi bancul cu şoricelul).
Irina Margareta Nistor: Premiul este al cineaştilor care sunt cetăţeni români. Wong Kar-Wai, când ai citit premiul, a spus în ordine România, titlul (în engleză) şi regizorul. În privinţa Domnului Șerbănescu, mă bucur că a fost acolo, CNC-ul a sprijinit filmul încă de la concursul de scenarii, când comisia şi-a dat seamă că este scris impecabil, iar legat de faptul că era elegant - ar fi bine să învăţam că aşa se cuvine la o asemenea ceremonie. S-a dus, sper, vremea salopetei şi a bascului muncitoresc. E un mod de a respecta artiştii. La Cannes nici fotografii nu intră fără papion, şi vin miniştrii ţărilor respective şi pentru premii mai puţin importante.
Marian Țuţui, istoric de film: Într-o anumită măsură este şi un premiu al cinematografiei româneşti, din două motive. Pentru că este o producţie cinematografică realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi pentru că este un nou premiu dintr-o serie de premii prestigioase (repet, dintr- serie!) obţinute de cinematografia românească, mai ales de cineaştii tineri în ultimii zece-unsprezece ani. Dar, în primul rând - evident - este premiul lui Călin Peter Netzer şi al echipei sale.
4. În termeni de consecinţe imediate ale acestui premiu, cum credeţi că vor evolua lucrurile pentru Poziţia copilului?
Irina Margareta Nistor: Deocamdată toată lumea vrea la premieră de la Bucureşti, adică invitaţie, dar rămâne de văzut cine va şi cumpăra bilete. O camapanie de genul "Vreţi să descoperiţi ce i-a plăcut lui Wong Kar Wai, care la Berlinala a fost... 'În the Mood for.... Romania'", n-ar strica.
Marian Țuţui, istoric de film: Poziţia copilului va rula probabil în aproape toate ţările membre UE şi chiar şi pe alte continente. Și în ţară se va bucura de un anumit interes, căci unii vor fi curioşi să vadă un film premiat cu Ursul de Aur. Nu va obţine însă un succes de box-office pentru că nu este un film de box-office şi pentru că publicul românesc este încă obişnuit cu un alt tip de filme.
6. Subiectul filmului ar putea fi o metaforă a unei stări de fapt din societatea română, şi anume că o mare parte din oameni sunt într-o relaţie de tip infantil cu cei care guvernează (afirm asta pornind de la acuzele lansate în mediul politic că România ar fi o "ţara de asistaţi"). Pe de altă parte, este tratat mitul oedipian, mit universal. În ce măsură spectatorul străin a găsit locuri comune cu situaţiile din film?
Iulia Blaga: E o idee interesantă - în termeni similari, puteai spune acelaşi lucru şi despre eroinele din "După dealuri"; poate suntem cu toţii infantilizaţi de comunism şi îi căutăm pe "mami" şi pe "tati"- dar nu cred că realizatorii s-au gândit la aceste lucruri. Senzaţia mea a fost că jurnaliştii străini au perceput filmul în general că pe o poveste universală. Acesta a fost şi lucrul pe care l-a spus Luminiţa Gheorghiu la conferinţa de presă - că personajul ei poate fi găsit oriunde există "mame victime ale iubirii lor fără limite".
7. Premiul este o recunoaştere a cinematografului românesc sau doar a filmului?
Marian Țuţui, istoric de film: Premiul este în primul rând o recunoaştere a reuşitei realizatorilor, a lui Călin Peter Netzer, dar şi a lui Răzvan Rădulescu, al Luminiţei Gheorghiu, al producătorilor şi al celorlalţi. Evident, mai ales atunci când este vorba despre ceva pozitiv toţi ceilalţi ne amintim că suntem conaţionali cu regizorul însă, în mod similar, nu dorim să se considere că avem ceva în comun cu conaţionalii noştri care cerşesc în Occident, de pildă. De fapt, şi alţii gândesc în mod asemănător. Francezii, de exemplu, se plâng de neajunsurile aduse de maghrebieni, însă - atunci când este vorba despre succesele echipei naţionale de fotbal - se uită faptul că majoritatea componenţilor sunt de origine arabă şi se vorbeşte doar despre francezi.
---
Părerea ta
Spune-ţi părereaSa luam in primul rand arifmatia lui H.G. Rodek(sau de fapt teama sa sceptico-sarcastica) "brandul Ursul de Aur nu e suficient de puternic pentru a aduce la cinema public". Depinde ce se intelege prin "cinema" si depinde cui se adreseaza aceasta apreciere. Probabil ca se referea la marea masa a publicul tarii sale de obarsie, intrucat realist privind treaba, un asemenea premiu are o traditie exclusivista. Si da, elitele sunt putine prin definitie si cu sanse minime sa umple doua randuri intr-un cinema. Tot in acelasi sens ar fi si afirmatia lui Marian Tutui care avertizeaza clar plebea ca "nu este un film de box-office". Evident, chiar sper ca nu e... Dar revenind un pic catre Romania, observam ca situatia e cu totul diferita comparativ cu a altor tari unde mersul la cinematograf in sine reprezinta un fenomen normal, la ordinea zilei. Fiind in continuare prizonierii unei vieti sociale degenerate si marcate de saracie, cinematografia nu mai reprezinta nici ea un fenomen cultural de masa. Si da, intr-o asemenea situatie un Ursulet fie el si din aur masiv, nu ne va schimba obiceiurile. Dar sa nu uitam doua lucruri: la noi pirateria a facut mult bine culturii si va face si in continuare (deci chiar daca nu va fi "un succes de casa" filmul tot va fi vazut!). Si ar mai fi ceva, premiul e o onoare pentru tara noastra si daca nu altceva, macar patriotismul, atat de atrofiat cat este el, tot ne va face curiosi sa vedem filmul lui Netzer. Iar iubitorii adevarati de film vor fi cei care vor reactiona nu prin numerele de bilete vandute, ci prin ideile exprimate despre film.
In al doilea rand ar fi "dintr-o serie de premii prestigioase (repet, dintr- serie!) obţinute de cinematografia românească". Asta merita subliniat cu bold! Se pare deci ca fenomenul nu e izolat si capata amploare. E cazul ca cinematografia noatra sa reinvie in sfarsit si semnele sunt bune!
Si ar mai fi ceva "când este vorba despre ceva pozitiv toţi ceilalţi ne amintim că suntem conaţionali cu regizorul însă, în mod similar, nu dorim să se considere că avem ceva în comun cu conaţionalii noştri care cerşesc în Occident". Unde e contrastul in afara de culoarea pielii? Pai nu e normal sa-ti cinstesti si sa-ti apreciezi valorile si sa ii contesti sau sa-i renegi pe scelerati? De fapt intrebarea e alta: Netzer isi aminteste ca se conational cu noi?...
Sigur, nu am vazut filmul inca, dar e clar ca nu are cum sa apartina Romaniei. Netzer, dupa micile impresii de pana acum, nu pare sa fie la fel de rece si dur ca Mungiu sau Puiu, dar asta nu inseamna ca publicul roman se va imbulzi in salile de cinema sau ca dupa ce vor iesi nu va fi hulit cum adesea se intampla cu acest tip de cinema. Nu stiu cat de departe vizualizeaza Netzer succesul la public, dar cu siguranta e constient de faptul ca exista o piesa importanta care lipseste publicului pentru a aprecia genul asta de cinema. Piesa respectiva e chiar o baza a culturii, in special cultura cinematografica. Chiar si daca subiectul e actual, de mare relevanta, ambalajul e foarte important. Poate ca Ursul ii va creste simtitor numarul de spectatori, dar asta nu inseamna ca ii va spori si aprecierea. Oricum numarul nu va fi impresionant si atunci cum se poate spune ca filmul asta apartine romanilor cand ei nu fac efortul de a-l vedea? Cum poate apartine politicienilor cand ei nu fac eforturi in a sustine cinemaul romanesc? Arta e oricum universala, nu apartine nimanui in special, iar meritul apartine doar creatorului (plural in cazul filmului).
Nu pot spune ca n-a existat o mica bucurie cand a fost castigat premiul, dar n-am simtit vreo mandrie ca sunt roman in momentul ala, bucuria a fost pentru faptul ca cinemaul nostru e recunoscut. A fost ceva mai reticenta pentru ca nu am vazut filmul, nu am vazut competitia, iar ce-i mai important in arta e calitatea, nu apartenenta. Din pozitia de consumator de arta nu ma intereseaza de unde vine opera, ci doar opera in sine. Prin urmare ce ma intereseaza e ca cine-i meritoriu sa castige. De asta mi s-a parut si de un mare prost gust toata campania cu "Sustine Romania la Berlin", iar acum mi se par putin ipocrite multe din felicitarile primite, venite din partea unor persoane care anterior premiului nu auzisera de film, iar ulterior ii vor durea undeva de el. Sunt sigur ca Netzer nu are nevoie de felicitari, ci de cat mai multa lume care sa-i vada si sa-i inteleaga filmul.
Apropo, mie mi se pare foarte important si faptul ca filmul a luat si premiul FIPRESCI. De multe ori mi se pare mult mai relevant decat premiul cel mare al festivalului si cred ca acum ca s-a castigat si Ursul de Aur se trece prea usor peste reusita asta.
Facand abstractie de premiu, filmul e din alta categorie decat cele care produc bani la casele de bilete, pentru ca ne place sau nu, preferintele publicului sunt in general altele, dovada pana si participarea la dezbaterile pe paginile rezervate comentariilor de film (vox populi vox... derbedeii). Si da, sunt de acord cu remarca cea mai pertinenta si evidenta: calitatea filmului e tot ce conteaza. "Long story short": ramane doar sa-l vedem, frumusetea si valoarea sa regasindu-se pana la urma in ochii privitorului cunoscator si necontaminat de critici, fie ele si pozitive.
slabe sperante ca pe ceva ce s-a trecut cu tavalugul sa se reconstruiasca altceva. n-ar avea cum, fiindca in pamant au ramas radacinile. inca nu s-au uscat, pentru ca, din cand in cand, mai rasare cate-un lastaras firav din ele, desi, e inghitit imediat ce-si face aparitia, de rumegatoarele flamande, dornice de trufanda.
ar fi o mare greseala ca se creada ca, in Romania, cineva ar putea sa sustina financiar, productia de film comercial si in acelasi timp, este inexplicabil cum se arunca de fiecare data cu pietre intr-un film premiat si apreciat de critica, desfiintandu-se,efectiv, pe motiv ca nu aduce public in cinematografe.
Liviu, ai perfecta dreptate (ma rog, dreptatea e perfecta mereu): campania este din aceeasi clasa valorica cu a Frunzei fluturate de coana Udrea. Nimic mai mult decat o confectie din material plastic de calitate indoielnica. In continuare sunt sigur ca premiul nu va creste semnificativ vanzarile de bilete sau incasarile sa zicem, dar in absenta lui garantat si mai putina lume s-ar fi simitit atrasa de pelicula in cauza. Critica buna, incununata cu premiile obtinute, reprezinta exact acea carte de vizita care face diferenta intre ignorarea si vizionarea sa, chiar si cand vorbim despre publicul interesat.
Si aici as ajunge cumva la spusele lui rvn, care are la randul ei dreptate! Filmul romanesc denaturat de regimul ceausist a facut enorm de mult rau, starnind o repulsie defetista care se simte si in ziua de astazi. Ne-am pierdut (nu intamplator) increderea in fortele proprii in urma esecurilor artistice devenite obicei precum si datorita intoxicarii raspandite in era comunista. In aceasta situantie nu e de mirare ca suntem circumspecti si avem nevoie de "certificate de calitate", iar premiile prestigioase, de regula externe, raman singura garantie in aceasta directie.
Cat despre partea financiara?... Sau sa zic "despre partea inchinarii"?... Nu cred ca putem da vina mereu pe asa ceva. Nu facem productii de proportii megalomane, nu avem nevoie de efecte speciale si buget de miliarde, minimalismul fiind uneori suficient fara a fi neaparat invocat drept consolare artistica. Pe scurt am convingerea ca se pot face filme bune si cu buget redus.