Despre oameni şi melci, cel mai bun debut al deceniului

de Ştefan Dobroiu în 17 Sep 2012
Despre oameni şi melci, cel mai bun debut al deceniului

Dacă nu te uiţi cu excesivă atenţie în calendar (Garcea şi oltenii a debutat cu 34.000 de bilete vândute în octombrie 2002, ciuntind puţin deceniul), Despre oameni şi melci are cel mai bun debut al ultimilor zece ani, cu 13.929 admisii în weekend. Comedia întrece astfel marile succese recente, filmele multi-premiate 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (10.851 spectatori în primul weekend, în 2007) şi Eu când vreau să fluier, fluier (7.013 spectatori, în 2010).

Lansat la nivel naţional în cadrul festivalului Transilvania, Despre oameni şi melci a avut cea mai extinsă premieră pentru un film românesc, cu proiecţii în weekend-ul premierei pe aproximativ 40 de ecrane din 19 oraşe ale ţării. Filmul poate fi vizionat în prezent în Bucureşti, Bacău, Arad, Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Braşov, Piteşti, Satu Mare, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Târgu Mureş, Oradea, Brăila, Ploieşti, Craiova, Sibiu şi Lugoj.

De la lansarea în cadrul TIFF, comedia a fost vizionată de 19.612 spectatori, anunţă distribuitorii Transilvania Film şi Ro Image.

"În afară de proiecţiile din cinematografe tradiţionale, distribuitorii filmului, Transilvania Film şi Ro Image, vor continua să aducă această producţie în faţa publicului din oraşe şi zone care nu dispun de săli de cinematograf, prin metode alternative de proiecţie. În acest scop s-au format 3 echipe mobile care vor organiza proiectii in regim de spectacole cu bilet, în diferite oraşe din România, în teatre sau case de cultură, proiecţii al căror program va fi pre-anunţat pe siteul filmului www.despreoamenisimelci.ro", se anunţă într-un comunicat de presă.

Foto: Monica Bârlădeanu şi actorul francez Robinson Stévenin, într-o scenă a filmului.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
HarryCineastul5 pe 17 septembrie 2012 17:56
Normal, la ce reclama i-ati facut....
byMaRyUs. pe 17 septembrie 2012 22:29
Haha. Bine punctat.
rizea.alex70 pe 17 septembrie 2012 19:34
O sa il vizionez si eu si sper sa imi faca o impresie buna.
titaionutalexandru pe 17 septembrie 2012 20:30
De ce nu se poate posta tot Box Office-ul de luni?
Faenor pe 18 septembrie 2012 07:34
Interesant ar fi de stiut daca si la bani este cel mai bun debut al deceniului, ca spectatori din caravane cu 5 RON biletul am tot vazut...si ce ne facem cu Garcea? Este cel mai bun debut al deceniului, daca nu luam in seama un alt film, ca e doar unul, deci e ok...trebuie sa se justifice cumva si campania absurda de 100.000 Euro nu?
cosmin742000 pe 18 septembrie 2012 13:49
Box officeul e unul dintre ultimele lucruri care ma intereseaza la un film.
calin88 pe 18 septembrie 2012 14:17
Film de cacao
alex_il_fenomeno pe 27 septembrie 2012 12:33
a avut o gala extraordinara de debut, pana la urma.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells