Duminică s-a lansat o campanie de strângere de fonduri menită să adune 100.000 de dolari pentru Mickey Rourke, actorul ameninţat să-şi piardă locuinţa din Los Angeles după ce a rămas dator 60.000 de dolari. Într-un clip postat pe pagina sa de Instagram Rourke jură că nu se află în spatele acestei campanii.
"Cineva a creat nu ştiu ce fundaţie sau fond ca să mi se doneze bani. Nu eu am creat-o, clar? Dacă aş avea nevoie de bani, nu aş cere de pomană. Mai bine îmi bag un pistol în dos şi apăs pe trăgaci", spune Rourke, care pare a fi victima unui caz de identitate furată. Rourke a mai spus că situaţia îl face să se simtă "frustrat şi confuz", conform Variety, care precizează că suma strânsă prin acea pagină GoFundMe a ajuns deja la 97.000 de dolari în doar două zile.
"Nu înţeleg cine a făcut asta şi de ce a făcut-o. Eu n-aş şti în vecii vecilor ce e cu fundaţia aia GoFund. Ştiţi, viaţa mea e simplă, nu aş apela niciodată la resurse din exterior [dacă aş avea probleme financiare]. Şi da, este jenant", a mai spus actorul, care şi-a îndemnat fanii să nu doneze bani în numele lui şi, dacă au donat deja, să-şi ceară banii înapoi.


