Gianni Di Gregorio, cel care în 2007 a scris - împreună cu Matteo Garrone - scenariul multi-premiatului Gomorra, regizează şi joacă rolul protagonistului în Gianni şi femeile, comedie cu premiera în cinematografele noastre pe 17 februarie. Soț la pensie, are multe griji pe cap, în vreme ce anii de pensie se irosesc pe îndeplinirea îndatoririlor plictisitoare pentru soție, mamă, fiică și vecina cea frumoasă.
Dar iubirea nu face parte dintre acestea. Într-o bună zi, vechiul său prieten, Alfonso, inspirat de propriile escapade sexuale surprinzătoare, decide că e timpul ca Gianni să-și găsească o iubită și să-și aducă aminte că viața e plină de plăceri...
Iată, mai jos, un interviu cu Gianni di Gregorio, care a semnat - de-a lungul timpului - scenariile câtorva filme de succes, printre care Sembra morto ma è solo svenuto, al lui Felice Farina (Premiul FIPRESCI în cadrul Săptămânii Criticii la Festivalul de Film de la Veneția, 1987) și Giovanni senza pensieri, de Marco Colli. În 2000, l-a cunoscut pe Matteo Garrone, după ce i-a văzut primul film, Terra di mezzo. Gianni a ajuns să-i fie regizor secund la Estate romana (Roman Summer), L'imbalsamatore (The Embalmer) și Primo amore (First Love).
Care este tema centrală a filmului ? În opinia mea, femeile joacă un rol important în film, în special mama, care pare a fi cel mai important și în mod sigur cel mai băgăreț personaj feminin. Titlul în italiană (Gianni e le donne) aproape că poate fi schimbat în Gianni, mama lui și celelalte femei.
În film, încerc să descriu confuzia unui bărbat de vârstă mijlocie care realizează că femeile nu-l mai privesc cum obișnuiau. În acest univers feminin, personajul mamei iese din nou în evidență ca unul foarte puternic. Este foarte vie și prezentă în viața personajului meu, fiu unic al unei mame văduve. Este iubită și discutată foarte mult și cred că mulți bărbați mediteraneeni simt că, prin suișurile și coborâșurile vieții, soarta lor capătă direcție datorită mamelor lor.
Distribuția acestui film, la fel ca cea din Prânzul de pe 15 august/Pranzo di Ferragosto, este plină de personaje originale și excentrice, redate cu acuitate, în special personajele feminine. Și toate aceste personaje, inclusiv al tău, sunt adresate după numele din viața reală, aproape pentru a nu despărți personajele de identitatea actorilor care le interpretează. Poți să ne explici motivele din spatele acestei alegeri?
Din moment ce filmele mele descriu viața de zi cu zi, încerc întotdeauna să lucrez cu actori care sunt cât mai “autentici” posibil și care au personalități exuberante și o generozitate naturală care reiese din interpretarea lor.
Acesta este motivul pentru care personajele din film poartă numele din viața reală. Exsită o continuitate între viața reală și ficțiune și, după cum ai sugerat în întrebare, nu vreau ca rolurile actorilor să-i distanțeze de identitățile lor reale. Când această tehnică funcționează, îți permite să prinzi momente extraordinare.
În filmele tale există elemente care se repetă și care, deși superficiale în aparență, pot fi numite aproape parte din distribuție: mâncarea, gătitul, prânzurile și cinele, numeroasele pahare de vin alb pe care le consumi! Sunt aceste note necesități narative? Îți reflectă pur și simplu pasiunile personale sau există ca să aducă un aer “de casă”.
Când eram mic, am învățat să gătesc de nevoie, fiindcă mama mea era o bucătăreasă groaznică. Când am mai crescut, am început să gătesc la modul serios și încă o mai fac pentru familia mea. Și desigur că îmbin munca asta cu un pahar bun de vin! A devenit o parte din viața mea, de aceea e atât de importantă în filmele mele.
Filmul are loc în Trastevere, o parte a Romei rareori folosită pe ecran, deși se află în inima orașului. De ce ai ales să plasezi povestea în acest anume microcosmos urban, unde te-ai născut și ai crescut?
Faptul că m-am născut și am crescut în Trastevere mă face să fiu foarte atașat de zona aceasta. Oamenii se schimbă de-a lungul timpului, dar atmosfera rămâne întotdeauna magică.
Punctul meu de pornire este în faptul că-mi place ca filmele mele să fie foarte aproape de realitate, așa că a fost o alegere instinctivă să plasez filmul în lumea mea. A fost de fapt singura mea opțiune – probabil fiindcă nu circul prea mult!
Ca regizor de film, ai debutat târziu, deși cu succes imediat. Dar de-a lungul anilor ai lucrat mult ca actor de teatru, iar în film, ca regizor secund și scenarist. Cum influențează această experiență cariera ta de regizor?
Mi-am început cariera în teatru. Apoi am virat spre film, făcând multe lucruri, printre care se număra munca pentru o perioadă lungă ca regizor secund. Apoi, cedând părții mai timide și introvertite a naturii mele, am început să scriu, pentru că e o modalitate de a te implica în film fără să te expui prea mult. Apoi circumstanțele m-au făcut să ies din tranșee. Dar aș afirma că toate experiențele mele trecute se întâlnesc în filmele mele.
Ca actor, joci întotdeauna rolul principal în filmele tale. Ai fi dispus să joci în filmele altor regizori, sau există scriitori cu care și-ar plăcea să lucrezi?
În adolescență am studiat regie și actorie la o școală foarte serioasă. Eram complet devotat studiului cu pasiune al anumitor piese care mi se păreau sacre. Dar când mă duceam să prezint interpretarea mea în rolul lui Macbeth sau Hamlet în fața clasei, toată lumea râdea. Profesorul, Alessandro Fersen, obișnuia să stingă reflectorul și să mă trimită înapoi la locul meu. Am fost deprimat luni întregi. În cele din urmă, la finalul anului, Fersen mi-a zis: „Nu sunt dezamăgit de tine, dar pur și simplu nu ești potrivit pentru piesele astea. Tu ești un actor de comedie înnăscut. Dar nu dispera, un actor de comedie poate face multe lucruri...”
Mulți ani la rând nu am jucat, fiindcă eram timid și nu mă iubeam, așa cum ar trebui să facă un actor, dar acum profit de lecția lui Fersen. La fel cum fac cu actorii pe care îi aleg pentru filmele mele, țin cont de mine în munca mea. Dar cred că dacă un regizor m-ar vrea cu adevărat pentru un proiect, m-aș dedica rolului cu toată puterea. Dar ar trebui să fie întotdeauna ceva care-i face pe oameni să râdă!
Părerea ta
Spune-ţi părerea