Daniel Craig devine cel mai bogat James Bond din istorie

de Cristina Grigore în 14 Mai 2018
Actorul de 50 de ani va primi o sumă uriașă pentru Bond 25

Noul film din seria Bond nu are încă o dată de lansare, ori o dată de începere a filmărilor, însă și-a asigurat, cu o sumă impresionantă, participarea lui Daniel Craig. După ce, vreme îndelungată, actorul a susținut că revenirea sa în celebrul rol nu este certă, el a oferit confirmarea în cadrul emisiunii CBS The Late Night Show.

Site-ul Variety a menționat și suma uriașă pe care o va primi actorul de 50 de ani. La cele 25 de milioane de dolari primite ca salariu se vor adăuga în jur de 100 milioane de dolari – partea din profitul estimat al lui Bond 25 ce îi va reveni starului.

După calculele celor de la The Sunday Times, averea lui Craig a ajuns la 169 milioane de dolari (la care se adaugă și cea a soției sale, actrița Rachel Weisz), ceea ce îl face cel mai bogat interpret al lui James Bond din istorie. Comparativ, Pierce Brosnan are o avere estimată la 85 milioane de dolari, în vreme ce Roger Moore raporta anul trecut o avere de 67 milioane de dolari.

Craig devine astfel și unul dintre cel mai bine plătiți actori de la Hollywood, astfel de salarii uriașe – 22 milioane de dolari pentru viitorul Red Notice și 20 milioane de dolari pentru The Fate of the Furious – fiind raportate anul acesta în cazul unor actori precum Dwayne Johnson, respectiv Vin Diesel.

Exploreaza subiecte similare:

Daniel Craig, rachel weisz, Dwayne Johnson, Vin Diesel, Pierce Brosnan, Roger Moore

Alte știri din cinema

Coproducţia minoritar românească Donbass, de Serghei Loznitsa, premiată la Cannes

Valeriu Andriuţă joacă rolul unui locuitor din regiunea Donbass

DiCaprio, în rol de preşedinte al SUA. Steven Spielberg îşi doreşte regia biopicului

Cineastul are mai multe producţii în orarul de lucru - printre acestea se află şi noul film Indiana Jones

Serialul animat Unikitty, produs de Warner Bros., debutează la Cartoon Network

Serialul va fi lansat la Cartoon Network luni, 21 mai, iar episoade noi vor fi disponibile de luni până vineri, de la 18:40

Audiţia ciudată ce i-a adus lui Alden Ehrenreich rolul lui Han Solo

Solo: A Star Wars Story se lansează în cinematografele noastre pe…

Părerea ta

Spune-ţi părerea
gunsquyen pe 15 mai 2018 17:54
watch Deadpool 2 Full Movie Streaming Online
visit: http://wikifilm.us/movie/383498/deadpool-2.html

Genre : Action, Comedy, Science Fiction
Stars : Ryan Reynolds, Josh Brolin, Morena Baccarin, Julian Dennison, Zazie Beetz, T.J. Miller

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells