Daniel Craig a ajuns la al patrulea film în rolul lui James Bond, iar succesul său în reboot-ul seriei este evident. Iată de ce, în ciuda speculaţiilor presei internaţionale, este puţin probabil ca realizatorii să îi confişte în curând partitura. Cu toate acestea, având în vedere un posibil nou reboot al francizei, pariurile continuă, iar unul dintre numele deja aflate pe listă pare să fi primit un avantaj major.
Conform publicaţiei Mirror, actorul Damian Lewis ar fi primit „aprobarea oficială” de a-i succede lui Craig în rol. Nu este clar cât de „oficială” este sursa publicaţiei, însă aceasta îl plasează acum pe starul lui Homeland în fruntea listei scurte a actorilor aleşi pentru a-l întruchipa pe Agentul 007. De altfel, presa şi fanii l-au inclus de ceva vreme în topul preferințelor pe britanicul de 44 de ani, câştigător de Emmy pentru rolul din Homeland.
Contracandidatul său direct este Tom Hardy, care i-a luat de curând locul în topul caselor de pariuri din Marea Britanie. Alt potenţial Bond a fost considerat, printre alţii, şi Idris Elba.
Între timp, Spectre se va lansa în curând în cinematografe (din 6 noiembrie la noi), realizatorii seriei urmând să clarifice, la un moment dat, cât îl vor mai păstra pe Craig în lumea lui Bond.
Părerea ta
Spune-ţi părerea