Cum schimbă Doctor Strange universul Marvel?

de Ştefan Dobroiu în 18 Apr 2016
Din noiembrie filmele Marvel vor explora noi dimensiuni

Săptămâna trecută s-a lansat primul trailer la unul dintre cele mai aşteptate filme ale toamnei, Doctor Strange. Interpretat de Benedict Cumberbatch, supereroul cu puteri vrăjitoreşti şi control asupra forţelor mistice va explora noi posibilităţi pentru aşa-numitul Univers Cinematografic Marvel, făcând un nou pas către cea mai elaborată desfăşurare de forţe de aşteptat pe marele ecran: cele două filme Infinity Wars. Iată mai jos ce influenţă ar putea avea Doctor Strange asupra viitoarelor producţii Marvel.

Trailerul a fost deja criticat pentru faptul că arată familiar. Dacă povestea lui Doctor Strange seamănă întrucâtva cu cea a lui Batman (descoperirea de sine în Asia), iar efectele speciale readuc în memorie câteva dintre cele mai spectaculoase imagini din Inception, trebuie precizat că am avut parte doar de un teaser care pune accentul pe originile personajului. Cu siguranţă potenţialul filmului va deveni mai evident cu următoarele trailerele, în care probabil vor fi oferite informaţii şi despre provocarea pe care eroul va trebui să o înfrunte Doctor Strange în film.

Poate că Doctor Strange nu este la fel de cunoscut ca Iron Man, Căpitanul America şi Thor, dar potenţialul cinematografic şi vizual al supereroului este gigantic. Una dintre scenele din teaser ne arată cum The Ancient One (Tilda Swinton) îl face pe Strange să se dedubleze: forma sa astrală se separă de corp, conştientă şi alertă. Este o tehnică pe care supereroul o va perfecţiona ulterior, ceea ce îl va ajuta să îşi spioneze inamicii, nevăzut de aceştia.

Doctor Strange va fi un punct de cotitură şi în ceea ce priveşte efectele speciale. Cei care au citit deja benzile desenate din seria The Infinity Wars ştiu deja pe câte fronturi se va da bătălia dintre Thanos, acoliţii săi şi forţele binelui. Marea miză a premierei din noiembrie este, după explorarea tărâmului cuantic din Ant-Man şi a spaţiului cosmic în Gardienii galaxiei, să obişnuiască publicul cu dimensiuni în care legile familiare ale fizicii sunt abolite. Echipa de efecte speciale a filmului a depăşit momentul când trebuia doar să aducă pe ecran roboţi, extratereştri, nave spaţiale sau strălucitorul Asgard: acum trebuie să imagineze lumi complet diferite de  orice am văzut vreodată pe marele ecran.

Doctor Strange va fi testul întâlnirii publicului cu aceste lumi, iar reacţia spectatorilor va influenţa cu siguranţă modul cum vor arăta cele două filme Infinity Wars. De fapt marea miză a filmului este să-i facă pe fanii Marvel să se simtă de parcă ar privi acest univers cinematografic "prin gaura cheii", exact cum spune The Ancient One în teaser: să intuiască potenţialul şi să crească aşteptările. "Acea realitate este doar una din multe altele", mai spune The Ancient One în teaser. Cu siguranţă vom avea acces la aceste realităţi o dată cu premiera lui Doctor Strange.

Pentru români, filmul are un plus de atracţie datorită lui Baron Mordo (Chiwetel Ejiofor), întrezărit pentru o fracţiune de secundă în teaser. Nu ştim dacă Doctor Strange va explora originile transilvănene ale acestuia, dar acest lucru nu este exclus. Ce ştim cu siguranţă este că Doctor Strange ne va prezenta o nouă Piatră a Infinitului, pe care imprevizibilul Thanos o va folosi pentru a declara război întregii galaxii în filmele aşteptate în 2018 şi 2019.

Exploreaza subiecte similare:

Benedict Cumberbatch, Chiwetel Ejiofor, Tilda Swinton, Doctor Strange, Ant-Man

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
DarkRazor pe 21 aprilie 2016 23:50
Si Doctor Strange va fi un film overrated (supraapreciat) pentru ca Marvel/Disney e pentru copii, si nu te poti pune cu marele Mouse. Oamenii se vor lua dupa parerile altora , la fel cum se intampla cu toate filmele din ziua de azi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells