După ce în 2008 participa în competiţia pentru Palme d'Or cu filmul Delta, o poveste turnată în România, mai exact în lumea salbatică si labirintică a Deltei, Kornél Mundruczó a reintrat în competiţia canneză anul acesta cu o poveste la fel de tenebroasă, Frankenstein Project, pe care a prezentat-o în România cu ocazia evenimentului Films de Cannes a Bucarest, săptămâna trecută.
Miza filmului are o mai mare greutate decât povestea croită în jurul ei; similară celei din romanul lui Mary Shelley, de la care împrumută o parte din titlu, subiectul filmului Tender Son: Frankenstein Project se învârte în jurul acelora ce creează monştri faţă de care nu-şi asumă responsabilitatea. Producţia de faţă se plaseaza valoric sub drama Delta. Nu pentru că Mundruczó (varianta ungurească pentru Mândruţă, regizorul având tată de origine română) a fost actor, scenarist şi doar în prima parte a filmărilor regizor (producătorul şi directorul de imagine au preluat cârma în locul lui). Ci pentru că miza intenţionată pune în umbră povestea în sine. Filmul în intenţie este bun, dar rezolvarea este schematică; iar regizorul ţine morţiş să ne arate cu degetul lucruri evidente. Povestea nu ne e clar dacă este a regizorului din film (jucat chiar de Kornél Mundruczó), care organizează un casting mai special - în care cheamă doar neprofesionişti. Sau a băiatului de 17 ani (Rudolf Frecska), care se întoarce acasă după o viaţă petrecută într-un cămin pentru copii, sperând că va găsi afecţiune şi că va afla cine îi este tatăl, nimerind din greşeală la acest casting cu neprofesionişti. Nu ştim a cui este povestea în film pentru că ambele personaje principale nu au trecut. Nu aflăm decât câteva detalii despre ei, care conturează doar o idee de personaje.
Regizorul din film şi-a părăsit băiatul pentru că îl concepuse la 16 ani, iar băiatul apare din neant, la vârsta de 17 ani, la uşa mamei, care îl lăsase la orfelinat. Iar mama (Lili Monori) şi fiul se recunosc imediat, de parcă s-ar mai fi întâlnit în trecut, după care băiatul devine protagonistul unei crime, sub ochii tatălui. Deşi ca thriller filmul funcţionează bine în primele trei sferturi, chiar cu o complexitate a scenariului care lipseşte cu desăvârşire, spre final totul se demonetizează în ceva ce Mundruczó şi-a dorit în mod făţiş să aibă o morală. Twistul final e previzibil, iar ceea ce te ţine trei sferturi din film e numai aşteptarea de a înţelege mai mult despre aceste personaje şi despre drama lor.
Ce e lăudabil la film: pe de o parte, jocul actorilor, chiar dacă preponderent sunt neprofesionişti; Rudolf Frecska reuşeşte să se facă credibil, chiar arborând aceeaşi mimică, tânt-inocentă, pe tot parcursul filmului.
Kitty Csíkos, în rolul fetei, are un aer ingrid-bergmanian. Iar Mundruczó, care a studiat iniţial Actoria, terminând apoi cu Regia, se joacă pe sine - însă cadrele care îl au ca protagonist sunt stângace. Unul dintre cadrele care mi-au plăcut e cel care anticipează desfăşurarea ulterioară a poveştii: Rudolf Frecska este imobil, privind spre cameră, cu flori în mână, ca la o probă de casting.
Chiar dacă nu este cel mai bun film al său, această producţie e - după cum a declarat însuşi Kornél Mundruczó la Bucureşti - o ars poetica. Chiar şi aşa, recomand să îl descoperiţi pe acest regizor vâzând mai întâi filmul Delta.
