Criticii aplaudă Dunkirk, noul film al lui Christopher Nolan

de Cristina Grigore în 18 Iul 2017
Este considerat cel mai bun film al cineastului de până acum şi chiar „cel mai bun film al anului”

Cu un procentaj de cronici pozitive de 97 pe Rottentomatoes.com, Dunkirk, drama de război a lui Christopher Nolan, se înscrie, fără îndoială, pe lista favoriţilor la Oscar de anul acesta. Marile publicaţii internaţionale au aplaudat filmul în cronicile lor şi l-au considerat „cel mai bun film al anului de până acum” (Chris Nashawaty, de la Entertainment Weekly) şi cea mai bună producţie din filmografia cineastului (Indiewire).

Nolan a şi imaginat scenariul peliculei cu acţiunea plasată în Al Doilea Război Mondial, în care mii de soldaţi britanici s-au trezit izolaţi pe plaja din Dunkirk (coasta de nord franceză, aproape de graniţa cu Belgia), fără vreo posibilitate de a se întoarce acasă, căci navele trimise în ajutorul lor erau în mod repetat bombardate şi scufundate. Cum armata germană se apropia pe uscat, povestea dezastrului iminent are un impact covârşitor, redată individual, prin ochii soldaţilor participanţi.

„Este mai mult decât un film de război”, scrie DigitalSpy.com. „Devastator emoţional, uimitor din punct de vedere cinematografic – cu imagini ce se ridică la nivelul celor din Inception – este un studiu al personajelor cu o distribuţie grozavă şi foarte puţin dialog, este un thriller fără vreo intrigă reală, este o poveste a unor eroi care nu mai pot spera decât să mai amâne moartea cu o zi”.

„Reuşita lui Nolan este incontestabilă. A realizat un film de război ce te introduce practic, în mijlocul acţiunii, cu fiecare cadru, şi care glorifică binele din lume, arătând foarte clar, în acelaşi timp, că nicio victorie nu este posibilă fără sacrificii”, spune Brian Truitt de la USA Today.

„Dunkirk este o capodoperă absolută. Este un film de supravieţuire uimitor de captivant, prezentat în 106 minute pe care le trăieşti la intensitate maximă. Nolan aduce privitorul direct în mijlocul acţiunii, fie că este vorba despre o plajă cu 400.000 de oameni strânşi laolaltă, aşteptând o salvare ce este posibil să nu mai vină, de apele Canalului Mânecii, în mica ambarcațiune civilă, cu doar un bătrân şi doi adolescenţi la bord, ce se îndreaptă spre zona de război, sau de spaţiul aerian, unde două avioane britanice Spitfire rămân fără combustibil. Ecranul şi imaginile te împresoară cu groaza şi urgenţa situaţiilor, dar şi cu momente de o covârşitoare frumuseţe şi graţie”, este de părere Lindsey Bahr, de la Associated Press.

„Nolan a plămădit, aproape sub toate aspectele, replica britanică a lui Saving Private Ryan, de Steven Spielberg”, concluzionează Chris Nashawaty. 

Criticii au lăudat şi distribuţia filmului, în care se remarcă nume celebre, precum Tom Hardy şi Cillian Murphy, dar şi actori aflaţi pentru prima oară într-o producţie de o asemenea anvergură (Fionn Whitehead, Tom Glynn-Carney, Jack Lowden, dar şi Harry Styles, solistul trupei One Direction, aflat la primul său rol). 

Exploreaza subiecte similare:

Christopher Nolan, Dunkirk, Tom Hardy, Cillian Murphy

Alte știri din cinema

Trailer subtitrat 28 Years Later: Jim este un zombi acum?

Aşteptatul horror post-apocalptic se lansează global pe 20 iunie

Un tânăr Dexter se dezlănţuie în Miami în ianuarie: iată trailerul

Serialul prequel Dexter: Original Sin va fi disponibil în România pe platforma SkyShowtime

Olivia Wilde: fetelor li se spune să devină actriţe, în timp ce băieţii sunt încurajaţi să devină regizori

Actriţa devenită regizoare are o perspectivă inedită asupra sexismului de la Hollywood

Black Doves: seducţie şi spionaj cu Keira Knightley

După "păsărelele" din Game of Thrones şi "rândunica roşie" din Red Sparrow, îşi iau zborul "porumbiţele negre"

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 18 iulie 2017 11:23
Cel mai mare regizor,in prezent..
Cretzulynne pe 18 iulie 2017 18:21
"capodopera absoluta" ? Bate Inception, pe care il consider perfect ? Wow!
carmen_angelus_romila pe 30 octombrie 2018 12:49
Film apreciat nu numai de critici dupa cum se observa, dar si o masa larga al publicului spectator, din care fac si eu parte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells