Continuările lui Avatar „te vor da pe spate”, promite James Cameron

de Cristina Grigore în 27 Nov 2014
Pentru Avatar 2, Avatar 3 şi Avatar 4, cineastul a lucrat cu toţi cei patru scenarişti în acelaşi timp

Regizorul lui Avatar, James Cameron, a ţinut să menţioneze că sequel-urile producţiei vor avea un efect anume asupra spectatorilor. Într-un interviu acordat revistei Empire, cineastul a ţinut să sublinieze că ceea ce vom vedea în continuarea lui Avatar va fi nemaipomenit. „Te va da pe spate şi te va lăsa cu gura căscată”, a spus Cameron.

Cineastul a mai arătat şi că, deşi se gândise iniţial să filmeze la 60 de cadre pe secundă, a rămas până la urmă la 48 de cadre pe secundă. A vorbit, de asemenea, despre cât de ciudat este să lucrezi cu patru scenarişti deodată (pentru Avatar 2, Avatar 3 şi Avatar 4): Rick Jaffa, Amanda Silver, Josh Friedman şi Shane Salerno.

„Cred că întâlnirile noastre s-au extins pe o perioadă de şapte luni, vreme în care am schiţat fiecare scenă, din fiecare film, împreună. Nu am atribuit câte un sequel unui anume scenarist decât în ultima zi… Ştiam că, dacă îi leg pe fiecare de un anume scenariu înainte de vreme, nu se vor mai implica la fel de mult atunci când se va vorbi despre celelalte continuări”, a mai spus Cameron.

Exploreaza subiecte similare:

Avatar, James Cameron, Rick Jaffa, Amanda Silver, Josh Friedman, Shane Salerno

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 27 noiembrie 2014 10:45
Mda, la fel spunea si despre primul film. Am vazut interviuri in care lauda anumite scene, ca sunt eroice, ca sunt emotionante.... si de fapt erau perfect plate. Totusi acum lucreaza si cu alti scenaristi, poate iese ceva mai bun ca poveste.... ca vizual clar o sa impresioneze.
unkn0wn pe 27 noiembrie 2014 11:10
In Avatar scenariul a fost de 2 bani, simplu si vazut de zeci de ori in filme pana acum.
Avatar a excelat doar la partea vizuala ca in rest e o poveste pentru copii.

Skynet.Zbenga pe 2 decembrie 2014 04:15
clar :))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells