Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis redeschiderea, de la 1 septembrie, a cinematografelor și condițiile în care acestea își vor desfășura activitatea în contextul pandemiei de COVID-19.
De marți, 1 septembrie, vom putea merge din nou la film. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi Hotărârea numărul 43 care prevede redeschiderea, începând cu data de 1 septembrie 2020, a sălilor de cinema, a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, limitarea la nivel național a programului de funcționare a teraselor între orele 06:00-24:00 și creșterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis.
Astfel, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, anunță Hotnews .
Vice-premierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în ședința Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă cererea ministrului Culturii privind redeschiderea sălilor de teatru și cinematografelor va primi un răspuns favorabil. "Solicitările ministrului Culturii cu privire la redeschiderea evenimentelor culturale în săli de teatru și cinematografe va primi răspuns ferm din partea Guvernului României și a Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă, în sensul în care vom putea anunța redeschiderea sălilor de teatru și sălilor de cinematograf, evident cu păstrarea măsurilor de distanțare socială", a precizat Raluca Turcan.
Raluca Turcan a adăugat că prin această decizie se urmărește revenirea la o viață normală. "Vrem să revenim la normalitate, redeschizând activitățile culturale. Vrem să avem o viață normală, în momentul în care încep școlile, elevii să facă școală față în față. Pentru noi, partea legată de sănătate este extrem de importantă. Îi îndemnăm pe oameni atunci când vor reveni într-o sală de teatru sau cinematograf să păstreze distanța și să poarte masca", a precizat Turcan.
Și președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că este posibilă deschiderea teatrelor și cinematografelor de la 1 septembrie, în condiții „specifice". Conform Digi 24, decizia va fi luată joi în ședința CNSU, care va avea loc înainte de cea de la Guvern.
"Sunt două domenii în care consider că este cazul să se reia activitatea atât cât se poate și acolo unde se poate, în condiții de siguranță", a precizat șeful statului. "Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil începând cu 1 septembrie, în condiții de siguranță. Vor trebui lăsate locuri libere, toată lumea să poarte mască, respectate anumite condiții speciale stabilite de specialiști. E important ca acolo unde condițiile permit să se reia actul de cultură. Ce am fi fără cultură?", a adăugat Klaus Iohannis.
Părerea ta
Spune-ţi părereaÎndemnul ăsta nu ajută la nimic, nimeni nu o să poarte de bună voie masca, trebuie impusă purtarea măștii. Nu se mai merge pe recomandări, că de asta am ajuns unde suntem. Oamenii nu poartă mască 5 minute în magazin, ce vă face să credeți că vor purta mască 2h+ într-o sală de film, unde se lasă cu popcorn, mâncare, băutură.