Cinemagia recomandă 7 filme din colecția Happy Cinema

de Mihai Șerban în 8 Nov 2021
7 filme de artă din catalogul Happy Cinema, disponibile online

Mommy (regia Xavier Dolan, 2014)

Mommy ne arată relația tumultoasă dintre o mamă singură și un copil hiperactiv și violent într-un tur de forță actoricesc: emoționant, amuzant și, pe alocuri, cutremurător.

La 19 ani, Xavier Dolan devenea cel mai tânăr cineast de la Cannes cu debutul său, J'ai tué ma mère, pe care l-a scris, regizat, și în care a și jucat personajul principal. Cinci ani mai târziu, Mommy a primit nu mai puțin de 54 de distincții, printre care și premiul juriului de la Cannes.

The House That Jack Built (regia Lars von Trier, 2018)

Poate fi un ucigaș în serie amuzant? Dacă e obsesiv compulsiv și se întoarce de minim cinci ori la locul crimei, cu gândul că a rămas o urmă neștearsă de sânge, da.

Poate fi un ucigaș în serie un artist? Dacă picturile sale, reprezentări stilizate ale victimei, surprind simbolismul gestului de a omorî, poate. Atunci îi poate garanta arta sa nemurirea? Discutabil, fiindcă planul eternității nu ține cont de bine sau de rău. Dar mântuirea? Aici, poetul Virgil ne răspunde la întrebare făcându-i lui Jack o vizită a infernului.

Înseamnă că poate și Lars von Trier, după o carieră deja împlinită, să ne mai țină două ore și jumătate într-un carusel emoțional, în fața amplei sale reinterpretări a Infernului lui Dante.

La grande bellezza (regia Paolo Sorrentino, 2013)

La Grande Bellezza este echivalentul contemporan al celebrului La dolce vita, despre jurnalistul blazat interpretat de Toni Servillo, care de 40 de ani n-a mai publicat niciun roman notabil și care caută neîncetat „marea frumusețe” într-o viață luxoasă și superficială, pe muchia ratării; așadar, un om cu un apetit către trecutul său glorios, cam ca Roma.

Portretul stilizat pe care cineastul italian Paolo Sorrentino îl face acestui oraș reflectă un melanj absurd al sacrului cu profanul. În prima secvență, un turist care fotografiază orașul moare subit, cu zâmbetul pe buze, ceea ce ne anunță un film universal, dincolo de contextul politic al Italiei contemporane. Nu e numai despre Roma copiiilor lui Berlusconi, ci Roma ca o alegorie a preaplinului copleșitor (și ucigător) al vieții.  

The Skin I Live in / La piel que habito (regia Pedro Almodóvar, 2011)

Cunoscându-l pe Pedro Almodóvar pentru filmele sale melodramatice care parodiază telenovela și totodată o înnobilează, ne putem aștepta ca un body horror făcut de el să fie cel puțin inedit. În orice caz, în cuvintele lui, e „o poveste horror fără țipete sau sperieturi”.

Pe măsură ce raporturile de putere dintre Roberto, plasticianul obsesiv (Antonio Banderas) și Vera, prizoniera/cobaiul lui sexy se tot schimbă, filmul devine din ce în ce mai surprinzător: când sentimental, când neliniștitor.

It Must Be Heaven (regia Elia Suleiman, 2019)

În Ierusalim, cineva s-a dus după lumina sfântă și a rămas blocat în capela mormântului lui Iisus. În Paris, totul e pustiu; doar trollerele turiștilor sau polițiștii aliniați pe segway-uri mai sparg liniștea iar în New York, toată lumea pe stradă își poartă armele ca pe poșete.

Cineastul Palestinian Elia Suleiman se joacă aici pe sine, dar nu zice nimic de-a lungul călătoriei sale pasive într-o lume copilărească și absurdă, cam ca în comediile slapstick fără dialog ale lui Jacques Tati.

Austerlitz (regia Sergei Loznitsa, 2016)

Dacă vrei să vizitezi Auschwitz-ul sau oricare alt loc din lume în care memoria suferinței, a țipetelor și a cărnii încă răsună în pereți, ce atitudine crezi că ar fi potrivită? Ți-ai face un selfie în celulă sau ai ține un moment de reculegere? Și ce nevoie ne împlinesc, de fapt, aceste muzee ale genocidului?

În acest documentar observațional, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa ne arată cohortele de turiști adunați de prin colțurile lumii în vizită la fostele lagăre de concentrare. Dintr-o perspectivă impersonală, ca a unei camere de supraveghere, ne uităm la acești oameni ca la o mulțime cufundată în amnezie și parcă înțelegem mai bine ce fel de urme poate lăsa (sau acoperi) gregaritatea noastră.  

Baloane de curcubeu (regia Iosif Demian, 1982)

O comedie burlească românească despre președintele unei cooperative agricole de producție (interpretat de Dorel Vișan), ale cărui drame amoroase cuprind tot satul, declanșând un haos caragialesc.

Un film atât de spumos și de îndrăzneț încât te întrebi, pe măsură ce îl vezi, nu cum de a fost interzis la scurt timp după ce a apărut, ci cum de a primit undă verde scenariul încât să se filmeze o asemenea „șopârlă” subversivă. Noroc cu cenzorii care nu s-au prins din prima.

Regăsiți toate filmele în catalogul Happy Cinema: https://play.happycinema.ro/catalog

Exploreaza subiecte similare:

Antonio Banderas, Dorel Vişan, Xavier Dolan, Lars Von Trier, Paolo Sorrentino, Pedro Almodóvar, La Dolce vita, Mommy, The House That Jack Built, La grande bellezza, La piel que habito, Toni Servillo, It Must Be Heaven, Elia Suleiman, Sergei Loznitsa, Austerlitz, Baloane de curcubeu, Iosif Demian, J'ai tué ma mère, Jacques Tati

Alte știri din cinema

Black Snake Moan: Samuel L. Jackson, Christina Ricci și Justin Timberlake într-un joc pervers al destinelor

Thriller-ul muzical Black Snake Moan (2006) poate fi văzut vineri, 26 noiembrie, de la 00:30, pe postul TV1000

Encanto aduce buna dispoziție pe marile ecrane și vorbește despre puterea interioară a fiecăruia dintre noi

Realismul magic, o inspirație pentru filmul nostru, este ancorat în emoții și evenimente reale, spune regizorul Byron Howard

Titane, marele câștigător la Cannes 2021, în cinema din 3 decembrie

Protagonista Agathe Rousselle este la primul său rol într-un lungmetraj

E Black Friday și la filmele de pe platforma Happy Cinema

De Black Friday, ai 30% reducere la orice film de pe www.play.happycinema.ro

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells