În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, este un thriller psihologic cu accente romantice în care un scriitor aspirant și un bărbat bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Filmul rulează în cinematografe. Este cel mai bine cotat film de către criticii Screendaily, din istoria Festivalului de la Cannes. Cei 10 critici ai revistei i-au acordat o medie de 3.8, În flăcări depășind recordul (3.7) obținut acum doi ani de Toni Erdmann, regizat de Maren Ade.
Iată cinci lucruri ce fac filmul de neratat, în viziunea publicației IndieWire:
În flăcări este introducerea perfectă în filmografia unuia dintre cei mai mari cineaști ai lumii.
Filmele lui Lee sunt lungi, subtile și provocatoare. Cel de-al doilea său film, Peppermint Candy (1999) a fost un eveniment important printre sud-coreeni. Oasis (2002) este o bucată neprelucrată de neo-realism căreia i se adaugă momente inefabile de poezie, un romance dulce-amărui. Poetry (2011) îi întărește statutul regizorului printre cei mai buni scenariști de pe planetă. În flăcări, care se dezvoltă în întinderea întunecată a timpului între momente definitorii, strecoară același cadou într-un pachet mai sexy, legat cu banda violenței. Filmului i se dă o nuanță de mister întunecat încă de la început, mister care nu se dizolvă în abstractizare pană nu și-a înfipt toate cârligele în spectator.
Conține două dintre cele mai bune secvențe ale anului.
Nu dăm spoiler finalului, pentru că merită așteptarea. Într-un an plin de finaluri năucitoare, (First Reformed, Madeline’s Madeline, și Paddington 2), În flăcări îl are pe unul dintre cele mai puternice. Cea de-a doua scenă este cea în care cele trei personaje s-au întâlnit acasă la Jong-su, ascultă Miles Davis, beau vin și fumează marijuana la granița cu Corea de Nord. „Deodată, parcă posedată, Hae-mi decide să-și scoată tricoul și să danseze cu fața la apus. Și timpul se oprește”.
E prima adaptare după Haruki Murakami care-i face dreptate scriitorului.
Celebrul scriitor inserează câteva găuri în opera sa. În flăcări îmbrățișează aceste elemente problematice și le întinde până când acestea își pierd forma. Ancorându-se în personajul lui Jong-su, fără să se identifice cu el, filmul îl privește insistent până când nu mai suntem siguri la ce ne uităm. Sensibilitatea lui tăcută și frustrările socio-economice se transformă. Până la final, Jong-su este la fel de misterios ca fata care i-a scăpat printre degete și bogătașul pe care-l urăște că i-a furat-o.
Steven Yeun este un star de bună credință.
O idee genială a fost distribuirea star-ului de Hollywood Steven Yeun, (Okja, The Walking Dead) în rolul lui Ben - un personaj care-i invadează viața lui Jong-su ca un extraterestru. Actorul rezonează cu personajul pentru că știe ce înseamnă să fii străin, într-un context asiatic, și invers, un asiatic în context american. "E o abordare care-i permite lui Yeun să se ia la întrecere cu propria lui prezență pe ecran negociindu-și credibilitatea. Poate să susțină un rol dramatic? Este suficient de cuceritor pentru a seduce publicul și a-l convinge să-și părăsească propriile convingeri? Poate să jongleze cu identități multiple așa cum Hollywood-ul le cere bărbaților de altă rasă, pentru a beneficia de șarmul lor? Răspunsul la toate întrebările este: DA.
Clarifică toată Furia și Confuzia pe care noi toți o simțim acum.
„Jong-su nu știe de unde vine Ben, nu-și poate da seama unde merge Hae-mi. Vede o lume mai bună decât cea în care trăiește și este torturat de imposibilitatea de a ajunge acolo. El mai vede cum puterea și distrugerea merg mână în mână, că puterea aparține celor care și-o iau singuri indiferent dacă-i distrug pe ceilalți - și se luptă astfel pentru a-și impune această idee. Și...mai bine aprinzi flăcările decât să fii cenușă. În flăcări ne lasă să ne întrebăm dacă este posibil ca totul să ardă, fără ca noi să fim prinși în foc”.
