Chucky se întoarce! Vezi trailerul Curse Of Chucky

de Gloria Sauciuc în 3 Aug 2013
Filmul a avut premiera globală pe 2 august 2013 la Festivalul Fantasia din Montreal. Filmul va avea premiera europeană la Festivalul londonez FrightFest, pe 22 august 2013. Ulterior, se va lansa direct pe DVD şi Blu-Ray

Un trailer Curse of Chucky a fost dat publicităţii săptămâna trecută, nerecomandat sub 15 ani, în care păpuşa malefică reuşeşte să facă viaţa un calvar unei alte familii. În noul film, Chucky apare pe neaşteptate într-un colet livrat în casa unei tinere, Nica, a cărei nepoţică, fireşte, se ataşează de păpuşă. Cu toate astea, nu trece mult timp până la o serie de morţi suspecte, iar Nica are propria ei părere despre cine ar putea să fie cauza carnagiului.

După Child's Play 3, Nica, o tânără invalidă din naştere, se reuneşte cu sora ei, Barb, şi cu soţul acesteia din urmă, Ian, pentru înmormântarea mamei lor. Împreună cu Barb şi cu Ian apare şi Alice, fetiţa lor de 5 ani. Atunci când Nica primeşte un colet ciudat-o păpuşă, cei din jur încep să moară, iar neînfricata Nica începe să bănuiască faptul că păpuşica e ceva mai mult decât pare la prima vedere. Actriţa din rolul Nica, Fiona Dourif, este fiica lui Brad Dourif, cel care îi dă voce lui Chucky. Curse of Chucky va apărea direct pe DVD şi pe Blu-ray.

Curse of Chucky (distribuit şi sub numele de Child's Play 6: Curse of Chucky sau Child's Play 6) este un horror din 2013 şi cel de-al şaselea film din seria Child's Play. Filmul are scenariul şi regia semnate de Don Mancini, cel care a creat seria şi a scris scenariul tuturor filmelor francizei. Acţiunea începe după evenimentele din Child's Play 3. Curse of Chucky pare să se întoarcă la sursa evenimentelor din serie, şi să reia elementele horror din cele trei filme Child's Play. Filmul, care a intrat în producţie în septembrie 2012, va fi primul distribuit exclusiv pe DVD.

Don Mancini şi David Kirschner au vorbit despre o posibilă continuarea a seriei Child's Play, cu scenariul şi regia semnate de Mancini. Ei au descris alegerea lor de a face un remake, şi nu o continuare, ca răspuns la dorinţa fanilor care "ar dori să vadă un nou film înfricoşător cu Chucky", şi care "vor să se întoarcă la horror-ul pur şi nu la comedia horror". Atunci s-a precizat că Brad Dourif va fi, din nou, vocea lui Chucky.

Într-un interviu ulterior, Mancini a descris remake-ul drept o repovestire mai tenebroasă şi mai înspăimântătoate a poveştii iniţiale, una cu mai multe turnuri, dar care să nu se îndepărteze prea mult de conceptul original.

În mai 2013, Fiona Dourif a dat publicităţii prima ei imagine din Chucky prin intermediul Instagram. Imaginea este de pe soundtrack-ul filmului şi îl arată pe un Chucky semănând mai mult cu păpuşa din primele trei filme decât cu cea din ultimele două.

Exploreaza subiecte similare:

Child's Play 3, Fiona Dourif, Don Mancini, David Kirschner

Alte știri din cinema

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cravan pe 3 august 2013 14:22
Arata mai prost in filmul asta.
Tyybi1 pe 3 august 2013 15:50
:))
radu3455 pe 3 august 2013 16:23
abia astept sa apara!
vladimir84 pe 3 august 2013 18:12
Ce mai poate aduce in plus un nou film Chucky
Cinefilul007 pe 3 august 2013 19:53
Bani
Vorador pe 4 august 2013 00:47
nu ai cum sa te duci sa-l vezi, cel mai probabil il poti vedea cand o sa apara oficial direct pe DVD,asta si spune multe despre calitatea filmului
Chelbos pe 3 august 2013 19:54
ce film dement :)))))
deadlord pe 3 august 2013 21:16
Inca unul..!!..
SarpeleCocosat pe 4 august 2013 10:20
Abia astept sa-l vad cu toate ca nu am prea mari asteptari. Primul n-a fost vreo capodopera dar am mintiri nostalgice legate de el. E unul dintre filmele copilariei mele.
Sorin87 pe 4 august 2013 11:29
tare trailerul, asteptam si filmul
Theodor2011 pe 4 august 2013 12:20
Daca mai avem 10-15 ani, probabil abia asteptam sa apara acest film, acum la 28 ani cand vad trailerul, rad de el, desene animate. Si replica aia a devenit enervant de sacaietoare si plictisitoare, ''Hey I'm Chucky, Wanna play''.
Anticipez ca acest film, nu va avea un rating IMDb mai mare de 5

Cravan pe 4 august 2013 12:30
Sunt de acord cu tine,Chucky si-a pierdut tot farmecul de la al 3-lea film incoace.
AeroX pe 4 august 2013 13:04
Pai farmec a avut mereu doar pentru elevii ciclului primar...dar eu il voi viziona oricum din acelasi motiv pe care l-a spus un cititor/utilizator mai sus.
alex_il_fenomeno pe 4 august 2013 14:31
Ma mir ca a debutat intr-un festival... Oricum, il astept cu nerabdare si o doza serioasa de curiozitate :)
Musa.del.Arte pe 4 august 2013 21:03
Ciorba reincalzita!
danny987 pe 5 august 2013 12:42
varza murata!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells