Cele mai titrate scurtmetraje ale ultimului an, la „Nuits en Or ”

de Cinemagia în 12 Iul 2018
Începând de luni, 16 iulie, la cinema Elvire Popescu din capitală

O selecție cu cele mai bune scurtmetraje ale ultimului an va fi prezentată, începând de luni, 16 iulie,  la cinema Elvire Popescu din capitală. Nuits en Or, programul inițiat de Académie des César, ajunge pentru prima oară în România printr-un parteneriat derulat cu Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR). Timp de trei zile, din 16 în 18 iulie, scurtmetraje având în palmares prestigioase premii precum Oscar, Goya, BAFTA sau Magritte vor rula în șase părți distincte.

București este unul dintre cele 16 orașe europene incluse anul acesta în Nuits en Or. În selecția din 2018 au fost incluse 33 de scurtmetraje, fiecare dintre ele premiate de către academiile de film din țara de origine a producției sau în cele mai importante competiții naționale dedicate cinematografiei. Fie că sunt scurtmetraje de ficțiune, animație sau documentare, filmele impresionează prin calitatea lor și pot fi excelentele prilejuri pentru public de a descoperi viitori mari regizori. În ultimii ani, România a fost și ea prezentă în selecție, fiind reprezentată în programul european de filmul câștigător al Premiului Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj.

Prima seară la Nuits en Or programează, începând cu ora 18:45, trei calupuri distincte de scurtmetraje. Printre ele, câștigătorul premiului David di Donatello al Academiei Italiene de Film, Bismillah, povestea unei fetițe emigrante aflată ilegal în Italia, Scris/Nescris al regizorului Adrian Silișteanu, câștigătorul #Gopo2018 dar și al unei nominalizări pentru cel mai bun scurtmetraj european, și The Silent Child, scurtmetrajul inspirat din fapte reale pentru care regizorul Chris Overton a fost răsplătit anul acesta cu premiul Oscar.

Marți, 17 iulie, la același cinema Elvire Popesco, proiecțiile vor începe la ora 21:00, oferind cinefililor șansa de a vedea în premieră scurtmetraje din zone cinematografice mai puțin explorate de publicul românesc. Producții din Senegal, Islanda, Lituania sunt completate de câștigătorul Premiului Academiei de Film Hellenic 2018, filmul Copa-Loca (r. Christos Massalas), și cel mai bun scurtmentraj elvețian al anului, Facing Mecca de Jan-Eric Mack.

Ultima seară include nu mai puțin de 11 scurtmetraje, programate în două programe, de la ora 18:45, respectiv 21:00. De neratat, Madre (r. Rodrigo Sorogoyen), care în doar 18 minute reușește să stârnească în spectator cele mai mari temeri ale unui părinte, animația câștigătoare a premiului Lola 2017, Pix (r. Sophie Linnenbaum) și Cowboy Dave, un fals Western excelent realizat de Colin O’Toole care i-a și adus acestuia un premiu BAFTA.

 

Exploreaza subiecte similare:

Jan-Eric Mack, Adrian Silisteanu, Rodrigo Sorogoyen

Alte știri din cinema

Cine va sta alături de Harley Quinn în Birds of Prey

Margot Robbie îşi va relua partitura din Suicide Squad şi va fi unul dintre producătorii peliculei

Cel mai scump film produs în China a fost scos din cinematografe la trei zile după lansare

Pelicula a costat peste 100 de milioane de dolari şi nu a reuşit să obţină nici măcar 10 milioane la box office

Zombieland va avea un sequel. Filmul va beneficia de distribuţia originală

Emma Stone, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg şi Abigail Breslin vor relua lupta cu zombi

Mission: Impossible. Fallout - inclus printre cele mai bune filme de acţiune din istorie

Al şaselea film al seriei - despre care criticii au avut până acum numai cuvinte de laudă - se lansează pe 3 august în cinematografele noastre

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells