Cele mai bune 10 filme în care Moş Crăciun nu e bun

de Gloria Sauciuc în 23 Dec 2015
„De ce nu pui într-un sac daruri și în altul rahat, să vezi care se umple mai întâi?”, spune Billy Bob Thornton, costumat în Moș Crăciun

Sunt multe povești emoţionante de Crăciun, dar nu fiecare Moş Crăciun are un „Miracol pe Strada 34” în voluminoasa mânecă roșie. O tradiție cinematografică mai mică, dar totuşi semnificativă, este povestea lui Moş Crăciun cel rău, atât în comedii, cât și filme de groază sau în seriale cu episoade dedicate evenimentului. Cu ocazia celui mai recent exemplu, filmul lui Michael Dougherty, „Krampus: Spaima Crăciunului”, lansat pe 4 decembrie şi în România, iată - via empireonline.com - alte 10 filme şi seriale care au dat viaţă unor Moşi fără spirit de Crăciun.

Moşul cel rău (2003)

Moş Crăciun cel rău: Billy Bob Thornton

Filmul în care Billy Bob Thornton îl joacă pe Willie T. Stokes,  al cărui spirit de Crăciun vine în formă de alcoolism, jaf, mizantropie și o înclinație pentru activitate sexuală ieşită din tipare. Cumva, pentru o vreme, se pare că lucrurile ar putea merge chiar bine pentru el. Moşul supraviețuiește chiar mai multor focuri de armă. Dar sfârşeşte, totuşi, după gratii.

Replica cea mai anti-Crăciun, a cărei adaptare ne-a dat de furcă, pentru că a trebuit să găsim o poantă echivalentă: „De ce nu pui într-un sac daruri și în altul rahat, să vezi care se umple mai întâi?”/"Why don’t you wish in one hand and shit in the other, see which one fills up first?"

Coşmar înainte de Crăciun (1993)

Moş Crăciun cel rău: Danny Elfman

Este povestea tragică a „dovleacului rege” Jack Skellington, care se satură de Halloween Town și este sedus de magia Crăciunului. Încercările sale de schimbare a carierei nu merg bine, mai ales atunci când locuitorii oraşului său înțeleg greșit Crăciunul și transformă sezonul festiv într-o orgie de farse neplăcute. Ei îl răpesc pe Moş Crăciun (după o încercare eșuată cu Iepuraşul de Paşti), despre care au impresia că este un personaj de temut numit Sandy Claws. Nici bietul Jack nu prea înţelegespiritul Crăciunului, de vrerme ce strigă „Hi Hi Hi!” la un copil, înainte să-i ofere cadou o ţeastă împachetată cu grijă.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Copiii aruncă cu bulgări/În loc să arunce cu capete/Sunt ocupaţi cu jucării/Şi absolut nimeni nu e mort!”

Trancers (1984)

Moş Crăciun cel rău: Peter Schrum

În anul 2247, geniul malefic Michael Stefani îşi foloşeste viclean puterea lui mentală pentru a transforma oamenii în zombi. Trimis înapoi în timp în 1985, poliţistul Jack Deth îl întâlnește pe Larry, un Moş Crăciun de magazin, care împinge brusc un copil de pe genunchi și începe să arunce în poliţist cu bomboane și coarne de ren. Din fericire, îl atinge un glonţ... în fața tuturor copiilor. „Mamă, l-a împuşcat pe Moș Crăciun!” ţipă unul.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Bine ai venit în secolul 20, Jack Deth!"

Filiera Franceză (1971)

Moş Crăciun cel rău: Gene Hackman

La un moment dat, un Moș jovial cântă „Jingle Bells” cu un grup de copii pe stradă. În următorul moment, el urmărește și administrează o bătaie unui bătăuș de stradă înarmat cu un cuțit. El își pierde chiar și pălăria în timpul urmăririi. Moș Crăciun este nimeni altul decât Gene Hackman în rolul lui Popeye Doyle, în singurul său moment în care este un maestru al deghizării. Dar nu durează mult.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Când ai comis-o ultima dată, Willie?”/„Când ai luat-o la fugă mâncând pământul, Willie?”

Silent Night, Deadly Night (1984)

Moş Crăciun cel rău: Robert Brian Wilson

Filmul este despre tânărul tulburat Billy, care în copilărie şi-a văzut tatăl ucis de un bărbat îmbrăcat ca Moș Crăciun. Ca adolescent, Billy trece printr-o perioada grea cu nişte călugărițe, înainte să pornească pe cont propriu măcelul inspirat de Moş la 18 ani. Spre deosebire de contemporanul său Jason Voorhees, el este destul de hotărât în privinţa oamenilor care sunt „obraznici”. Au fost patru continuări. În 1987 am văzut în Partea a doua pe fratele lui Billy, Ricky, preluând manta lui Moş Crăciun. „Better Watch Out” a fost regizat de Monte Hellman în 1989. În 1990, „Initiation” a lui Brian Yuzna a renunţat la tema cu Moş Crăciun în favoarea unor vrăjitoare, iar în 1991 „The Toy Maker” l-a ales pe Pinocchio. Există, de asemenea, şi un remake cu Malcolm McDowell făcut în 2012.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Pedepseşte!”

Pariul (1983)

Moş Crăciun cel rău: Dan Aykroyd

Concediat și disperat în urma unui pariu, Louis Winthorpe III jucat de Dan Aykroyd se infiltrează în firmă la petrecerea de Crăciun într-un costum de Moș Crăciun murdar (nu aflăm de unde l-a luat). După ce-şi umple buzunarele cu chifle, friptură de vită și somon și ia o băutură sau două, el plantează droguri în biroul rivalului său Eddie Murphy, pentru a fi prins în flagrant. Apoi ia un pistol şi fuge cu o sticlă de Jack Daniel. Mai târziu, în ploaie, după ce un câine face pipi pe el, încearcă să se sinucidă, dar arma dă rateuri.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Crăciun, ha? O să-i arăt eu un Crăciun să nu-l uite niciodată!”

Urmărit în noapte (2015)

Moş Crăciun cel rău: Liam Neeson

Liam Neeson e un fost asasin alcoolic, care e de acord să facă pe Moş Crăciun pentru  800 de dolari, ca să repare încălzirea în apartamentul său minuscul. Copiii cel puțin par să-l placă, și chiar și când începe să fie distras și e întrerupt la mijlocul listei, el îşi revine admirabil şi promite să citească restul în drum spre casă, la Polul Nord. Dar o viziteasă pe soția amfitrionului petrecerii, oferindu-i un loc pe genunchi și spunându-i că, după cum este aparent tradițional pentru irlandezi, este „subțire, dar lung”. Apoi cade în şemineu, care, din păcate pentru Neeson, are flăcări mari în momentul respectiv.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Ai naibii copii! Rahat!”

Aventuri în Casa Morţii – Episodul “And All Through The House” (1989)

Moş Crăciun cel rău: Larry Drake

Episodul lui Robert Zemeckis din serialul HBO antologic îl prezintă pe Larry Drake în rol de criminal în serie evadat, care vizează femeile în vârstă. Este o veste extreme de proastă pentru Mary Ellen Trainor, care tocmai şi-a ucis soțul când Drake apare în fața casei ei într-un costum de Moş Crăciun proaspăt achiziționat. Urmează o dezmembrare cu un topor…

Replica cea mai anti-Crăciun: „Obraznic sau cuminte…”; este tot ce spune.

Seinfeld – Episode „The Race” (1994)

Moş Crăciun cel rău: Michael Richards

Împreună cu noul iubit comunist al lui Elaine, Kramer se foloseşte de slujba lui sezonieră de Moş Crăciun la magazinul Coleman pentru a disemina propaganda de stânga printre copii.

Replica cea mai anti-Crăciun: „Ho ho ho! Un set de maşini de curse! Ascultă, copile, nu vrei asta. Astea sunt asamblate în Taiwan de copii ca tine. Apoi aceşti porci de la Coleman le vând la un preţ triplu. Aceste pisici grase capitaliste îşi cresc marja lor de profit și reduc numărul tău total de jucării!”

American Horror Story – Episodul „Noapte nesfântă” (2012)

Moş Crăciun cel rău: Ian McShane

Episodul de Crăciun al sezonului al doilea al serialului American Horror Story filmat la casa de nebuni,  îl distribuie pe Ian McShane în rolul lui Leigh Emerson, care ajunge la instituţia Briarcliff în urma unor crime făcute, îmbrăcat în Moş Crăciun. Totul începe când intră într-o încăierare cu un Moș Crăciun pe stradă și-l ucide, apoi îmbracă costumul mortului şi are o ieșire violentă. Doi ani mai târziu, încarcerarea lui ia o întorsatură neaşteptată când i se prezintă un costum nou de Moş Crăciun. Ar trebui să fie o șansă la mântuire, dar nu se termină prea bine...

Replica cea mai anti-Crăciun: „Nu există Dumnezeu, dar există Moş Crăciun!”

 

Exploreaza subiecte similare:

Bad Santa, The Nightmare Before Christmas, Trancers, The French Connection, Silent Night Deadly Night, Trading Places, Run All Night, Tales from the Crypt, Seinfeld, American Horror Story, Billy Bob Thornton, Danny Elfman, Gene Hackman, Peter Schrum, Robert Brian Wilson, Dan Aykroyd, Larry Drake, Michael Richards, Liam Neeson

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AmphitriteMermaid pe 18 ianuarie 2018 22:35
Cateva sunt de-a dreptul interesante. Le-am adaugat pe lista.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells