Cu toții am văzut imaginile de arhivă care arată femeile germane aflate într-o stare de euforie, aproape în transă, strigând numele lui Adolf Hitler, Führer-ul „lor”. Nu mai este un secret: la fel ca bărbații, ele au susținut sistemul în mod activ. 12 milioane de femei germane erau membre ale organizațiilor create de Partidul Nazist special pentru ele. Au dat Reichului copii, au îngrijit soldații de pe linia frontului și chiar au păzit prizonierii în lagărele de concentrare. Dar nu toate femeile germane erau naziste convinse, departe de asta...
Mame, muncitoare, activiste comuniste, socialiste sau conservatoare, călugărițe, studente, erau la fel de diverse ca societatea germană în sine. Unele au făcut parte din rețele, altele au lucrat cu soții, logodnicii sau prietenii lor. Altele au luptat chiar împotriva sistemului. Formele de rezistență au fost, de asemenea, multiple: nesupunere civilă, rezistența umanitară, religioasă sau politică.
Timp de decenii, au fost considerate simple accesorii pentru luptătorii de rezistență celebri, până în punctul în care oamenii au uitat să cerceteze contribuția lor reală la lupta împotriva nazismului. Cu toate acestea, acțiunile lor împotriva sistemului au fost multiple. Cine erau aceste femei? De ce au decis să se opună regimului, punându-se pe ele și familiile lor în pericol? Care era povestea lor?
Având în vedere diversitatea acestor luptătoare din rezistență, povestea este spusă prin intermediul portretelor lor. Intelectuale, activiste, studente, asistente medicale, fiecare reprezintă o fațetă foarte specifică a opo ziției feminine germane, precum și provocările și pericole la care s-au expus. Puse în context, aceste portrete permit a spune povestea perioadei din 1933 până în 1945 dintr-un unghi nou: povestea Germaniei naziste văzută prin lupta celor care au spus nu barbariei.
FILMUL
Anii 1920 - Femeile germane pe calea emancipării:
Sfârșitul primului război mondial a anunțat o schimbare extraordinară în societatea germană: femeile sale au cerut mai multe drepturi. În absența bărbaților, care se aflau pe prima linie, ele și-au asumat responsabilități în societate și multe dintre ei nu erau dispuse să se întoarcă la bucătăriile lor. Însă, de îndată ce a ajuns la putere, Hitler a interzis organizațiile comuniste și socialiste (de tineret), iar doi ani mai târziu a interzis și organizațiile catolice.
Pentru tinerele femei germane, nu mai rămânea decât BDM, Liga Fecioarelor Germane, devenită obligatorie începând cu 1940.
Cele care l-au înțeles pe Hitler mult înainte de 1933
Proiectul pentru o nouă Germanie, în care femeile erau supuse bărbaților și limitate la rolul lor de mame și soții, a stârnit indignarea femeilor active în politică, adesea locuitoare ale orașelor. Dar asta nu a fost tot. Un număr mare dintre reprezentantele intelectualității a fost, de asemenea, revoltat de militarismul și rasismul promovate de Hitler. În special, Irene Harand, intelectuală vieneză, născută în 1900. În anii 1920, în mod voluntar, a lucrat alături de un avocat pentru apărarea victimelor inflației.
În 1933, ea a fondat „mișcarea împotriva antisemitismului, rasismului și sărăciei”, care s-a poziționat ca opoziție la NSDAP. Între 1933 și 1938, această mișcare, cunoscută sub numele de „Mișcarea Harand”, a avut câteva mii de membri în mai multe țări europene. 28.000 de exemplare ale buletinului informativ au fost publicate săptămânal, chiar și în franceză. Dar Irene Harand va deveni cunoscută, mai presus de toate, grație cărții sale «Sein Kampf. Antwort an Hitler» (Lupta sa. Răspunsul la Hitler), publicată în 1935.
Opoziția comunistă
Această opoziție este ilustrată prin cazul Linei Haag, cea care a luptat pentru eliberarea soțului ei. Întâlnindu-l chiar pe Himmler, a obținut eliberarea soțului său după ce acesta a fost impresionat de curajul ei.
«Orchestra Roșie» (în germană: Die Rote Kapelle) a fost numele dat de Gestapo muncitorilor de rezistență anti-nazistă din timpul celui de al doilea război. Printre aceștia se numărau prieteni ai lui Harro Schulze-Boysen și Arvid Harnack din Berlin, precum și grupuri care lucrau independent de aceste grupuri de informații, ce lucrau la Paris și Bruxelles, formate de Leopold Trepper în numele Direcției principale sovietice pentru securitatea statului (GRU). Această rețea includea un număr foarte mare de femei.
Filmare: Locații și descrieri
Documentarul este filmat în locuri emblematice, precum Berlin, în apartamentele unde au avut loc întâlniri secrete, în închisoarea Plötzensee, unde a fost asasinat un număr mare de femei, la Universitatea din München, unde „Trandafirul Alb” era activ sau în trecătoarele Pirineilor unde se refugiau protejații Lisei Fittko și rețeaua ei de contrabandiști care au ajutat refugiații să scape peste granițe.
Participanți
Filmul a beneficiat de prezența unora dintre cee care, în tinerețe, au rezistat înrolării de către grupurile Tineretului Hitlerist, precum Luisa Gericke, care locuia la Berlin și care avea atunci 12 ani. Ori Ruth Gross, fiica uneia dintre femeile care au manifestat la Rosenstrasse împotriva deportării soților evrei. La vârsta de 10 ani, Ruth își însoțea mama zilnic. Ori Traute Lafrenz, din California. La 94 de ani, ea este ultimul membru supraviețuitor al rețelei „White Rose” din Hamburg.
Stăm de vorbă și cu experți germani, cum ar fi Peter Steinbach, istoric la Centrul Memorial al Rezistenței Germane, sau cu istorici de sex feminine ori autori care au scris cărți pe acest subiect: Maria Schad, Frauke Geyken sau Ingrid Strobl. Ne vor vorbi despre protagoniștii noștri, dar și despre specificul rezistenței germane în general, permițându-e a pune aceste portrete în context.
Femeile care au luptat împotriva lui Hitler
Sâmbătă, 13 martie, de la 11:40, la Viasat History
