Cea mai fericită fată din lume: Andreea

de Ştefan Dobroiu în 6 Mai 2009
Cea mai fericită fată din lume: Andreea

Pescuită dintre sute şi sute de puştoaice din România, Andreea Boşneag şi-a îndeplinit o dorinţă pe care multe actriţe din România încă şi-o mai pun de fiecare dată când suflă în lumânările de pe un tort aniversar: să joace un rol principal în filmul unui regizor apreciat. Andreea Boşneag apare în Cea mai fericită fată din lume, debutul în lungmetraj al unui dintre cei mai apreciaţi regizori ai noului val, Radu Jude. N-a luat premii chiar la Cannes, dar a luat la alte festivaluri internaţionale, iar interpretarea Andreei Boşneag s-a strecurat în inimile spectatorilor de pretutindeni.

Delia, o fată de 18 ani dintr-un orăşel românesc, este norocoasa câştigătoare a unei campanii de promovare organizată de o companie producătoare de băuturi răcoritoare: cu doar trei etichete de pe sticlele de suc, Delia a câştigat o maşină. Fericita câştigătoare va porni însoţită de părinţi spre capitală, pentru a filma o reclamă care s-o arate pe Delia ţării întregi, drept dovadă că toată campania a fost pe bune. Pe drumul spre Bucureşti, în familie se iscă un conflict: părinţii vor sa vândă maşina pentru a deschide o mică afacere, pe când fata ar vrea s-o păstreze. O mulţime de probleme apar şi în timpul filmărilor. Cea mai fericită fată din lume, bazat pe o întâmplare reală, este o tragicomedie despre oameni obişnuiţi în circumstanţe neobişnuite, despre legăturile de familie şi ceea ce se află în spatele lor.

Iată mai jos un scurt interviu cu Andreea Boşneag, actriţa care, de pe 15 mai, s-ar putea să devină cea mai iubită actriţă neprofesionistă din România.

Ai avut vreun moment în viaţă când chiar te-ai simţit cea mai fericită fată din lume? Descrie, te rog, contextul şi spune-mi dacă evenimentul respectiv te-a ajutat s-o înţelegi mai bine pe Delia. Bineînţeles să nu-mi spui că momentul respectiv a fost când ai primit rolul!

Hehe... nu ştiu, da' m-am simţit chiar cea mai fericită fata din lume. Bineînţeles că au fost momente în care practic am sărit în sus de fericire (mai ales când am aflat că am primit rolul!)… Probabil după examene în general, când am aflat că am intrat la liceul la care vroiam, acum câţiva ani când am primit pisicuţa mea, sau anumite zile petrecute cu cei mai buni prieteni şi cu părinţii… Nu pot spune un singur moment, pentru că toate au fost speciale în felul lor şi toate m-au făcut fericită.

Care crezi că e cea mai importantă calitate a Deliei? O ai şi tu, ai vrea s-o ai? Crezi ca ei i-a folosit la ceva?

Delia este foarte cuminte şi foarte sensibilă. Asta i-a fost atât calitate, cât şi defect. Chiar ea spune că tot timpul şi-a ascultat părinţii şi i-a ajutat la treburile casnice şi gospodăreşti. În privinţa asta ma asemăn cu ea. Nu ştiu exact la ce anume i-a folosit, probabil astfel a crescut şi nu a apucat-o pe "căi greşite" sau mai ştiu eu ce...

Ai fi procedat altfel în situaţia ei?

Sincer, nu cred... Probabil aş fi făcut acelaşi lucru, poate pentru că semănăm în privinţa asta. Din fericire nu voi fi nevoită să fac o astfel de alegere vreodată...

Care ţi s-a părut cea mai mare diferenţă între modul cum se lucra la reclama din film şi modul de filmare la Cea mai fericită fată din lume?

A fost total diferit. De la "echipajul" din reclamă la adevărata echipă de filmare e o diferenţă imensă, dar cred că în mod special comportamentul, atitudinea. Nu aş fi vrut să fiu în locul Deliei... Echipei din film nu-i pasă de situaţia ei, ci pur şi simplu vrea să termine mai repede filmarea. Nimeni nu s-a interesat de ce s-a întâmplat cu ea şi de ce era aşa tristă. Pe când în timpul filmărilor toată lumea era atentă şi plină de umor şi de voie bună.

Poţi să-mi dai două-trei exemple de situaţii amuzante de la filmări?

Au fost mai multe întâmplări, în general în pauze, dar şi în timpul filmărilor. Cand se filma reclama îmi era deseori destul de greu să rămân bosumflată, mai ales când "regizorul" (Şerban Pavlu) tot spunea "Bea, bea, bea! Bea, că te vad" şi tot felul de chestii de genul asta, la care nu mă aşteptam, bineînţeles, dar erau tare amuzante. Şi, desigur, sugestiile făcute şi glumele din timpul pauzelor.

Ar mai fi şi faptul că toţi oamenii care treceau pe acolo chiar credeau că este vorba de o filmare pentru o reclamă, mai ales că şi noi le spuneam asta. Ţin minte că odată a venit o prietenă să mă vadă, şi era cu bicicleta, şi nu ştiu exact cine din echipă i-a spus să treacă cu bicicleta prin cadru, dar şi-a ales cel mai prost moment, atunci când Viorel (Bogdan Marhodin) trebuia să vină alergând să mă cheme la "filmare". Şi tocmai când voia ea să pornească, Bogdan venea din spate şi a dat-o puţin la o parte, dar ea şi-a pierdut echilibrul şi a căzut într-o baltă de lânga trotuar, exact în faţa camerei. O văzusem înainte să cadă când Bogdan a dat-o puţin din drum, m-am întors cu spatele şi când m-am întors cu faţa la ea era pe jos. Când am văzut-o am izbucnit în râs şi abia am reuşit să mă opresc...

Care este cea mai importantă schimbare adusă de Cea mai fericită fată din lume în viaţa ta?

Schimbare... cred că mai ales faptul că mi-am îndeplinit visul, să joc într-un film, şi sper să nu se oprească aici. Abia aştept anul viitor după ce termin clasa a 12-a să dau la facultate la actorie. Făcând filmul acesta mi s-a îndepărtat orice dubiu pe care îl aveam în privinţa asta. Deşi de mică îmi doream să fiu actriţa, nu ştiam exact cum stă treaba. Am vrut să văd dacă o să-mi placă atât de mult cum cred eu şi mi s-au întrecut aşteptările. Acum ştiu sigur că sunt îndrăgostită de actorie.

Ai mai fost la vreo audiţie de la terminarea filmărilor? Cu ce rezultat?

Nu, din păcate nu prea am avut timp, şi nici n-am prea auzit de audiţii, am vrut să mă înscriu la nişte cursuri de teatru, dar am crezut că preselecţia este în octombrie şi a fost în septembrie... Anul viitor o să încerc să mă ocup mai intens de asta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells