Justin Henry este cel mai tânăr actor nominalizat la Oscar, la opt ani, iar Quvenzhané Wallis este cea mai tânără nominalizată, la nouă ani. Dar Tatum O'Neal câştiga, la doar zece ani, Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru Paper Moon (1973) şi recordul ei nu a fost doborât în cele cinci decenii care au urmat. Doar că acel Oscar şi notorietatea adusă de el au provocat un adevărat dezastru în viaţa lui O'Neal, dezastru de care actriţa nu pare să se fi eliberat nici în prezent.
În aprilie 1974 Tatum O'Neal urca pe scena Oscarurilor pentru a-şi primi statueta. Era îmbrăcată în frac şi a lansat o adevărată modă a "băieţoilor", adică a fetelor cu vestimentaţia şi comportamentul specific băieţilor. Există imagini cu actriţa radiind de fericire cu Oscarul în braţe, dar, dintr-un alt punct de vedere, sare în ochi o absenţă notabilă: din imagini lipseşte Ryan O'Neal, tatăl lui Tatum şi partenerul ei din Paper Moon, care era prea "ocupat" să participe la gală.
Ryan O'Neal era deja una dintre marile celebrităţi de la Hollywood în urma unor roluri notabile, mai ales rolul principal din Love Story, unul dintre cele mai romantice filme din istorie şi unul dintre cele mai profitabile, dacă luăm în considerare inflaţia. În prezent, totalul încasărilor americane ale lui Love Story ar echivala 800 de milioane de dolari, ceea ce clasează filmul pe locul 42 în topul producţiilor cu cele mai mari încasări din istorie în SUA. Spre comparaţie, Avatar: The Way of Water a încasat "doar" 735 de milioane de dolari în America.
Dintr-un portret în profunzime al actriţei publicat ieri de revista Variety aflăm că Ryan O'Neal, care a avut o relaţie complicată cu fiica sa până la moartea survenită acum doi ani, a lovit-o cu pumnul pe Tatum când a aflat că ea e nominalizată la Oscar pentru Paper Moon, iar el a fost ignorat de Academia americană de film. Trebuie spus că, înaintea carierei de actor, O'Neal fusese boxeur amator.
Comportamentul inadecvat al tatălui faţă de fiică nu s-a oprit aici: Ryan bea şi se droga în prezenţa lui Tatum, iar prin reşedinţa familiei a trecut un întreg batalion de amante atrase atât de celebritatea actorului, cât şi de frumuseţea sa legendară. Dintre relaţiile sale cu staruri ale perioadei au ţinut prima pagină a tabloidelor cele cu Ursula Andress, Anouk Aimée, Jacqueline Bisset, Barbra Streisand, Joan Collins, Diana Ross, Anjelica Huston şi Farah Fawcett.
Nici din partea mamei, actriţa Joanna Moore, Tatum nu a avut parte de un exemplu mai bun, aceasta chiar pierzând custodia pentru ea şi fratele ei mai mic, Griffin, din cauza problemelor cu alcoolul. Cei doi copii s-au trezit prinşi între ciocan şi nicovală: Griffin a declarat că tatăl său l-a obligat să ia cocaină când avea doar 11 ani, descriindu-l pe acesta drept un "psihopat narcisic abuziv".
După o adolescenţă afectată de celebritate, Tatum O'Neal intră iar în vizorul presei din cauza relaţiei cu unul dintre cei mai titraţi tenismeni din istorie, John McEnroe, aflat atunci la apogeul carierei. Alăturarea dintre cea mai tânără deţinătoare de Oscar din istorie şi cel mai notoriu câştigător de grand slam-uri al perioadei a făcut ca tabloidele să-i urmărească pe cei doi peste tot, ceea ce a pus mariajul lor, început în 1986, sub o imensă presiune. Cei doi au avut împreună trei copii şi au divorţat în 1994. Problemele lui Tatum cu drogurile şi alcoolul au făcut ca aceasta să piardă custodia împărţită cu McEnroe asupra copiilor.
Tatum O'Neal a încercat să se ţină departe de ochii presei în anii ce au urmat. În acelaşi timp, cariera ei a avut de suferit din cauza adicţiilor, actriţa apărând în doar cinci filme de-a lungul următoarelor două decenii. A avut apariţii încă şi mai rare în ultimele două decenii, iar în 2020, când o mare parte a lumii era în carantina provocată de epidemia de Covid, actriţa a suferit un atac cerebral provocat de o supradoză de pastile. A fost ţinută în comă şase săptămâni, iar când a ieşit din comă nu se putea mişca, nu putea vorbi şi era oarbă. Ani mai târziu, actriţa se simte mult mai bine, fără să-şi fi recăpătat întru totul mobilitatea.
Tatum şi Ryan O'Neal au încercat de mai multe ori să se reîmpace de-a lungul anilor şi chiar au apărut, în 2011, într-un serial reality show, Ryan and Tatum: The O'Neals, produs de celebra Oprah Winfrey. Concilierea a eşuat, iar în 2022, când tatăl ei a murit la vârsta de 82 de ani, Tatum a aflat cu surprindere că a fost exclusă din testamentul lui. Cea mai recentă lovitură a venit anul acesta, când casa în care actriţa şi-a petrecut copilăria a fost mistuită în incendiile de vegetaţie care au paralizat întreaga regiune Los Angeles timp de aproape o lună.
Foto: Ryan şi Tatum O'Neal într-o fotografie de promovare a filmului Paper Moon. Sursa foto: Hepta.