Campania, de vineri pe ecrane

13 Sep 2012
Campania, de vineri pe ecrane

Warner Brothers Pictures prezintă Campania, un film care aduce circul politic pe noi culmi ale ridicolului. Cu Will Ferrel şi Zach Galifianakis în rolurile principale, comedia va putea fi urmărită în cinematografele din România începând cu 14 septembrie, fiind distribuită de MediaPro Distribution.

În momentul în care politicianul Cam Brady (Will Ferrell) comite o gafă greu de imaginat chiar înaintea alegerilor electorale, doi magnaţi pun la cale un plan pentru a-l elimina din cursă şi a câştiga controlul asupra statului Carolina de Nord. Contracandidatul susţinut de ei este Marty Huggins (Zach Galifianakis), naivul director al unui centru de turism local.

La început, Marty pare o alegere nefericită alegere, dar datorită susţinătorilor săi, al unui manager de campanie feroce şi a conexiunilor politice ale familiei, devine în scurt timp un rival neaşteptat şi o concurenţă foarte puternică pentru Cam. Pe măsură ce se apropie ziua votării, cei doi ajung să se mănânce de vii, insultele se transformă în agresiuni fizice, într-un iureş de înşelăciuni, atacuri şi lupte murdare.

Sub bagheta lui Jay Roach, regizorul responsabil de succesul filmului Un socru de coşmar/Meet the Parents, Campania îi are în rolurile principale pe Will Ferrell, Zach Galifianakis, Jason Sudeikis, Katherine LaNasa, Dylan McDermott, John Lithgow, Dan Aykroyd şi Brian Cox. Regizat de Jay Roach pe baza unui scenariu scris de Chris Henchy şi Shawn Harwell, după o poveste de Adam McKay, Chris Henchy şi Shawn Harwell, filmul este produs de Will Ferrell, Adam McKay, Jay Roach şi Zach Galifianakis. În scaunele producătorilor executivi se află Amy Sayres, Jon Poll şi Chris Henchy.  

Echipa de creaţie din spatele camerelor de filmare îi include pe directorul de imagine Jim Denault (nominalizat la premiile Emmy pentru serialul marca HBO, Carnivale), scenograful Michael Corenblith (nominalizat la Premiile Oscar pentru Apollo 13), editorii de montaj Craig Alpert (Knocked Up, Borat) şi Jon Poll (Meet the Fockers) şi costumierul Daniel Orlandi (The Blind Side). Filmul va fi distribuit de Warner Bros. Pictures.

În România, Campania este distribuit de MediaPro Distribution, în premieră din 14 septembrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Baneasa, Lotus (Oradea), Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Brăila, Cluj, Iasi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timisoara, Târgu-Mureş), Cortina (Oradea), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Grand Mall (Satu Mare), Glendale (Bucureşti).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
deadlord pe 14 septembrie 2012 15:37
Am auzit ca este un film destul de interesant si amzant.
Pavel.F pe 20 septembrie 2012 18:10
este un film foarte amuzant
alex_il_fenomeno pe 25 septembrie 2012 10:27
va fi comic cu asa aparitii bune.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells