Căderea unui star. Cum a ajuns Johnny Depp persona non grata

de Marina Florea în 13 Dec 2020
Nu doar comportamentul său instabil și violent l-a distrus pe unul dintre cei mai profitabili actori de la Hollywood. În primul rând a fost setea lui nestăvilită de răzbunare, scrie The Hollywood Reporter

Pe 2 noiembrie anul acesta, o instanță din Marea Britanie a decis împotriva lui Johnny Depp, într-un proces de calomnie cu o miză mare, contra tabloidului britanic The Sun ce îl descria drept „un bătăuș de neveste”. Mai mult, judecătorul confirma clar că, în opinia lui, Depp a agresat-o pe fost soție Amber Heard de numeroase ori, astfel încât aceasta se temea pentru viața ei.

Rezultatul nu a întârziat să apară. Peste numai câteva zile, studiourile Warner Bros. îl eliminau pe Depp din distribuția Fantastic Beasts 3 - o concediere făcută publică - în timp ce alte surse au declarat pentru The Hollywood Reporter că actorul nu va mai juca nici în prestigiosul proiect TV despre Harry Houdini al lui Jerry Bruckheimer, cel mai puternic aliat al actorului.  

De-a lungul a numai patru ani, Depp a decăzut de la poziția actorului de top care aducea studiourilor peste 10 miliarde de dolari la box-office până la statutul de persona non grata la Hollywood. Totul a început când Amber Heard a formulat primele acuzații de agresiune în 2016 și au continuat printr-o strategie a „pâmântului pârjolit”, actorul preferând să dea în judecată pe toți cei ce îi stăteau în cale, scrie publicația The Hollywood Reporter (THR), într-o amplă analiză a „cazului Depp”.

De departe, cea mai mare lovitură dată de instanță a fost decizia judecătorului Nicol de a considera adevărate acuzațiile lui Amber Heard...

Puține cariere ale unui star de cinema au sfârșit așa de brusc și de spectaculos, comentează thr. De-a lungul perioadei lui de succes maxim, o perioadă de 13 ani care s-a încheiat în 2016, Depp a câștigat 650 de milioane dolari, inclusiv 55 de milioane din participații la producția din 2010 Alice in Wonderland, un succes Disney cu un box-office de 1,3 miliarde pe plan global. Pentru Minamata, cel mai recent film al său, a fost plătit cu numai 3 milioane de dolari.

Aceasta s-a întâmplat în contextul în care afirmațiile dezbătute în cele șase procese recente îl descriu pe Johhny Depp ca pe o persoană care și-a pierdut controlul, o victimă a culturii celebrității de la Hollywood în care cheltuielile exagerate și consumul de droguri erau deasupra oricărei critici.

Cine va citi concluzia de 132 de pagini a judecătorului Andrew Nicol despre plângerea de defăimare a actorului îndreptată împotriva tabloidului The Sun va afla niște detalii jenante. Publicația THR citează mai multe paragrafe din respectivele documente juridice.

În text este citat un fragment transmis agentului de la CAA Christian Carino, fostul reprezentant al lui Heard, de către Depp: „(Heard) și-o cere, vrea umilire totală. O să primească. O să am nevoie de textele despre fratele din San Francisco.... îmi pare rău că cer .... Însă i-a supt p... strâmbă a lui Elon Musk iar el i-a dat niște avocați nasoi...  Nu am milă, nu mi-e frică și nu am niciun pic de emoție vizavi de profitoarea asta de trei parale, siropoasă și răsuflată, pe care odată credeam că o iubesc ... Mă bucur că vrea să se lupte în instanță! O să dea cu capul de zid! Și de-abia aștept ca gunoiul ăsta de sugătoare de .... să dispară din viața mea!!! Am întâlnit rusoaice sublime... care mă fac să înțeleg cât timp am pierdut cu stripperița asta de trei parale.... acum n-aș mai atinge-o nici cu mănușa”.

Într-un alt mesaj către actorul Paul Bettany, Depp scrie: „S-o ardem pe Amber!!!”. Bettany, în glumă, răspunde: „Nu cred că ar trebui, este plăcută și o bucurie să o privim, în plus nu cred că e vrăjitoare. Am putea încerca metoda britanică pentru așa probleme - să facem testul scufundării. Ce zici?” Depp adaugă: „Hai să o înecăm și apoi să o ardem!!! După aia îi voi f... cadavrul ars să fiu siguri că e moartă”.

Cei doi s-au cunoscut pe platoul dramei din 2011 The Rum Diary și s-au căsătorit în 2015.

Depp nu s-a lăsat și a încercat să îi facă lui Heard și greutăți în carieră. „Vreau să fie înlocuită în fimul Warner Bros”, îi scria surorii sale, producătoare Christi Dembrowski, care avea o anumită influență asupra studiourilor. În timpul procesului, actorul a recunoscut că s-a referit la filmul Warner Bros Aquaman, în care a jucat Heard.

„Poate să mai iasă din asta? Răspunsul ține de opțiunile sale. Actorul are deocamdată un număr de fani în stilul votanților lui Donald Trump, devotați comportamentului său instabil. Nu e vorba aici de principii. E vorba de carismă și de faptul că se identificau cu personajele actorului”, spune Eric Schiffer, un specialist de PR printre ai cărui clienți se numără figuri de la Hollywood și din lumea sporturilor.

Totuși, factorii de decizie de la Hollywood s-ar putea să nu îl ierte considerând pasiunea acestuia pentru droguri - cocaină, alcool, Xanax, Adderall, Roxicodon, ciuperci halucinogene și ecstasy. Depp câștiga cecuri de 20 de milioane de dolari plus avansuri de la studiourile importante, toate deținute de către giganți media sensibili la risc și la reputație negativă.

Pe scurt, publicațiilor care îl descriu pe Depp drept un bătăuș de soții le va fi, pe viitor, mai puțin frică de a nu pierde în instanță. La ora actuală, legile britanice pentru calomnie și defăimare dezvantajează pe jurnaliști, comparativ cu situația din Statele Unite, ceea ce dă victoriei tabloidului The Sun mult mai mare greutate. În plus, în era mișcării #MeToo, gestul actorului creează potențialul unei probleme majore de relații publice, una pe care niciun studio nu și-o dorește.

„Pur și simplu nu se poate lucra acum cu el”, spunea un conducător de studio „Este radioactiv”. Studiourile Warners - pe atunci conduse de către CEO Kevin Tsujihara - îl cooptaseră pe Depp pentru a treia apariție , într-o acțiune aprobată de autoarea J.K. Rowling, acordându-i un contract cu clauză de despăgubire, dar totuși fără o clauză de moralitate. De aceea, studiourile au fost obligate să îi plătească întregul onorariu de 16 milioane pentru film chiar după ce l-au concediat în contextul verdictului britanic (Depp filmase o singură scenă).

Disney deja renunțase la un viitor contract cu Depp înainte de procesul din Anglia, deși nu a tăiat legăturile în mod legal.

Sursele susțin că actorul era pregătit să joace rolul iluzionistului Harry Houdini într-o producție semnată Bruckheimer, oferindu-i un nou început în carieră după mai multe eșecuri costisitoare la box office precum Alice Through the Looking Glass din 2016, care abia a strâns 300 de milioane global după ce a costat Disney sute de milioane, sau Transcendence și The Lone Ranger, din 2014 respectiv 2013, care au ieșit practic pe zero costând primul 100 de milioane (la încasări de 109 milioane dolari), iar cel de-al doilea - a costat peste 250 de milioane și a încasat 261 de milioane de dolari. Proiectul cu Houdini, care nu s-a concretizat încă, ar fi marcat prima producție TV de la 21 Jump Street încoace. Totuși, verdictul din Anglia a făcut ca distribuirea lui să fie de evitat.

Multă lume crede acum că reputația negativă a lui Depp putea fi evitată, ea trăgându-se din modul agresiv în care a ales să se reprezinte în procese. Arhitectul acestei strategii agresive este avocatul Adam Waldman, scrie THR, un avocat din Washington la rândul lui controversat, cu o clientelă din care fac parte oligarhi ruși și Julian Assange (fondatorul WikiLeaks). Waldman, căsătorit cu o celebritate din lumea îngrijirii pielii, Barbara Sturm, are un comportament discutabil inclusiv în mediul online, ironizându-și adversarii pe Twitter. Sursele declară că Depp s-a cunoscut cu Waldman prin intermediul prințului saudit Abdulaziz bin Salman, ministru al energiei în țara arabă, în vara lui 2016 (Depp a stat o vreme pe megaiahtul prințului). Waldman s-a impus în viața lui Depp, iar actorul și-a îndepărtat mare parte din cercul de apropiați.

Merită remarcat că Depp va porni pe aceeași cale cu procesul de calomnie de 50 de milioane dolari împotriva lui Heard și în Virginia. Procesul va fi, cel mai probabil, și mai dur pentru actor și s-ar putea să atragă și alte figuri celebre (Depp este obligat să pună la dispoziție „toate dialogurile” cu fostele sale partenere printre care Angelia Jolie, Keira Knightley și Marion Cotillard). Și șansele sunt și mai slabe decât în Anglia deoarece Johnny Depp va fi cel care trebuie să dovedească culpa. Cazul va fi judecat la începutul lui 2021.

 

Exploreaza subiecte similare:

Johnny Depp

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 14 decembrie 2020 10:02
blestemul Vanessei Paradis :)
VasyL pe 18 decembrie 2020 13:30
Gresit! Johnny Depp este si va ramane o legenda a cinematografiei datorita rolurilor fenomenale si prestarilor actoricesti exceptionale! Adevarul o sa iasa la iveala, greseala lui cea mai mare a vietii lui a fost ca sa incurcat cu nonvaloarea zero talent amber heard! Nu o sa mai vizionez nici un film in care apare ea, de exemplu prestarea in rolul lui Mera din Aquaman a fost submediocra!
sil4lord pe 19 decembrie 2020 19:48
S-a facut o petitie pentru eliminarea lui Amber Heard in Aquaman 2 in care a strans destul de multe semnaturi si ghici ce au facut studiourile NIMIC. Nu m-ar mira ca la urmatorul Aquaman sa fie exact cat au bagat sau +100 de mil.
GALACTICUS pe 3 ianuarie 2021 18:24
Degrabă vom avea un altfel de Hollywood. Filmele nu vor mai fi ce au fost. Studiorilor vor lua în calcul doar opinia minorităților sexuale, a femeilor și a altor minorități.
lia_anton pe 12 iunie 2022 20:48
Cel mai nefondat articol citit vreodata de mine. Se dovedeste acum, dupa 2 ani, ca J.Depp a avut motiv sa fie furios si dezamagit dupa procesul de la Londra, pentru ca il castigase o persoana fara pic de caracter si de talent actoricesc ca Amber Heard, care a insirat niste minciuni oribile despre Depp, care isi controla greu accesele de furia si ca urmare, J. Depp spunea si el, in particular, nu public, ce credea despre A. Heard. Si iata ca in 2022, castiga procesul intentant impotriva ei, ptr defaimare. Am urmarit cateva secvente din timpul procesului si s-a vazut ce diferente exista intre cei doi: ea, o prefacuta, o mincinoasa de profesie, un antitalent, respinsa de toti asa-zisii ei prieteni, niciunul nu a vrut sa vina ca martor pentru ea la proces, publicul din strada o huiduia cand aparea la proces- in timp ce J.Depp-a dovedit ca e un om de caracter, actor bun e stiut ca este, marea lui problema a fost insa dependenta de droguri-de care se pare ca a scapat, pana la urma. Nu am sa fac referire la droguri, in lumea lor sunt, se pare, putini care scapa neatinsi de acest viciu. Ce e de remarcat- este ca A. Herard minte precum respira, bea si se drogheaza si, mai grav, exista imagine in sala de judecata, e susprinsa Amber exact in momentul in care inspira(mascat de batista) ceva pe nas. Am vazut si eu si ma mir ca nu s-a sesizat nimeni??? Nici acolo nu s-a putut stapani! E evident ca s-a maritat cu el strict ptr beneficii materiale, e aceeasi poveste reluata si rescrisa identic de zeci, sute, poate chiar mii de ani-doar personajele difera. J.Depp a dovedit, bietul, ca e si el un barbat slab in fata unor farmece exterioare si i-a trebuit un dus rece ca sa se trezeasca. Si s-a trezit, iar Amber este , probabil, terminata ca actrita si ca persoana publica, am citit ca poate risca si un proces penal pentru minciunile spuse.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells