Bunicul lui Superman, eroul unui nou serial

de Ştefan Dobroiu în 9 Dec 2014
Canalul Syfy şi scenaristul David Goyer confirmă producţia lui Krypton

Chiar dacă ne-am luat la revedere de câteva ori deja de la fascinanta planetă Krypton, acest lucru nu înseamnă că nu o putem vizita în continuare: David S. Goyer, scenaristul lui Man of Steel, şi postul TV Syfy confirmă producţia serialului Krypton, care se va concentra pe viaţa bunicului celui mai popular supererou din toate timpurile, cu o generaţie înainte de naşterea lui.

"Acţiunea din Krypton are loc cu ani de zile înainte de atât de familiara legendă a lui Superman, când casa El era arătată cu degetul şi ostracizată. Serialul dramatic aflat acum în dezvoltare îl are în centrul atenţiei pe bunicul lui Superman, care va aduce speranţă şi egalitate pe Krypton, transformând o planetă în dezordine într-una demnă să dea naştere celui mai mare supererou din toate timpurile", se precizează într-o prezentare a proiectului citată de slashfilm.

David Goyer, care şi-a încercat puterile cu televiziunea şi cu serialul Da Vinci's Demons (iată detalii despre serialul care se pregăteşte pentru un al treilea sezon), a imaginat structura poveştii, lăsând scenariul pe mâna lui Ian Goldberg (Once Upon a Time). Cei doi vor produce serialul finanţat de Warner Bros. Television şi DC Entertainment. Nu se ştie deocamdată când vom putea vedea primul episod al serialului.

Familia El a fost una dintre cele mai celebre şi conectate familii de pe Krypton. Printre strămoşii lui Superman se numără Val-El, un explorator faimos, Sul-El, inventatorul primului telescop folosit pe planetă, Tala-El, autorul primei constituţii, Hatu-El, inventatorul primului motor electric şi Gam-El, părintele arhitecturii kryptonienie, se precizează pe wikipedia. Este clar că amănuntele despre istoria familiei presărate în decenii de aventuri din benzile desenate pot deveni puncte de pornire pentru un serial captivant.

Exploreaza subiecte similare:

David S. Goyer, Da Vinci's Demons

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Han_Solo pe 9 decembrie 2014 14:45
Pe cand un serial nou gen Band of Brother, Roma sau un serial despre Imperiul Mongol, Cavaleri Templieri, etc. Numa shieeeeturi de la Marvel sau DC.
Bayard pe 9 decembrie 2014 16:04
Mda, suna foarte bine, primele 10 minute din Man of Steel au fost poate si cele mai fascinante, dar cum o sa aiba bani pt asa ceva??? Nici nu-mi pot imagina de cate efecte speciale o sa fie nevoie. In plus... cand vezi ca e facut de creatorii Da Vinci's Demons si Once Upon a Time, adica de oameni care nu sunt capabili sa faca ceva original ci doar sa copieze sau de-a dreptul sa fure ca in OUaT ce asteptari sa ai??? DC exagereaza cu serialele TV, sunt prea multe, toate de calitate mediocra.
tafalogugabriel pe 9 decembrie 2014 22:07
Eu unul prefer sa nu ma entuziasmez prea tare in legatura cu stirea asta,deoarece un asemenea serial ar avea nevoie de foarte multe efecte,care sunt scumpe,si in +,DC are deja o tona de seriale,si nu toate de calitate.
Phantom_sub pe 10 decembrie 2014 08:53
David S. Goyer e cel mai bun scenarist, din punctul meu de vedere, cel putin, asa ca, ii acord prezumtia de nevinovatie. Mi-a placut foarte mult Man Of Steel. Si The Flash e facut la nivel profesionist. La Arrow nu ma uit. Si Once Upon A Time si Da Vinci's Code sunt foarte bune, desi la Once upon a time laitmotivul lor sunt blestemele, dar in rest, serialul a ramas printre cele mai bune.
Han_Solo pe 10 decembrie 2014 09:09
The Flash e prea cheezzy, prea a la CW.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells