Breaking News. A fost detronat Avatar la box office. Comedia românească Teambuilding, noul „Number 1”

de Gloria Sauciuc în 7 Nov 2022
Teambuilding a devenit filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile, dar nu și dacă ajustăm cifrele la inflație

Comedia românească Teambuilding a depășit Avatar, devenind filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile, fără ca acest clasament să fie ajustat la inflație și numai dacă nu luăm în considerare încasările pe care Avatar le-a făcut anul acesta, cu ocazia relansării în cinematografe.

Lansată pe 30 septembrie, pe 121 de ecrane din toată țara, comedia devenea - în patru săptămâni de rulaj în cinematografe - cel mai de succes film românesc, ca încasări. Și această afirmație trebuie privită cu circumspecție, cum nu există informații cu privire la încasări pentru filmele românești de dinainte de 1989.

După șase săptămâni pe ecrane, iată că Teambuilding doboară un nou record, devenind filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile la noi în țară, neajustat la inflație.

În a șasea săptămână de rulaj pe marile noastre ecrane, Teambuilding a reușit să devină noul „Number 1” în România, cumulând până în acest moment 18.850.650, 41 lei, adică aproape 4 milioane de dolari (3.792.887 USD), sumă ce va crește până la finalul anului, cum comedia va mai rămâne în cinematografe.

În 2009, Avatar încasa 18.614.408 lei, deci cu 236.242 lei mai puțin decât noul „Number 1”. Totuși, Avatar a beneficiat de o relansare pe plan global, inclusiv în România. Acest lucru se întâmpla pe 23 septembrie 2022, iar de atunci și până acum, Avatar a adunat 1.064.407 lei din biletele vândute pe teritoriul țării noastre.

Asta face ca Avatar să aibă încasări totale în țara noastră de 19.678.815 lei, cumulând banii obținuți în 2009, anul premierei, și pe cei câștigați în 2022, anul relansării. Deci încasări cumulate (2009 plus 2022) mai mari decât comedia românească Teambuilding.

Cum arată clasamentul dacă ajustăm cifrele la inflație.

Avatar, imbatabil

Totuși, calculat la cursul dolarului din 2009 (în decembrie 2009, când s-a lansat Avatar, un dolar valora 3,05 lei), cei 18.614.408 lei încasați însemnau 6.103.084 dolari. Iar dacă ajustăm această sumă la inflație, s-ar ajunge la suma de 8.443.504 dolari. De 2,25 ori mai mult decât încasările comediei Teambuilding . O sumă imbatabilă câștigată de Avatar. Practic fără nicio șansă de surclasat de către comedia Teambuilding.

În 2022, Avatar a mai încasat, datorită relansării, 1.064.407 lei, echivalent în dolari cu 214.166 USD, la un curs de 4,97lei/USD. Așadar, un total pentru Avatar (premiera din 2009, plus relansarea din 2022), ajustat la inflație, înseamnă 8.657.670 dolari. Ceea ce duce la concluzia că, ajustat la inflație, Avatar a încasat de 2,282 ori mai mult decat Teambuilding.

Revenind la succesul comediei autohtone, acesta a fost pus de 10 oameni din industria de filme pe seama experienței realizatorilor comediei, dintre ei de numele lui Matei Dima legăndu-se mai multe filmedin clasament, apoi rolul promovării, genul filmului, distribuirea în foarte multe săli, nemaiîntâlnită pentru o producţie românească, mizarea pe clișee și stereotipuri, o distribuție formată din oameni cu vizibilitate în online, plus un „un word of mouth excepțional”.

„E, în mod clar, sezonul cel mai bun la spectatori pentru filmul românesc din ultimii 30 de ani”, scria - pe rețelele de socializare - Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internațional de Film Transilvania, regizor, producător și distribuitor de film.

Filmul, o comedie despre viaţa în corporaţie şi despre stereotipurile dintre regiunile tradiţionale ale României, îl prezintă pe Emil (Matei Dima), din corporația PLM Global, angajându-se în fața șefului, jucat de Șerban Pavlu, că va câștiga Cupa Veseliei, cupa din teambuildingul anual ce nu a fost niciodată câștigată de bucureșteni, veșnic victorioși fiind ardelenii.

Teambuilding a fost văzut până în acest moment de 804.547 de români. La numărul de bilete vândute, Avatar stă mai bine în acest moment - în 2009 SF-ul lui James Cameron era vizionat pe marile ecrane de 881.718 români. Până la finalul anului, însă, rămâne de văzut dacă diferența de 77.000 de spectatori poate fi recuperată de Teambuilding, astfel încât să devină Number 1 nu doar ca încasări, ci și ca număr de spectatori.

Sigur, cifrele și comparațiile trebuie privite cu un ochi mai degrabă critic decât entuziast - când vorbim de bani, trebuie luată în calcul inflația, iar când vorbim de numărul de spectatori, trebuie să avem în vedere că acum 30 de ani erau în jur de 20 de ecrane pe care se putea proiecta un film, iar astăzi chiar și de 10 ori mai multe.

Tabel realizat de Alex Mircea:

Exploreaza subiecte similare:

Teambuilding, Şerban Pavlu, James Cameron, Matei Dima

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
victor_neo75 pe 7 noiembrie 2022 20:44
Reveniti cu stirea cand depaseste si relansarea la incasari (e doar acelasi film) si cele peste 1 milion 64 de mii de bilete vandute ale lui Avatar ! Iar de Titanic nici nu se pune problema ca Teambuilding sa ajunga la cele 1.204.000 de bilete ale lui sau A doua cadere a Constantinopolului (1994) cu cele 1.331.000 nici nu se pune problema.

In rest felicitari echipei care a creat Teambuilding si bravo spectatorilor care au venit si revenit la cinema !

danny987 pe 8 noiembrie 2022 09:53
Corect.De unde ai info cifrele Avatar? Conform site ului Insidekino are 931k cu relsarea cu tot. Titanic 1,308m, iar Constantinopolul are suma oferita si de tine (1,331m)
victor_neo75 pe 8 noiembrie 2022 15:54
Mereu am fost siderat de faptul că se calculează încasările filmelor după banii (încasările) pe care le face un film (aici incluzând că poate fi bilet 3D, IMAX sau 4D) și nu biletul în sine vândut spectatorului. Nu mai punem la socoteală și inflația! Dar precum se face pe Box office mojo, IMDb sau RottenTomatoes se calculează în principal încasările în bani ale filmului, așa facem și noi în România!

Teambuilding a încasat foarte mult oricum pt vremurile astea!

danny987 pe 13 noiembrie 2022 13:07
Vezi tu,banii vorbesc in final.Exista multe oferte in general in ceea ce priveste biletele superieftine sau gratis (1+1 la cinema city toata vara), care nu ar oferi un numar real al oamenilor care au platit pt film. De aceea cei care conteaza in final sunt banii, desi sunt de acord cu ceea ce spui. Minionii au vandut mai multe bilete decat Thor, Top Gun si Dr Strange la noi,dar au incasat mai putini bani. E cazul tuturor animatiilor sau filmelo2d in general. Iar Teambuilding daca era 3D, avea 25 de mil lei acum..
constantin85 pe 6 ianuarie 2023 00:29
Doamne fereste !!!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells