Black Widow şi Captain Marvel vor repeta succesul lui Black Panther, susţine Chris Evans

de Cristina Grigore în 20 Feb 2018
„Marvel deţine pur şi simplu reţeta succesului şi a luat-o înaintea tuturor", mai spune interpretul lui Captain America

Lansarea lui Black Panther şi succesul peliculei ne face să credem că cea de-a patra fază a Universului Cinematografic Marvel va fi cea mai bună şi mai captivantă perioadă din istoria prolificului studio. Convins de acest lucru pare a fi şi interpretul lui Captain America, Chris Evans, care a vorbit într-un interviu acordat postului TV ETCanada despre impactul impresionant înregistrat de Black Panther şi de faptul că viitoarele filme planificate de Marvel vor intra în aceeaşi categorie, atât ca succes la box office, cât şi ca diversificare a panopliei de supereroi. 

„Mă uitam la debutul lui Black Panther în SUA în acest week-end… va dărma totul. Nu există ceva ce [studiourile Marvel, n. red.] nu pot realiza şi sunt sigur că acelaşi impact puternic îl va avea şi Captain Marvel când se va lansa, la fel şi Black Widow. Marvel deţine pur şi simplu reţeta succesului şi a luat-o înaintea tuturor. Marvel ştie ce face. Găseşte cei mai buni oameni. Mă simt onorat şi norocos să fac parte din acest grup”, a spus Evans.

Captain Marvel, cu Brie Larson în rol central, va ajunge în cinematografe pe 8 martie 2019. Pelicula dedicată Văduvei Negre - interpretată de Scarlett Johansson - nu are încă o dată de lansare.

Black Panther s-a lansat şi în cinematografele noastre în acest week-end şi se află pe primul loc în topul încasărilor. A intrat pe primul loc şi în box-office-ul nord-american. Cele 192 milioane de dolari obţinute au marcat a cincea cea mai bună lansare din toate timpurile.

Următorul film al Universului Cinematografic Marvel, în care îl vom vedea şi pe Evans, este Avengers: Infinity War. Ajunge pe marile noastre ecrane în 27 aprilie. 

Exploreaza subiecte similare:

Black Panther, Chris Evans, Captain Marvel, Brie Larson, Scarlett Johansson, Avengers: Infinity War

Alte știri din cinema

Bryce Dallas Howard a leşinat de frică în timpul filmărilor la Jurassic World: Fallen Kingdom

Pentru a face cât mai veridică una din scene, regizorul J.A. Bayona a instalat un rollercoaster

Gotti, ultimul film al lui John Travolta, nu are nicio cronică pozitivă pe Rotten Tomatoes

„Este cel mai prost film despre Mafie din toate timpurile”, spune unul dintre critici

Ce se întâmplă în Creed II

Scenaristul filmului oferă detalii legate de noua provocare a lui Adonis Creed

Incredibles 2, încasări peste așteptări. Are cel mai bun debut al unui film de animație

Încasările obținute pe teritoriul nord-american au fost cu 30-40 milioane de dolari mai mari față de estimări

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Qube86 pe 20 februarie 2018 16:58
Nu stiu daca vreunul dintre aceste filme vor mai reusi sa reproduca succesul obtinut de ''Black Panther'' si...sincer sa fiu nici nu cred asta !
E adevarat faptul ca Marvel/Disney stie ce face si (intr-un fel) se poate spune ca a gasit ''reteta succesului'', dar nu toate filmele lansate de ei s-au ridicat la acelasi standard si asta s-a vazut in timp !
''Captain Marvel'', e posibil sa aiba succes la public si la box-office, dar cu ''Black Widow'' treaba mi se pare ceva mai dificila...
Se poate intampla orice, dar la momentul asta nu cred atat de intens in ''impactul puternic'' al celor 2 filme de care vorbeste Evans...
Ca e posibil sa aiba acest impact sunt de acord, dar sa fi sigur de asa ceva...nu stiu... Mie personal mi se pare ''something like a long-stretch''...la momentul actual !

woodstar pe 24 februarie 2018 21:44
Cum sa nu fie de impact puternic? Atat Black Widow cat si Captain Marvel au in rolul principal eroine feminine, iar in Hollywood tot circula vorba cu egalitatea dintre sexe, acesta e timpul perfect pentru aceste doua filme.
spartacus pe 21 februarie 2018 14:59
Chris Evans vorbeste doar pentru reclama. ”Black Widow” nici macar nu se va apropia de succesul "Black Panther" si asta datorita subiectului care nu va putea aduna efectele speciale din "Black Panther", care a permis acest lucru din plin. Oricum, cinefilii vor astepta ambele filme cu supereroi, dar si pe celelalte pe acest subiect. Cat de profitabile vor fi unele si altele, asta se va vedea atunci.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells