Ben Stiller, la 50 de ani

de Ştefan Dobroiu în 30 Nov 2015
Marile succese, dar şi filmul nostru preferat din cariera actorului

Ben Stiller are de ce să se bucure cu ocazia acestei aniversări "rotunde": trailerul noului său film Zoolander 2 a devenit cel mai popular trailer (52 de milioane de vizionări) al unei comedii. Chiar dacă în ultimii ani a apărut mai rar pe marele ecran (în 2015 nu a lansat niciun film) şi nu a fost deloc ferit de eşecuri, Ben Stiller rămâne unul dintre cele mai relevante nume ale comediei americane, iar Zoolander 2 are toate şansele să-l readucă în atenţie. Iată mai jos un articol aniversar despre cariera popularului actor, regizor şi producător.

Cu siguranţă Ben Stiller nu înfruntă aceleaşi probleme în carieră ca Derek Zoolander, protagonistul din cele două filme Zoolander. Dacă în primul film top-modelul era considerat una dintre feţele cel mai bine cotate de pe podiumurile de modă din întreaga lume, cei 15 ani trecuţi între cele două aventuri au ca efect dispariţia din atenţie a lui Derek şi a bunului său prieten, Hansel (Owen Wilson). Cei doi frumoşi cu minte puţină sunt gata de orice pentru a dovedi că încă mai pot impresiona cu look-ul lor chiar şi atâţia ani mai târziu, când lumea modei s-a schimbat din temelii. Din trailerul lansat săptămâna înţelegem că privirea lui Magnum nu mai funcţionează la fel de bine, prin urmare ar putea apărea probleme când Zoolander se aruncă în misiunea de a descoperi cine îi tot elimină pe cei mai arătoşi oameni din lume.

Până la Zoolander 2, iată câteva dintre succesele din cariera lui Stiller. Fiu al duo-ului comic Jerry Stiller şi Anne Meara, Ben a crescut în mediul artistic din New York şi, după o serie de piese de teatru şi mockumentare, a primit la nici 25 de ani de a realiza propriul show pentru MTV. The Ben Stiller Show a avut 13 episoade şi a început difuzarea în 1989, când România încă se chinuia să iasă din comunism. La începutul anilor '90 a avut roluri minore în filme, iar Stiller impresionează iniţial ca regizor: Reality Bites, debutul său, s-a clasat pe primul loc în box office-ul american, la premiera din februarie 1994, când Stiller avea doar 29 de ani.

Stiller impresionează din nou cu The Cable Guy/Tipu' de la cablu, ale cărui încasări depăşesc 100 de milioane de dolari. Filmul, chiar dacă primit cu răceală de critici, a rămas în istorie ca prima producţie pentru care un actor (Jim Carrey) a primit un onorariu de 20 de milioane de dolari.

Faima ca actor i s-a cimentat o dată pentru totdeauna în 1998, când Stiller apare în There's Something About Mary, trăsnita comedie a fraţilor Farrelly. Este perioada cea mai aglomerată din cariera actorului cu o medie de trei filme lansate în fiecare an. Un mare hit al său la graniţa dintre milenii a fost Meet the Parents/Un socru de coşmar, un megahit comic ce se va transforma într-o franciză profitabilă.

Citeşte un articol cu detalii amuzante despre Un socru de coşmar, publicat la aniversarea a 15 ani de la premieră.

În 2004 apare în nu mai puţin de şase filme, precum şi în două seriale, Curb Your Enthusiasm şi Arrested Development. Cel mai mare hit al anului va fi  Meet the Fockers/Doi cuscri de coşmar, cu încasări globale de peste 500 de milioane de dolari. În 2005 animaţia Madagascar se va dovedi un megahit mondial, debutul unei francize ajunse între timp la a treia parte. În 2006 debutează franciza O noapte la muzeu/Night at the Museum, cu două continuări.

Dar dacă ar fi să facem o recomandare din cariera lui Ben Stiller, aceasta ar fi Tropic Thunder/Furtună tropicală, una dintre cele mai bune, relevante şi amuzante satire despre Hollywood şi lumea blockbusterelor americane. Povestea unor actori ce joacă într-un film despre războiul din Vietnam şi se poartă atât de nerezonabil, încât regizorul îi forţează să facă o excursie în junglă pentru a deveni o adevărată echipă, loveşte în cele mai sensibile puncte ale Hollywood-ului, de la fiţele actorilor populari şi obsesia lor pentru Oscaruri până la dedesubturile financiare ale marilor producţii şi istericalele producătorilor importanţi.

Ulterior Stiller a rămas în atenţie cu sequelurile francizelor sale şi cu o serie de comedii care ori nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor (Tower Heist), ori au dezamăgit de-a dreptul (The Watch). În 2013 a revenit în atenţia cu The Secret Life of Walter Mitty, un succes de casă şi critică moderat.

Care este filmul tău preferat cu Ben Stiller?

Foto: MedifaxFoto

Exploreaza subiecte similare:

Ben Stiller, Jerry Stiller, Anne Meara, Zoolander, Reality Bites, The Cable Guy, Jim Carrey, There's Something About Mary, Meet the Parents, Meet the Fockers, madagascar, Night at the Museum, Tropic Thunder, Tower Heist, The Watch, The Secret Life of Walter Mitty, Zoolander 2

Alte știri din cinema

Se pregăteşte un nou film Transformers, spune producătorul seriei

Lorenzo Di Bonaventura a vorbit şi despre un sequel al lui Bumblebee

James Gunn a fost readus la cârma lui Guardians of the Galaxy 3

Cineastul va continua să se ocupe şi de următorul film Suicide Squad

Primele reacții la horror-ul Cimitirul animalelor/Pet Sematary

Adaptarea cărții lui Stephen King va avea premiera în România pe 5 aprilie

Noul trailer Avengers: Endgame, comentat

Superproducția se lansează în România pe 26 aprilie

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 30 noiembrie 2015 17:08
Drept sa spun, nu e actorul meu preferat...
The_Lawyer pe 30 noiembrie 2015 21:31
Să trăiască mulți ani înainte.
Un actor foarte bun ce ne-a bucurat pe parcursul carierei cu o mulțime de filme demne de atenția noastră.

bogyvaly pe 2 decembrie 2015 12:21
Tropic Thunder si Meet The Parents au fost filmele lui care mi-au placut cel cel mai mult.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells