Captiv, un thriller psihologic despre răpirea unui copil, trăirile şi acţiunile complexe ale celor implicaţi care fac legătura între victimă, familie, răpitori şi anchetatori, rulează în premieră la cinema, din 5 septembrie. Iată mai jos un interviu cu Atom Egoyan, regizorul filmului.
Filmul este un studiu al absenţei, văzute prin prisma a trei relaţii diferite, dar înlănţuite, care se influenţează reciproc pe parcursul unei perioade de nouă ani: părinţii disperaţi ai unui copil răpit, detectivii care o caută pe fiica acestora şi, în sfârşit, răpitorul şi fata însăşi. Pornind de la acest tablou sumbru al suferinţei, filmul pune întrebarea dacă în această lume grotescă este posibilă izbăvirea. Toate personajele principale din Captive sunt adulte, dar toate sunt profund influenţate de absenţa adolescentei Cass. Deşi ea nu este protagonista în sensul clasic al cuvântului, dispariţia ei pune în mişcare povestea şi defineşte toate personajele, inclusiv pe răpitor.
Captive este un thriller?
Da, în sensul că urmăreşte o fată care este răpită şi, după opt ani, pune la punct un plan de scăpare.
Numele ei, Cassandra, este o aluzie la o figură din mitologia greacă; aceasta vorbeşte în ghicitori şi poate prevedea viitorul. În film, Cass îi oferă tatălui ei, Matthew (Ryan Reynolds), un indiciu, sub forma unei ghicitori pe care numai el o poate dezlega. Astfel, ea îşi creează posibilitatea de a scăpa, în sfârşit, de cel care o ţine captivă.
În afară de Cass, mai există în film personaje ţinute captive?
Tina (Mireille Enos), mama lui Cass, este ţinută captivă de suferinţa ei. După dispariţia fiicei ei, s-a despărţit de soţ. În fiecare an, de ziua lui Cass, o vizitează pe Nicole, detectiv la unitatea de combatere a exploatării minorilor, acesta fiind un fel de ritual prin care speră să îşi regăsească fiica dispărută. După cum descoperim în film, şi Nicole este ţinută captivă de trecutul ei, ceea ce explică şi de ce este atât de profund implicată emoţional în cazurile ei. Şi bărbaţii din film sunt 'captivi' ai trecutului lor.
Tatăl, Matthew, care nu îşi poate ierta acel moment în care şi-a lăsat fiica singură, bate drumurile, convins că numai el o va găsi pe Cass. Jeffrey, detectivul care lucrează alături de Nicole la unitatea de combatere a exploatării minorilor, are un trecut care influenţează în mod direct procesul prin care stabileşte un suspect în cazul răpirii. În Captive, toate personajele masculine fac la un moment sau altul alegeri greşite, alegeri ale căror consecinţe vor ajunge apoi să îi chinuiască în moduri neaşteptate.
Tina este urmărită de amintirile despre fiica ei, dar şi, în mod şi mai direct, de anumite obiecte.
Mi se pare fascinant că Tina rezistă atât de mult timp tentaţiei de a vorbi cuiva despre obiectele pe care le găseşte la muncă, până când ajunge să simtă că îşi pierde minţile. Nu poate concepe că decizia de a lăsa aceste obiecte preţioase pentru ea în camerele unde face curat poate fi premeditată sau "calculată" cumva. Se trezeşte într-un mediu încărcat de tensiune şi plin de cruzime inimaginabilă, în care un cerc secret şi pervers devine spectator la durerea ei. În acelaşi timp, la nivel pur uman, este furioasă pe soţul ei pentru dispariţia fiicei lor. În mod bizar, ea acceptă această tortură ca pedeapsă meritată pentru atitudinea pe care a avut-o faţă de Matthew.
În filmele dumneavoastră, realitatea este deseori distorsionată. Una şi aceeaşi poveste este spusă din diferite unghiuri.
Nu văd acest lucru ca pe un mod de a distorsiona realitatea, ci ca pe un mod de a accesa percepţia personajelor mele cu privire la construcţia realităţii specifice fiecăruia dintre ele. E drept că succesiunea evenimentelor nu este liniară, dar reflectă în mod fidel modul sincopat în care aceşti oameni percep timpul şi spaţiul. Desigur, actorii trebuie să injecteze cât mai multă umanitate şi cât mai multe detalii în interpretarea lor pentru a realiza acest lucru. Urmărirea unui film ar trebui să fie o experienţă de imersiune totală.
Când spectatorii se angajează pe acest parcurs, trebuie să fie răsplătiţi pentru curiozitatea lor şi pentru disponibilitatea de a explora. Vreau ca spectatorii să fie conştienţi de ce văd, dar, în acelaşi timp, să se lase antrenaţi în realitatea problemelor afective pe care le abordează filmul. Este un echilibru delicat. Fiecare zi de filmare cu aceşti actori nemaipomeniţi este o ocazie de a face noi descoperiri şi sunt mereu uimit de implicarea lor totală în aceste roluri dificile.
Cu care dintre precedentele dumneavoastră filme poate fi comparat Captive?
Din punct de vedere al subiectului, are asemănări cu filmele de la sfârşitul anilor '80, precum Family Viewing şi Scenarista; de asemenea, are paleta vizuală a filmelor din anii '90, precum The Adjuster, Exotica şi Dulcea lume de după. Nu e vorba doar de voyeurism şi de fetişism, ci de modul în care aceste fenomene au devenit părţi integrante ale vieţii contemporane. Este un film despre natura dorinţei, despre aspectele complexe ale iubirii şi despre limitele sentimentelor autentice într-o lume în care totul este observat îndeaproape.
Peisajele albe şi pustii, întrerupte de copaci complet desfrunziţi, sub un cer plumburiu şi apăsător, au constituit decorul perfect pentru acţiunea din Captive. „Nu mai putem fi siguri că vom avea parte de o iarnă 'adevărată' la Toronto", explică regizorul Atom Egoyan. „Ni s-a părut oportun să filmăm în zone aflate mai la nord. Spunem o poveste care încă nu a fost văzută în niciun film şi am vrut ca această poveste să aibă loc pe fundalul unor peisaje necunoscute publicului".
Care este rolul tinereţii în opera dumneavoastră? Multe dintre personajele dumneavoastră principale au în jur de 20 de ani.
Filmele mele se concentrează deseori asupra unor personaje principale ajunse în această etapă a vieţii lor, fiindcă este o perioadă a întrebărilor profunde, care creează posibilitatea unor schimbări radicale. Toate personajele principale din Captive sunt adulte, dar toate sunt profund influenţate de absenţa lui Cass. Deşi ea nu este protagonista în sensul clasic al cuvântului, dispariţia ei pune în mişcare povestea şi defineşte toate personajele, inclusiv pe răpitor. Cass se străduieşte să se autodefinească şi să se înţeleagă pe sine, dar va rămâne dependentă până când va reuşi să se elibereze din această captivitate monstruoasă.
Acţiunea filmului se petrece la Niagara Falls, dar filmările au fost realizate în cea mai mare parte la Sudbury, în nordul provinciei Ontario.
Oraşul Niagara Falls este legendar. Cascada evocă puterea, grandoarea şi violenţa naturii. Oraşul se află la graniţă, găzduind numeroase persoane aflate în trecere. Mi s-a părut foarte nimerit ca povestea să se petreacă aici, în camere de hotel anonime, printre oameni aflaţi în trecere. Am filmat jumătate din film la Sudbury şi în zona învecinată, fiindcă am vrut să surprindem un peisaj pustiu de iarnă. Cu câteva miliarde de ani în urmă, în regiune a căzut un meteorit, care a creat decorul perfect pentru acest film, cu foarte puţini copaci şi caracteristici vizuale izbitoare. De asemenea, cerul plumburiu şi ameninţător s-a dovedit a fi sursa de lumină ideală.
Lucraţi deseori cu aceeaşi echipă de producţie. În calitate de regizor, ce obţineţi colaborând cu acest grup de artişti?
Suntem obişnuiţi unii cu alţii, deci ne înţelegem imediat. Realizând împreună atâtea filme, am ajuns la un limbaj comun şi putem respecta un calendar foarte strâns. Ştiu că Paul Sarossy este sensibil la lumină şi că Phillip Barker are o preocupare obsesivă pentru culoare şi pentru textura vizuală. În Captive are loc o luptă subterană între natural şi artificial, între modul în care ar fi putut fi lucrurile şi modul în care au fost realcătuite şi manipulate. Am subliniat această dihotomie folosindu-ne de culori, recuzită, decoruri, costume - de toate elementele care alcătuiesc un cadru. Am o întreagă echipă de postproducţie, din care fac parte Susan Shipton (monteuză) şi Steven Munro (inginer de sunet), cu care lucrez de peste 20 de ani şi care înţeleg pe deplin modul unic în care îmi construiesc filmele.
Ultimul element este colaborarea mea cu Mychael Danna, care a compus muzica pentru toate filmele mele. În timpul filmărilor, îmi imaginez cum muzica va întregi acţiunea sau chiar va sugera elemente invizibile. Există emoţii care poate că nu sunt evidente pe ecran, dar pe care muzica şi sunetul le pot anticipa şi reliefa. Am încredere în echipa de producţie, sunt familiarizat cu ea şi avem o viziune comună, ceea ce îmi permite ca, odată ajuns pe platou, să mă concentrez pe deplin asupra actorilor.
Ce ne puteţi spune despre actori?
Marii actori sunt capabili de ceva de-a dreptul miraculos. Ei pot întruchipa alţi oameni. Prin aceasta, meşteşugul actorului este profund misterios şi reprezintă singurul aspect al cinematografiei care va rămâne întotdeauna o enigmă pentru mine. Înţeleg rolul luminii, al compoziţiei şi al sunetului, precum şi toate aspectele tehnice ale cadrului, dar în continuare mă impresionează profund acele momente în care un actor intră în pielea unui personaj pe care eu mi l-am imaginat, dar căruia el trebuie să îi dea viaţă prin interpretarea sa. Când se produce această alchimie extraordinară, rămân uluit de înzestrarea rară pe care o au actorii.
Atom Egoyan - Regizor, scenarist, producător
Atom Egoyan este unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti de pe scena internaţională contemporană. Opera sa, care include teatru, muzică şi instalaţii artistice, explorează aspecte care ţin de memorie, strămutare şi impactul tehnicii şi al mass-media asupra vieţii moderne.
