Atmosferă tenebroasă la filmările Misiune Imposibilă 7 din Veneția

de Marina Florea în 5 Nov 2020
Filmul va avea premiera în luna noiembrie a anului viitor

Starul de acţiune Tom Cruise, de 58 de ani, a fost surprins miercuri noaptea alături de echipa de filmare a Misiune Imposibilă 7, pe măsură ce erau filmate scene în jurul Palatului Dogilor, decorat - acum - cu lumânări, scrie dailymail.co.uk. Transformându-se în personajul Ethan Hawke, Tom apare într-un costum negru completat cu o cămaşă albă, deschisă la guler. Palatul gotic arată straniu pe timp de noapte, mai ales după ce una dintre intrări e plină până la refuz cu lumânări în vase de sticlă, creând o atmosferă tenebroasă.

Iată, așadar, că Tom Cruise s-a întors pe platourile Misiune Imposibilă 7, filmând scene nocturne, la Veneţia, odată cu reînceperea producţiei după suspendarea provocată de 12 teste pozitive la COVID-19 a unor membri ai echipei de producție. Vestea părea o nouă lovitura pentru seria de filme de acţiune, după ce filmările fuseseră suspendate anul acesta în timpul primului val de îmbolnăviri de coronavirus, când numărul de cazuri din Italia au cunoscut o creştere abruptă. Starul de acţiune a fost surprins noaptea târziu, alături de echipa de filmare, pe măsură ce filmau în jurul Palatului Dogilor din oraşul italian.

Săptămâna trecută, Tom Cruise a avut discuţii cu regizorul Christopher McQuarrie la câteva zile după ce 12 persoane de pe platou s-au testat pozitiv pentru COVID 19. În octombrie, la 150 de figuranţi li s-a comunicat să nu mai participe la scene anterior programate. Responsabilii cu igiena şi sănătatea susţin că au urmărit persoanele cu care cei testaţi pozitiv au luat contact după suspendarea filmărilor, iar continuarea producţiei a fost permisă de luni încoace.

Filmările au fost interzise timp de luni întregi după epidemia de Covid-19 în Italia, unde producţia a demarat în martie. Pe măsură ce filmările au continuat la Misiune Imposibilă 7, miercuri, Tom Cruise a filmat scene nocturne în condiţii stranii, mai scrie publicația mai sus citată.

În timpul în care nu filma, Tom Cruise s-a asigurat că e protejat de coronavirus, purtând o mască performantă în timp ce stătatea de vorbă cu regizorul Christopher McQuarrie şi cu echipa de filmare. Tom a fost văzut plimbându-se pe străzile pavate din Veneţia, cu o expresie de îngrijorare pe faţă, înainte să intre în Palatul Dogilor pentru filmările de interior.

Anul acesta, filmările au fost întrerupte în Italia după creşterea bruscă a cazurilor de coronavirus. Actorii şi echipa de filmare s-au îndreptat apoi către Norvegia, înainte de a se întoarce în capitala Italiei pentru a continua filmările. Vara aceasta, se crede că Tom a închiriat o navă pentru 500.000 de lire sterline, pentru echipa de filmare, pentru a evita întârzieri cauzate de coronavirus. Filmările fuseseră deja întârziate timp de luni întregi după răspândirea Covid-19 în Italia, acolo unde producţia se derula din martie, ducând la decalarea datei premierei pentru noiembrie 2021.

„Suntem înspăimântaţi de întârzieri şi mai mari. Tom este hotărât să nu mai vadă întârzieri. Studiourile cred că vor asigura siguranţa tuturor şi vor reuşi să încheie filmările", relata o sursă pentru The Sun vara aceasta. De curând, s-a spus că Tom a fost „scutit de regulile de carantină din Norvegia” pe măsură ce au reînceput filmările în ţara scandinavă. Starul a relatat, de curând, cât este de încântat să reia filmările penultimului episod din serie, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Abid Raja, ministrul norvegian al culturii.

copyright foto - GolfPhotos.com

Exploreaza subiecte similare:

Tom Cruise, Christopher McQuarrie

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Alex24 pe 9 noiembrie 2020 06:47
Ethan Hawke? Păcat că e Ethan Hunt.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells