Arest, un film necesar: ilustrează aspecte ale comunismului ce nu trebuie uitate

de Gloria Sauciuc în 20 Oct 2019
Filmul evită, cu inteligenţă, să fie o biografie a dizidentului Gheorghe Ursu, în care românul obişnuit nu s-ar putea regăsi, rostind în apărarea sa „Eu n-aş fi făcut opoziţie activă”

La  treizeci de ani de la căderea regimului comunist, Arest - în regia lui Andrei Cohn - este o nouă incursiune în tenebrele ceauşismului. Inspirat cu o anumită largheţe din cazul dizidentului Gheorghe Ursu, unul dintre puţinele cazuri de dizidenţi torturaţi şi ucişi în închisoare din ordinul autorităţilor comuniste, filmul face o mărturie necesară generaţiilor care nu au trăit înainte de 89: da, comunismul omora oameni, inclusiv la propriu.

Filmul începe cu o plajă de nudişti pe fundalul unui peisaj industrial, apoi continuă integral în interiorul dezolant al unui arest de miliţie din anii '80; filmul putea fi aproape la fel de bine şi o piesă de teatru. Un dizident - Dinu (Alexandru Papadopol) - este pus împreună cu torţionarul său - Vali (Iulian Postelnicu) - deţinut de drept comun constrâns în acest rol de nişte figuri sadice ale autorităţii. Torturile, care urmăresc o ipotetică mărturisire - sau poate doar o demonstraţie de forţă din partea autorităţilor - vor avea un final tragic.

Nu trebuia să fii un voinic cu arma în mână, nici un curajos dizident precum Gheorghe Ursu, ca să intri dintr-un denunţ în pielea lui Dinu (Alexandru Papadopol), pentru a fi mai apoi terorizat în faţa mecanismului represiv al închisorilor comuniste...

Spre deosebire de personajul real - Gheorghe Ursu, un dizident carismatic şi activ, care scria scrisori la Europa Liberă şi care era conectat cu personalităţile momentului, inclusiv cele din cercurile comuniste - victima din film, arhitectul Dinu, nu are stofă de activist politic. Mai degrabă este un personaj mediocru - nu în sensul critic al cuvântului, ci în sensul de obişnuit: nu face dizidenţă, nu are păreri politice, este doar unul dintre miile de români educaţi care ascultau în anii '80 postul Europa Liberă împreună cu prietenii. Cu naivitate, ştiindu-se „curat”, nu are mari temeri atunci când i se spune că e luat „să dea o declaraţie”. Nici stofă de luptător nu are: atunci când este brutalizat de deţinutul Vali, nu răspunde aşa cum răspund majoritatea bărbaţilor din zilele noastre, anume cu aceeaşi monedă. Din contra, are supunerea tipică omului fricos de sub comunism, şi nu îndrăzneala dizidentului, lucru pe care până şi torţionarul său i-l reproşează.

Ceea ce spune personajul lui este că dizidenţa, sub comunism, nu era condiţionată de o rezistenţă activă, de tipul luptătorilor din munţi. Cu alte cuvinte, a intra în vizorul autorităţilor comuniste i se putea întâmpla oricăruia dintre noi, „oamenilor obişnuiţi”, cu slăbiciunile şi laşităţile noastre de zi cu zi. Aici filmul evită, cu inteligenţă, să fie o biografie a lui Gheorghe Ursu, în care românul obişnuit nu s-ar putea regăsi, rostind în apărarea sa „Eu n-aş fi făcut opoziţie activă”. Dar nu trebuia să fii un voinic cu arma în mână, nici un curajos dizident precum Ursu, ca să intri dintr-un denunţ în pielea lui Dinu, pentru a fi mai apoi terorizat în faţa mecanismului represiv al închisorilor comuniste.

De cealaltă parte, Vali, parţial erou negativ parţial victimă la rândul lui, este un borfaş obişnuit, nu neapărat sadic ci doar obişnuit cu violenţa mediului din care provine. Deşi nu este la fel de nevinovat precum Dinu (este fost spărgător şi deţinut), miliţienii îl umilesc şi manipulează psihologic. O singură dorinţă mai are, pe care o spune cu jumătate de glas şi cu lacrimi în ochi: să nu fie pus să ucidă, dorinţa cu alte cuvinte de a-şi păstra omenia. Promisiunea pe care o primeşte nu îi va fi respectată.

Dacă filmul nu vine prea târziu? Anii '90 au produs numeroase filme care îşi luau revanşa vizavi de perioada comunistă, care aduceau - deja prea târziu pentru mulţi - o critică dictaturii şi un debuşeu tuturor sentimentelor anticomuniste. Şi totuşi unele lucruri au mai rămas de spus, şi unele evenimente de reamintit. Am privit filmul cu durere dar şi cu o oarecare bucurie. Aceste crime cărora, deşi nu le-am fost martori, dar le-am fost contemporani nu trebuie să fie uitate.

           

Exploreaza subiecte similare:

arest, Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu

Alte știri din cinema

RoboCop se întoarce. Noul film al seriei și-a găsit regizor

Abe Forsythe (Little Monsters) este cel care îl va înlocui pe Neill Blomkamp (District 9)

Ben Affleck va regiza un film despre atrocitățile comise în Congo de regele Belgiei

Scenariul are la bază cartea lui Adam Hoschild, intitulată King Leopold's Ghost: A Story of Greed, Terror and Heroism in Colonial Africa

Ragnarok, nou serial cu adolescenți, zei și giganți, din ianuarie

În mitologia nordică Ragnarök adică soarta finală a zeilor este o serie de evenimente majore, inclusiv o mare bătălie prezisă care va avea ca rezultat final moartea a unui număr de figuri majore

La cererea publicului, animația Cu drag, Van Gogh revine în cinematografe

„Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum.” (Vincent van Gogh)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells