Apele tac, cel mai bun film la festivalul "Eu cu CINE filmez?"

Sunt convins că ne vom aminti cândva cu nostalgie această ediţie lansatoare-de-festival - cândva, peste ani, când Eu cu CINE filmez va străluci pe firmament alături de T.I.F.F., B.I.F.F., I.I.F.F. (chiar, oare de ce nu i-or fi zis "P.I.F.F."?), NexT, B-Est, Dakino, CineMAiubit şi celelalte... La vederea catalogului gros, doldora de date, vom regreta fluturaşul A-6 (sau... A-8?) pe care era scris programul festivalului... ori fiţuicile cu ordinea filmelor pe care ni le scria Emi Floareş pe genunchi, în timp ce lumina din sală scădea treptat... Cuferele şi cecurile înmânate viitorilor câştigători vor părea meschine pe lângă diplomele atât de bogate moral oferite acum - pe care era scris doar premiul şi nimic mai mult, că fuseseră imprimate şi plastifiate încă dinainte de începerea festivalului, când încă nu se ştia cine, ce şi cum... Prânzurile copioase la Hiltonul local ne vor face să regretăm igiena nutritivă a opţiunilor economice pe care eram nevoiţi să le impunem propriului buzunar, cutreierând după câte o shaormerie cu preţuri mizericordioase... Iar opulentele Opening Parties şi Closing Orgies vor dezgusta prin decadenţă, în comparaţie cu noaptea a dintâi, când Emi ne-a purtat într-un turneu turistico-pietonal prin jumătate din Ploieşti, în căutarea unei adăpători deschise (şi îndeajuns de încăpătoare) - ba chiar, dornic să ne arate cât mai mult, cu amplă osârdie aplicând mereu principiul conform căruia drumul cel mai scurt dintre două puncte este linia circumterestră.

Aşa sunt toate începuturile, şi la drept vorbind merită destule cuvinte de laudă (nu atât "în ciuda" stângăciilor enumerate mai sus, ci poate chiar cu atât mai mult în condiţiile lor), când iniţiativa şi realizarea ei îi aparţin unui tânăr de nici douăzeci şi doi de ani, student abia în anul II la regie de film (după ce s-a iniţiat la şcoala Cineclubului Lumière, oblăduită de Cinemagia, şi pe forumul aceluiaşi site). Este de remarcat şi că Emilian Floareş a reuşit o asemenea performanţă în condiţiile vitrege ale unui oraş care, pe cât e de important în sens urbanistic, industrial şi economic, pe atât e de văduvit în plan cultural - şi nu din vina lui, ci din cauza ingratei vecinătăţi cu Bucureştiul, care atrage hulpav totul, ca un magnet gigantic. Chiar dacă sala de la Cinema Patria (imensă şi cu o infrastructură excelentă - dar necesitând imperativ o renovare generală) era doar pe sfert plină, se simţea că acel public puţin numeros ştia cu ce treabă venise acolo - ceea ce arată că în Ploieşti există un germene de interes real pentru cultura cinematografică; e nevoie doar să fie cultivat cum se cuvine, iar festivalul Eu cu CINE filmez este şi un prim pas în această direcţie.

Dar dacă latura organizatorică a şovăit între împliniri şi bâlbe, pot spune cu mâna pe cord că pe plan artistic lucrurile n-au prezentat nici o ezitare. Selecţia realizată de Emi Floareş pentru secţiunile de concurs a fost remarcabil de omogenă, constând din treizeci de filme româneşti şi străine situate perceptibil peste nivelul mediu - ceea ce a şi făcut ca, în mare, alegerea câştigătorilor să nu fie tocmai uşoară. Juriul format din criticul de film Mihai Fulger, profesorul Nicolae Boaru (director al bibliotecii din Ploieşti) şi ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, pitbullsemnatul, a pornit cu câţiva candidaţi la fiecare categorie, alegerile finale fiind adesea dificile şi, în ultimă instanţă, guvernate şi de dorinţa de a repartiza cât mai echitabil premiile şi a încuraja tinerele talente reale (fără a face rabat de la criteriile de merit în sine, desigur). Iar încântaţii câştigători (că "fericiţii..." e de mult un clişeu) sunt următorii:

Competiţia internaţională

Cel mai bun film
"Silent River" ("Apele tac"), regia: Anca Miruna Lăzărescu
Tulburătorul scurt/mediu-metraj despre sacrificiile impuse de năzuinţa spre libertate (în condiţiile trecerii Dunării înot spre Iugoslavia, sub regimul Ceauşescu) continuă să emoţioneze prin substanţa sa densă şi profundă, prin umanitatea sensibilă dar şi extrem de fermă şi tăioasă (Miruna s-a bucurat mult când i-am spus că-l consider un film "foarte masculin" - fusese şi dorinţa ei), şi mai ales prin profesionalismul impecabil.

Cea mai bună regie
"Esto es un revolver", regia: Pablo Gonzales
Film crud dar şi discret despre o lovitură cu ambiţii "mafiote" pusă la cale de nişte ageamii, care iese cum nu se poate mai prost. Regia lui Gonzales, fluentă şi puternică, pune în evidenţă alunecarea spre tragedie evitând cu sobrietate toate capcanele posibile: comicul ieftin, spectacularul comercial sau melodramatismele patetic-lacrimogene.

Cel mai bun scenariu
Ismet Kurtuluş şi Caglar Malli, "Missing Today", regia: Ismet Kurtuluş
Evoluţie surprinzătoare a unei poveşti demarate în cheie misterioasă (dispariţie de persoană), continuate pe calea satirei sociale şi finalizate printr-un twist complet neprevăzut şi absurd, lăsător de numeroase semne de întrebare. Deşi regia prezintă anumite oscilaţii cam nemotivate între cheile stilistice, imaginea îşi asumă unele ambiţii doar parţial legitime, iar jocul actorilor lasă mult de dorit, scenariul, atât ca poveste în sine cât şi sub aspect structural, s-a distins pe departe din toată competiţia.

Cea mai bună imagine
"Memories From the Future", scenariul, regia şi imaginea: Hussein Mert Erverdi
Extrem de matură stăpânire a trei registre plastice diferite, la un nivel profesionist înalt şi cu surprinzătoare calităţi stilistice, într-o poveste simplă dar angoasantă cu trimiteri la jocurile video.

Cel mai bun montaj
Bastian Siebrecht, "A Little Place", regia: Engin Kundag
Deşi scenariul e staţionar şi incomplet, oferind astfel şi o bază insuficient de substanţilă pentru regie, montajul se distinge în sine: creativ, coerent şi dinamic.

Cea mai bună interpretare masculină
Andi Vasluianu şi Toma Cuzin, ex aequo, "Silent River" ("Apele tac"), regia: Anca Miruna Lăzărescu
Efectiv, e imposibil să alegi între cei doi protagonişti ale căror trăiri dramatice, pe cât de vibrante în faţa multiplelor dileme morale şi de supravieţuire cu care se confruntă înaintea (şi în timpul... şi ulterior) fugii înot spre libertate, pe atât de economic dezvoltate actoriceşte, aduc nodul în gât şi lacrima în ochi la fiecare reîntâlnire cu acest film admirabil.

Cea mai bună interpretare feminină
Tulin Ozen, "Mi Hatice", regia: Denis T. Metin
Din nou un eşantion interesant al noii cinematografii turceşti, în care, deşi scenariul e cam indecis, regia reuşeşte totuşi să închege o poveste incitantă despre eliberarea din robia personală, oscilând mereu între real şi imaginar, cu valenţe plastice de reţinut, un montaj complex şi, în primul rând, o partitură actoricească feminină susţinută cu siguranţă profesională şi bogăţie de nuanţe.

Competiţia românească

Cel mai bun film
"Strung Love", regia Victor Dragomir
Nici nu e de mirare că parodia lui Victor Dragomir la adresa ipocriziilor demagogice din învăţământul industrial sub comunism continuă să-şi îmbogăţească palmaresul cu premii - filmul e lucrat cu mână sigură şi un profesionalism confirmat de realizator şi în alte realizări ale sale, dovedeşte o personalitate puternică şi o creativitate plină de resurse, precum şi un registru stilistic atât expresiv, cât şi foarte versatil.

Cea mai bună regie
"Piscine, Germania", regia Emanuel Vasiliu
În urma unei concurenţe strânse cu "Strung Love", "Vera vs. Ursul de bibliotecă", "Ela", "Luminiţa" şi "Derby" (Paul Negoescu), filmul lui Emanuel Vasiliu a reuşit să-şi adjudece premiul, printre altele şi pentru marca extrem de personală a sintezei între comedie şi ton realist sec, precum şi între credibil şi absurd, într-o cheie pe cât de complexă, pe atât de convingătoare vizual.

Cel mai bun scenariu
Luzia Pârvu şi Raluca Mănescu, "Vera vs. Ursul de bibliotecă", regia Luiza Pârvu
Luiza Pârvu surprinde din nou, de astă dată în registrul unei comedii romantice iconoclaste şi scrâşnite, cu accente de umor negru, urmărind evoluţia bizară a unui personaj gen Amélie - şi, mai ales, în contextul unui învăţământ cinematografic la nivel naţional deocamdată incapabil să coaguleze şi o şcoală de scenaristică - dovedindu-şi capacitatea de a construi o poveste nu doar cu cap şi coadă (răsucită într-un twist pe cât de surprinzător, pe atât de convingător), ci chiar şi cu mijloc, miez, sens - şi putere de a capta, de a duce şi de a satisface în final pe deplin.

Cea mai bună imagine
Zsolt Magyari, "Ela", regia Tudor Jurgiu
Din nou o concurenţă strânsă (căci şcoala românească de film, pe partea ei cea bună, generează operatori excelenţi), câştigată de imaginea lui Zsolt Magyari, concepută complex şi inventiv, şi finalizată sensibil, nuanţat şi cu o indiscutabilă stăpânire atât a meseriei, cât şi a artei directorului de fotografie.

Cel mai bun montaj
"Taci!", regia, scenariul şi montajul: Mircea Bobînă
Un film scurt, straniu şi foarte percutant, despre conformismul agresiv care striveşte orice persnalitate distinctă - temă firească pentru un tânăr cineast din Basarabia. Scurtimea şi simplitatea filmului au făcut ca regia, deşi nemarcată de defecte, să nu câştige în final competiţia, iar imaginea, oricum reuşită, să fie depăşită de a altor participanţi - dar montajul, strâns, original şi foarte flexibil articulat, a reuşit să le învingă pe ale tuturor celorlalţi.

Cea mai bună interpretare masculină
Sergiu Fleşner, "Luminiţa", regia: Millo Simulov
Despre interpretul său, Millo Simulov spune că e pe cale să devină următorul mare comic român, pe calea jalonată de Jean Constantin, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu şi atâţia alţii... Sper ca viitorul să confirme acest lucru - deocamdată, l-am premiat pentru firescul impecabil al hazului său, pentru paleta interpretativă bogată şi, mai ales, pentru capacitatea de compoziţie: deşi foarte tânăr pe toate planurile (inclusiv cel fizionomic), reuşeşte să construiască atât de convingător personajul tipic al mecanicului de platou veteran, care până şi din transportul unui reflector îţi construieşte o întreagă filosofie de viaţă, încât la sfârşit rămâi întrebându-te dacă nu cumva ai văzut un actor vârstnic care încă mai arată destul de tânăr.

Cea mai bună interpretare feminină
Maria Teslaru, "Categorie grea", regia Olivia Căciuleanu
N-a fost deloc greu pentru o actriţă matură şi cu experienţă ca Maria Teslaru să-şi adjudece acest trofeu, după ce, în tandem cu Johnny Georgescu, a clădit atât de sigur portretul soţiei ce se zbate între docilitate şi revoltă, într-o căsnicie marcată definitiv de trecutul soţului. Un film şi o interpretare care te lasă cu inima grea şi mintea plină de întrebări de ordin moral.