Ansel Elgort, acuzat de agresiune sexuală. Actorul neagă acuzaţiile

de Ştefan Dobroiu în 21 Iun 2020
O acuzaţie pe Twitter provoacă reacţia tânărului actor foarte pe val

Îl ştii cu siguranţă din thrillerul Baby Driver (care nouă ne-a plăcut mult), din drama romantică The Fault in Our Stars sau din seria The Divergent. În vârstă de 26 de ani, Ansel Elgort este des menţionat drept unul dintre cei mai promiţători actori de la Hollywood, dar cariera sa se află acum în pericul după ce vineri o fostă iubită l-a acuzat de comportament sexual inadecvat.

Într-o postare deja ştearsă pe Twitter, de pe contul @Itsgabby, femeia precizează că "a fost agresată sexual (n.r. - de Elgort) cu câteva zile înainte de a împlini 17 ani". Totul a început cu un mesaj privat la care nu se aştepta să primească răspuns. Conform postării originale, femeia era virgină la momentul primei experienţe sexuale cu Elgort, iar acesta, în loc să aibă răbdare cu ea, a comentat sec: "We need to break you in", o expresie care în acest context poate fi tradusă cu un oribil "trebuie să te lărgim".

Elgort a publicat sâmbătă o reacţie pe Instagram, spunând că el nu îşi aminteşte ca lucrurile să se fi petrecut astfel. "Eu şi Gabby am avut o relaţie foarte scurtă, legală şi cu totul consensuală". Actorul şi-a cerut scuze, în schimb, pentru modul cum s-a despărţit de tânără: "Îmi amintesc atitudinea mea şi nu simt decât dezgust şi o ruşine imensă pentru modul cum m-am purtat".

Elgort are acum în dezvoltare multe filme aşteptate. În decembrie ar trebui să se lanseze West Side Story, în regia lui Steven Spielberg, în care actorul joacă rolul principal. Un alt rol foarte proeminent va fi cel al lui John F. Kennedy într-un film despre experienţele militare din tinereţe ale preşedintelui american.

Exploreaza subiecte similare:

Ansel Elgort, Steven Spielberg, West Side Story, Baby Driver, The Fault in Our Stars

Alte știri din cinema

"Fantoma" AI a lui Val Kilmer provoacă fiori reci la Hollywood

Poate un actor recreat cu ajutorul inteligenţei artificiale să primească premii?

The Hunt for Gollum: a fost anunţat noul Aragorn!

Reveniri notabile din trilogia originală în filmul aşteptat pe 17 decembrie 2027

Interviu cu Laetitia Hollard din The Pitt S2, doar pe HBO Max

Actrița vorbește despre prima ei experiență pe platou, personajul său și sistemul medical din Statele Unite

Ai auzit de Victoria lui Aegon? Filmul Game of Thrones se va lansa cel mai probabil în 2028

Primul lungmetraj din universul imaginat de George R.R. Martin a fost prezentat succint la CinemaCon

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells