Ignorat de Hollywoodul obsedat de tineri, publicul mai matur se îndreaptă în masă spre filmele independente Într-o vară plină de blockbustere destinate public tânăr, filmele de artă se adresează unui segment demografic mai matur, deoarece starurile reflectă vârsta publicului, scrie The Guradian, într-un amplu studiu, pe care îl redăm mai jos.
La jumătatea filmului „Warcraft. Începutul”, jocul video adaptat de Duncan Jones într-un SF ce aspiră să devină franciză, Glenn Close apare în ipostaza unui oracol. Învăluită într-o mantie neagră și cu orbite negre generate de computer, ea împroașcă câteva presimțiri fărăsens, apoi dispare. Rolul de câteva secunde este extrem de mic pentru nominalizata de șase ori la Oscar, dar cel puțin Close a primit un rol.
În acest an, Hollywood-ul pare să fi evitat intenţionat actorii mai în etate şi cinefilii mai maturi. Dintre numeroasele lansări din acest an ale caselor de producţie majore, doar una a avut cap de afiș un actor în vârstă de peste 60 de ani: „Bunicul dezlănţuit”, în care joacă Robert De Niro și despre care Peter Bradshaw de la The Guardian a spus: „Această comedie dezgustătoare duce fanii lui de Niro într-o nouă fază emoțională pe care o pot numi doar „post-disperare”. Cu toate acestea, filmul nu a vizat colegii de generaţie ai lui De Niro, ci pe ai lui Zac Efron, colegul său tinerel, fosta vedetă Disney din „Liceul muzical”.
O altă excepție este Meryl Streep, care joacă în „Florence Foster Jenkins”, drama de epocă a regizorului Stephen Frears despre cea mai proastă cântăreață de operă din lume. Filmul a fost bine primit de critici când a fost lansat în Europa, în primăvară. Puşi în faţa unor opțiuni limitate în multiplex, cinefilii mai maturi au ales în schimb să se îndrepte în grup spre cinematografele de artă, făcându-şi cunoscută prezența în stil mare.
Din primele 10 cele mai profitabile filme independente rulate în cinematografe în 2016 până în prezent, șapte sunt destinate strict adulților, multe dintre ele centrate pe personaje cu vârsta peste 60 de ani. Thriller-ul cu drone „Eye in the Sky”, în care joacă Helen Mirren, e în fruntea clasamentulu cu încasări de 18,5 milioane de dolari. Este urmat îndeaproape de „Hello, My Name Is Doris”, o surpriză de proporţii pentru Sally Field, care nu a avut un rol principal pe ecrane în ultimele decenii. Comedia a acumulat până acum 14.3 milioane de dolari, ceea ce-l face filmul cu cele mai mari încasari care au avut premiera la festivalul de film SXSW. În plus: a fost realizat cu un buget de 1 milion de dolari.
La 81 de ani, Maggie Smith este cea mai bătrână doamnă din top 10, datorită succesului „The Lady in the Van”, în prezent al patrulea film independent al anului. Şi Susan Sarandon, cu drama „The Meddler”, face afaceri serioase, punând filmul pe locul nouă pe listă.
Acest fenomen nu este nou: segmente de public mai matur, însetat de conținut hollywoodian care vorbește pe limba lor, sunt de ani de zile publicul filmelor de artă. Sunt motivul pentru care Mirren este în fruntea box-office-ului specializat din 2015 cu „Femeia în aur”, o dramă despre Holocaust. În anul precedent, acelaşi public matur a făcut „St Vincent” să fie un mare succes pentru Bill Murray. Evident, ambele filme au fost primite rezervat de către critici, ceea ce duce la concluzia că segmentul lor demografic țintă este aşteptat să se înghesuie în masă, pur și simplu pentru că aceste filme există. Nici măcar nu trebuie să fie extrem de bune.
„Publicul mai în vârstă este un public căruia îi place într-adevăr să meargă la film și continuă să meargă la film în mod regulat”, explică Michael Barker, co-preşedinte al Sony Pictures Classics, compania de distribuție independentă din spatele filmelor „The Lady in the Van” și „The Meddler”, precum și al filmului „Grandma” de anul trecut, în care joacă Lily Tomlin. „Publicul mai în vârstă tinde să aibă mai mult timp să meargă la film în mod obişnuit”. „Printre toate schimbările petrecute în industria filmului, faptul că publicului mai în vârstă încă îi place să meargă la film este un teren solid. Există cu siguranță filme pentru o audiență mai matură”, adaugă Eric d’Arbeloff, co-președinte al companiei Roadside Attractions, responsabilă pentru distribuirea filmului „Hello, Hello, My Name is Doris”.
În ciuda acestor afirmații, d’Arbeloff spune că arena independentă se confruntă de multe ori cu același tip de prejudecăţi care menţin Hollywood-ul departe de spectatorii în vârstă. „Când am cumpărat „Hello, My name is Doris” au existat oameni care spun că e drăguț, dar nu are vână comercială. Cu acest tip de cinism ne confruntăm tot timpul. Există multă rezistență în faţa acceptării succesului acestor filme”, declară d’Arbeloff. Și totuși, popularitatea lor este imposibil de ignorat. Încasările, în comparație cu cele ale lansărilor caselor de producţie, sunt, desigur, meschine. Cu toate acestea, filmele independente rareori ajung în tot atâtea cinematografe naţionale precum blockbusterele marca Hollywood. În plus, cheltuielile de promovare sunt mult mai mici. Pe scurt: nu au aproape nicio șansă în faţa producţiilor cu bugete mari.
Faptul că multe au ajuns chiar pe aproape și că au staruri precum Field, Smith și Sarandon este o mare realizare. Cu siguranță că filmele destinate unui public mai matur sunt obligate să fie chiar mai bune decât filmele de artă, mai ales când sunt susținute de Hollywood. Aşadar, de ce nu le fac casele de producţie majore? „Pentru că, dacă nu-l fac bine, atunci publicul poate fi foarte mic. Aceste tipuri de filme sunt dependente de execuție, iar [casele de producţie] urăsc asta. Ele preferă o franciză, un film care este pentru bărbați și femei, tineri și bătrâni. Acestea vor avea teoretic o audiență mai mare - și asta e tot ce contează, mai ales în timpul verii”, afirmă Anne Thompson de la Indiewire, redactor care acoperă partea de business a industriei din Los Angeles de mai bine de 20 de ani. D'Arbeloff adaugă: „Toate aceste proiecte primesc undă verde exclusiv pe baza unor raţiuni economice, care sunt frecvent legate de ceea ce se vinde la Walmart, cum de descurcă în China etc. Este foarte dificil de ales ce se încadrează în aceste modele. Nu spun că nu există loc pentru schimbare, dar probabil nu se face nimic întâmplător...”
Hollywood-ul nu pare prea dornic să invadeze prea curând teritoriul filmelor independente. În afară de „Bad Santa 2”, cu Billy Bob Thornton care se întoarce ca un imitator enervant al lui Moș Crăciun, și „Inferno”, al treilea film al francizei Codul lui Da Vinci cu Tom Hanks cap de afiş, cea mai mare parte a caselor de producţie pariază pe actori mai tineri și poveşti centrate pe tineri pentru a aduce publicul în cinematografe până la sfârșitul anului.
Un licăr de speranță: s-a anunțat recent că Helen Mirren va fi prezentă vara viitoare în al optulea film „Furios şi iute”. Va atrage un public mai matur, probabil familiarizat cu franciza? Rămâne de văzut.
Părerea ta
Spune-ţi părerea